x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Polonia este in Europa, Romania nu

0
27 Apr 2004 - 00:00

Am avut intotdeauna un complex fata de Occident, si asta e firesc si explicabil.

Oricat de „protocronisti" ne-am aratat uneori, am stiut in sufletul nostru ca lumea cu adevarat civilizata si-a trimis doar o palida umbra pana la noi. Caragiale pretuia mai mult Ardealul, unde ajunsesera „picioarele incaltate" ale Germaniei, decat Bucurestiul, „capul paduchios" al Orientului. Ce mi se pare mai ciudat e ca ne-am considerat mereu pe picior de egalitate cu toate tarile din Europa Centrala si de Est doar pe baza faptului ca au avut si ele, ca si noi, nefericirea de a fi facut parte din „lagarul" comunist. Am avut mereu tendinta sa observam uniformizarea pe care comunismul ar fi adus-o pretutindeni unde a fost impus cu forta si sa minimalizam diferentele. Azi ni se pare normal ca, de vreme ce alte tari foste socialiste ca Polonia, Cehia sau Ungaria au intrat sau sunt foarte aproape sa intre in Uniunea Europeana, sa fim si noi primiti fara vorba multa. Cred ca majoritatea romanilor isi inchipuie ca economia, infrastructura, mentalitatile din acele tari sunt cam ca ale noastre, singura diferenta fiind nivelul de trai putin mai ridicat. Realitatea cruda si dura este insa cu totul alta.

M-am intors zilele acestea dintr-o calatorie in Polonia mult mai deprimat decat am fost intorcandu-ma, altadata, din America sau din Germania. Macar atunci stiam ca fusesem in alta lume, incomparabila cu a noastra, si imi rabdam resemnat socul intoarcerii in mizeria noastra cea de toate zilele. N-as fi crezut insa niciodata ca Polonia (tot o tara din Est, nu-i asa?) este atat de incomensurabil avansata fata de noi in toate domeniile imaginabile. Stiusem, bineinteles, despre istoria lor stralucitoare si tragica, despre cultura lor seculara, despre Cracovia care-ntr-o vreme a fost capitala Europei si care acum e un mare muzeu. Cunosteam si istoria lor recenta, relativa libertate castigata, sub comunism, prin revolte disperate ca aceea din 1956. Nu mi-era strain faptul ca polonezii au avut tot timpul, in ultimii patruzeci de ani, cabarete politice si ca au calatorit pretutindeni liber (diferenta esentiala fata de comunismul concentrationar romanesc), si desigur aveam idee de framantarile dramatice din anii ’80, de sindicatul liber Solidaritatea, de legea martiala, de revolutia de catifea. Macar diferenta dintre eroica biserica poloneza si rusinoasa noastra preotime inchinata (ieri si azi) unui ateu ar fi trebuit sa-mi spuna ceva.

Cu toate acestea, am fost si eu atat de orbit de prejudecata omogenizarii comuniste, incat nu mi-a venit sa cred cand, in loc de o tara semi-ruinata, „in curs de dezvoltare", mai mult sau mai putin ca a noastra, am intalnit o lume cu mult mai aproape de Germania decat de noi sub toate aspectele: sosele impecabile, o economie care functioneaza, orase cu centre istorice renovate, pline de turisti (ce diferenta fata de Brasovul, Sibiul si Sighisoara noastra, atat de valoroase ca potential si atat de criminal lasate sa se macine si sa se ruineze) si sate cu olane nemtesti pe fiecare acoperis. Am vizitat ziare si edituri independente, centre culturale nesupuse propagandei de partid si de stat, am descifrat mecanismul prin care scriitorii polonezi sunt popularizati la toate targurile internationale de carte - pe cand prezentele noastre sunt mai mereu jenante… Dincolo de toate acestea, insa, aerul occidental al fiecarui coltisor din acea tara intinsa mi s-a parut mai presus de orice contestare. Curatenie, prosperitate, oameni bine imbracati, in flagrant contrast cu gloata care invadeaza orasele si satele noastre. Unde e pegra lor, unde e lumea lor proasta, scufundata intr-o saracie endemica?

Comparatia facuta cu un ochi obiectiv, lipsit de sentimentalisme, intre Polonia si Romania se poate rezuma in cateva cuvinte: Polonia este in Europa, Romania nu este. Si (o spun cu o tristete nesfarsita) deocamdata nici nu merita sa intre. Si ma tem ca nici cand vom fi, in sfarsit, acceptati din considerente geo-politice, tot n-o sa fim europeni. Nu pentru ca tara noastra n-ar putea ajunge sa semene cu una adevarat europeana, ci pentru ca romanul inca nu vrea sau nu poate sa fie european. „Frumoasa tara", se zicea candva despre Romania, „pacat insa ca-i locuita…"

A trebuit sa vad cu ochii mei starea de lucruri pe care am schitat-o aici ca sa-nteleg ca, poate mai mult decat de cortina de fier dintre Vest si Est (ce, in definitiv, a durat mai putin de jumatate de secol), batrana Europa e divizata de veacuri de faimoasa linie a lui Huntington ce desparte nu tari, ci mentalitati, lumi culturale si religioase din care, invers decat in doctrina marxista, decurg realitatile economice. Polonia slava ar fi trebuit sa fie ortodoxa, iar Romania latina - catolica. Ironia istoriei a facut sa fie altfel. Iar ce secolele consfintesc, geopolitica de azi, oricat de inteleapta, e greu sa mai repare…
Citeşte mai multe despre:   editorial,   Polonia

Serviciul de email marketing furnizat de