x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pomelnic cu mama

Pomelnic cu mama

de Marian Nazat    |    13 Mar 2015   •   17:47
Pomelnic cu mama

Preotul rosteşte un pomelnic cu nume de răposaţi: Tudora, Ion, Dumitra, Gheorghe, Constantina, Toma, Eufrosina, Marin, Niculina, Petre, Floarea... “Dumnezeu să-i ierte”! îl aud ca de departe, din altă lume. Ne închinăm cu toţii, ca la comandă, cu privirile plecate în pământ. Vocea popii răsună în biserică, înaltă şi melodioasă, îngânat de ţârcovnic. Sunt aproape 40 de zile de când... şi gândurile o iau îndărăt, grele ca nişte lespezi tombale. În vinerea aceea, ultima din ianuarie, de sărbătoarea celor trei Sfinţi Ierarhi – Vasile, Grigorie şi Ioan -, pe la şapte seara... Tudora, Ion, Dumitra, Gheorghe, Constantina, Toma, Eufrosina, Marin, Niculina, Petre, Floarea... nume româneşti. Pe mama o chema Floarea,  şi atunci, pe 30  ianuarie,  s-a întâmplat să... Am crezut că mă prăbuşesc într-un abis fără sfârşit, în neviaţă. Se încheiau zece luni de chin, de calvar. “Dumnezeu  s-o ierte!” şoptim în cor şi ne închinăm iar. Sufletul mi s-a făcut scrum, ce gust de cenuşă aveau lacrimile... Înfig o lumânare aprinsă  în colivă. Flacăra tremură, dansează mortuar. Fire subţiri de fum se ridică şi se pierd  nicăieri. “Mi-e tare bine acum, am ajuns. E un cort mare, mare de tot, cu oameni mulţi. Şi e atâta verdeaţă... Şi mâncare, e tare bine”, i-a spus în vis mama cuiva. Altcuiva i s-a arătat într-o rochie albă, cu părul împletit în codiţe, păşea pe o pajişte însorită. Pe mine nu m-a colindat încă, deşi o aştept noapte de noapte. Nu aşa că o să vii, să-mi mângâi obrajii şi să mă întrebi dacă sunt sănătos? Poate la noapte... Tudora, Ion, Dumitra, Gheorghe, Constantina, Toma, Eufrosina, Marin, Niculina, Petre, Floarea... Mama e acum un nume oarecare citit laolaltă cu altele.

Plouă hain peste oraşul cimitir. Turla bisericii geme, şfichiuită de vântul dezlănţuit. Clopotul e hâţânat cu putere de un bărbat uscăţiv, indiferent la suferinţele noastre. Un şuierat lugubru se izbeşte de blocurile ude şi cade în băltoacele  murdare. “Se binecuvântează şi se sfinţeşte această cruce” ajung până la mine cuvintele părintelui. Pe cruce e scris numele mamei, Floarea... Ating lemnul rece şi, deodată, stinghia orizontală capătă forma unor mâini, mâinile mamei. Le simt îmbrăţişarea, căldura, viul de altădată şi mă las cuprins de închipuire. S-a împrimăvărat, noroiul a înflorit, miroase a zambile, a viorele... Mamă, nu-i aşa că o să te întorci să-mi porţi de grijă? Dumnezeu s-o odihnească! Glasul din apropiere mă trezeşte din nălucire, dârdâi de frig, de frică. Ne închinăm pentru ultima oară la mormântul ei şi plecăm. Încotro?, de aici încolo nu mai există acasă. Urmează parastasul, tragerea harului divin asupra bucatelor, a lucrurilor neînsufleţite. Ea rămâne acolo, în ploaia ce nu mai conteneşte. Croncănitul ciorilor s-a înteţit, cer zăpadă, cer moarte, neisprăvitele! Iarna nu se lasă  dusă şi mă tem că nu-şi va mai lua tălpăşiţa vreodată. Curând, voi împlini 54 de ani, iar mama nu-mi va ura viaţă lungă şi fericire. şi nici la anu´, niciodată! Copilul e doar un orfelin mistuit de dor, iar cea care i-a dat viaţă devine ţărână. Dar toţi ne vom întoarce în pământ şi aşa vom fi din nou împreună, pe vecie. Dumnezeu s-o veşnicească pe mama!

×