Politica, in slujba cetateanului

Pentru a fi perceput ca eficient, un om politic trebuie sa se afle, in permanenta, in acord cu interesul public. El trebuie sa-i serveasca cu egala devotiune pe cel care l-a votat si pe cel care nu l-a votat, pe bogat si pe sarac, pe intreprinzatorul de succes si pe somer, pe intelectualul rafinat si pe devoratorul de manele. Intrebarea fundamentala pe care trebuie sa si-o puna un om politic ajuns la putere este ce trebuie sa faca pentru a armoniza toate aceste interese aparent ireconciliabile?

Un adevarat om politic trebuie sa nu scape nici o secunda din atentie agenda publicului. Desi institutele de sondare a opiniei publice anunta periodic principalele puncte aflate, intr-un anumit interval de timp, pe agenda publicului, putini oameni politici au ca prioritate in activitatea lor cotidiana adevaratele nevoi ale cetateanului. Ei isi intorc fata spre agenda publicului abia in momentul in care cota lor de popularitate a atins cote de avarie si incearca sa dreaga situatia prin masuri populiste, care nu fac decat sa le amplifice imaginea de oameni ineficienti si lipsiti de moralitate. De la Revolutie incoace, principalele probleme ale populatiei au ramas cam aceleasi: nivelul de trai, sanatatea, siguranta locurilor de munca, nivelul veniturilor. In mod paradoxal, desi toata lumea stie care sunt problemele, exista perceptia ca, la fiecare dintre acesti indicatori, situatia s-a degradat constant, din 1990 incoace. Intrebarea care se naste este ce prioritati au avut echipele care s-au succedat la guvernare in ultimii 15 ani, daca principalele puncte aflate pe agenda publicului nu au fost rezolvate?

Simplu in teorie, greu in practica, s-ar putea spune. Chiar daca se stie ca principalul punct aflat pe agenda populatiei este cel legat de nivelul de trai, ce se poate face in mod concret pentru imbunatatirea acestui indicator? Exista doua filozofii in domeniu. Una social-democrata, promovata de PSD, care consta intr-un fel de haiducie moderna: sa luam de la bogati si sa dam la saraci, prin impozite diferentiate in functie venituri si metode mai mult sau mai putin eficiente de asistenta sociala. Aceasta metoda nu are cum sa dea rezultate pe termen mediu si lung. Eventual, ea poate amana pentru o vreme conflictele pe cale sa izbucneasca. Pe de o parte, oamenii nu sunt incurajati sa castige mai mult, pentru ca veniturile mai mari atrag inevitabil si impozite catre stat umflate corespunzator. De aceea, multi au ajuns la concluzia ca este preferabil sa nu isi declare veniturile. Urmarea? Sumele colectate de catre stat sunt, la randul lor foarte mici. De aici si slabele resurse alocate pentru asistenta sociala. O astfel de politica nu poate duce decat la o redistribuire a saraciei, dublata de imbogatirea pe cale oculta a altora.

Politica liberala, materializata prin introducerea cotei unice de impozitare, este de sens contrar. Ea incurajeaza spiritul de initiativa, tendinta oamenilor de a munci mai mult pentru a castiga mai bine. Un patron care isi dezvolta afacerea va avea mai multi angajati, iar veniturile lor vor creste. Cu totii vor consuma mai mult, fapt ce va duce la dezvoltarea serviciilor si a industriilor de tot felul. Numarul platitorilor de impozite va creste si, fireste, sumele colectate de stat vor fi tot mai mari. In vreme ce omul social-democrat priveste in jos si principala sa preocupare este sa redistribuie resursele existente, omul liberal priveste in sus si are in vedere, in principal, acumularea de noi resurse. Aceasta il face sa intre in competitie, sa-si puna in miscare inteligenta, sa devina mai optimist si mai increzator in sansele sale. Eu cred ca treaba oamenilor politici la nivelul societatii este sa construiasca reguli suple, apte sa ofere cetatenilor posibilitati clare de dezvoltare, in conditiile deplinei egalitati de sanse.