Porumbelul sfânt apărea tot mai jupuit

Camioneta Poliţiei se întorcea la sediul din capitala de judeţ plină ochi cu arme confiscate de la cele două bande care se confruntau în barul "Lily" din sat sâmbătă seara, după ce lua sfârşit, la televizor, emisiunea "Dragostea mea dragoste".

Erau: cuţite de bucătărie şi cuţite de vânătoare, răngi, topoare, scânduri cu un piron în capăt, pentru folosinţă dublă – spartul ţestei sau găuritul tâmplei – săbii, satâruri, picioare de masă, puşti din primul război mondial, ţinute în gropi de porumb până în 1989, dezgropate, curăţate şi unse, sprayuri paralizante, furci, grenade defensive, lanţuri de rupt picioarele de la genunchi, bâte de baseball.

Trofeul trofeelor: o puşcă cu laser folosită de serviciile secrete americane pentru asasinate politice de pe acoperiş, ajunsă în sat pe căile complicate ale contrabandei şi folosită în situaţii de învălmăşeală, când trebuia să nimereşti duşmanul în frunte, fără a-l răni pe barmanul vârât ca să-i despartă pe scandalagii.

*

Ceremonie decåzutå
An de an, potrivit tradiţiei, de Bobotează, deasupra râului în care popa azvârle crucea, cerul se deschidea şi îşi făcea apariţia porumbelul sfânt. Şedea un timp acolo, în înalturi, ca şi când ar fi vrut să se convingă că ăia de pe Pământ îşi vedeau de treabă, după care dispărea. Norii se închideau la loc. Se închidea, pe malul apei, şi ceremonia, la care participau înalte feţe bisericeşti şi politice.

La ivirea porumbelului, babele cădeau în genunchi şi-şi făceau cruci pe rupte. Se aşezau şi femeile mai tinere, dar după un moment de ezitare, în care se întrebau dacă nu cumva o să le plesnească fusta în fund. Bărbaţii, în schimb, rămâneau în picioare. Unii ziceau, aşa din colţul gurii, că e vrăjeală.

Porumbelul ăla, de-i spune sfânt, e un porumbel obişnuit, de-al unuia din oraş, care-l ţine într-o colivie, după ce l-a dresat special pentru aşa ceva.

An de an, porumbelul venise însă la întâlnirea cu cei din sat la fix, fără să întârzie un minut, şi de fiecare dată strălucitor, cu penele curăţate şi ciocul lustruit.

În ultimii ani însă începu să întârzie şi, mai grav, apărea tot mai jerpelit, cu penele smulse, de parcă tocmai atunci scăpase din ghearele unei mâţe. Jos, pe malul râului, şi ceremonia începu să-şi piardă din solemnitatea dintâi. Biserica nu mai avea bani. Sponsorii de până atunci sărăciseră, mâncaţi de copii şi muieri, iar statul îşi redusese drastic cheltuielile bugetare. Ceremonia încăpu astfel pe mâna a tot soiul de firme private, care o transformaseră treptat-treptat într-un soi de iarmaroc ieftin. În timp ce preotul arunca crucea în apă, îngrijorat ca nu cumva s-o ia curentul şi să rămână fără ea (n-avea bani pentru una nouă), pe margini, până departe, se vindeau cratiţe, baterii uzate, chiloţi la mâna a doua, pufoaice şi ceasuri cu cuc răguşit, deoarece proveneau dintr-o serie scoasă de pe bandă, după ce se stricase mecanismul.

*

Cruciada
Primăria din Răstoaca, sat recent declarat oraş, a declanşat o cruciadă împotriva porcilor, care umblă haihui prin centru.

Totul a pornit de la părculeţul pe care primăria l-a amenajat pe un loc viran, plantând iarbă, flori, înfigând în pământ câţiva pomuleţi şi instalând busturile câtorva glorioşi Eroi ai Neamului.

Pe cele trei-patru băncuţe de care primăria a făcut rost de la un om de afaceri arestat pentru fals şi uz de fals, mai precis, din grădina acestuia de la vilă, urmau să stea îndrăgostiţii în serile de vară.

De cum a venit vara însă îndrăgostiţii au şters-o din părculeţ, preferând Crângul din jurul oraşului, extrem de periculos, deoarece aici îşi făcea de cap o bandă de violatori în grup.

Motivul: când jurămintele ajungeau în punctul lor maxim, dincolo de care urmează cerutul în căsătorie, îşi făceau apariţia porcii fără stăpân. Cum să-i mai spui fetii că ţi-ai da viaţa pentru ea când, pe la picioruşele ei gingaşe, vârâte în sandale de vară, fără beretă, amuşinau râmătoarele, pe deasupra şi grohăind?!

Drept pentru care echipe speciale ale Primăriei au pornit prin orăşel pentru a prinde porcii şi a le întocmi proces-verbal de încălcare a ordinii publice.

După care sunt luaţi pe sus, duşi la sediu şi tăiaţi.

Carnea lor e dată unui azil de bătrâni, care, la rându-i, o aruncă, deoarece locatarii săi sunt  vegetarieni.

* Din volumul cu acelaşi nume în curs de apariţie.