Podul Armistitiului

Luni, 19 septembrie 2005, la un taifas pe TVR, aranjat de postul public sa fie cat mai amabil, Calin Popescu Tariceanu afirma ca intre domnia sa si presedinte nu e nici un conflict.

Cateva zile mai tarziu, faptele, singurele care conteaza si-n politica, nu numai in amor, contraziceau poznas afirmatia lui Calin Popescu Tariceanu.

Profitand de plecarea premierului la o sindrofie liberala la Bratislava, Traian Basescu i-a ocupat fotoliul din Palatul Victoria, parasutandu-se la o reuniune a Comitetului de Situatii de Urgenta, despre care nimeni nu stie cine si de ce a convocat-o, mai ceva decat Mitingul fatal din 21 decembrie 1989. E drept, nu s-a adancit suficient de tare in fotoliu pentru ca tara sa vada ca are doi premieri: unul la Bratislava si altul la Bucuresti. A stat doar 45 de minute, fara a-si scoate geaca de ploaie, si a plecat fara a se explica presei, care avea dreptul, fie si prin nevoia de transparenta, la un cuvant.

Ce a urmarit Traian Basescu prin aceasta premiera in istoria noastra postdecembrista, inimaginabila incalcare a regulilor de bun-simt politic, ba chiar si de bun-simt in general?

Sa-i administreze premierului o lovitura mortala in planul imaginii.

Tara, care avea ragaz sa urmareasca spectacolul politic, altfel spus, tara care nu se lupta cu inundatiile, si-ar fi zis in gandul ei, ca dorobantul lui Alecsandri pe drumul de costise ce duce la Vaslui: Calin Popescu Tariceanu a lasat tara de izbelistea inundatiilor pentru o sindrofie la Bratislava. Noroc ca avem un presedinte precum Traian Basescu. El nu pleaca nicaieri!

Ce a urmat tine de un Shakespeare de telenovela.

Calin Popescu Tariceanu s-a intors val-vartej de la Bratislava, a convocat Comitetul de Situatii de Urgenta si s-a lasat transmis in direct de toate televiziunile de stiri. La reuniune a participat si Traian Basescu. De asta data, pe scaunul de langa cel ocupat in chip legitim de premier. Mai mult, dupa o discutie intre patru ochi, cei doi au plecat in acelasi elicopter, pentru a vizita impreuna, printre altele, Podul de la Maracineni.

Situatia era critica, ba chiar dramatica, in alte locuri ale tarii. La Ialomita. La Costinesti. Acolo ar fi trebuit sa mearga cei doi, si nu la Podul de la Maracineni, care, intre noi fie vorba, nu-si bocea avutul de-o viata prapadit intr-o clipa.

E limpede ca voiajul celor doi a fost o actiune strict electorala, menita a transmite un semnal.

Sa ma explic.

Podul de la Maracineni a fost vizitat pana acum de cei doi in chip separat. Devenind, astfel, un simbol al dusmaniei dintre presedinte si premier.

Inainte de 1989, pentru a dovedi amicitia de nezdruncinat dintre ei, Ceausescu si Jivkov se intalneau pe podul de la Giurgiu, de indata vopsit de propaganda comunista drept Podul Prieteniei.

Mergand impreuna la Podul de la Maracineni, dupa ce au mers pana acum ostentativ divortati, cei doi stabi ai Republicii au vrut sa arate natiunii ca sunt, daca nu amici, macar in relatii normale.

Escaladarea razboiului inceput mai demult ar fi fost catastrofala pentru amandoi, dar mai ales pentru Traian Basescu. Electoratul i-ar fi judecat aspru pe cei doi stalpi ai Puterii, pentru ca n-aveau altceva mai bun de facut decat sa-si administreze picioare in fund, in timp ce tara era sub ape.

A devenit Podul de la Maracineni al Prieteniei de nezdruncinat dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu?

Nici vorba.

Pe cei doi ii desparte o mie si una de lucruri: de la interese deosebite pana la felul de a fi.

Podul de la Maracineni e Podul Armistitiului. Nu al Prieteniei.