x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Premiere în pericol

Premiere în pericol

de Florin Condurateanu    |    11 Aug 2020   •   07:30
Premiere în pericol

Partidul cu seceră şi ciocan dorea ca tot ce mişcă să aibă aprobarea comuniştilor de frunte. Păi, dacă şi procentele din salamul cu soia, mărimea sălilor din Casa Poporului, producţia de porumb la hectar - toate cele depindeau de poruncile cabinetelor 1 şi 2 -, cum să nu existe imixtiuni de necomentat şi în domeniul artei, al literaturii, al filmelor, al spectacolelor. Florian Pittiş realiza şi prezenta un spectacol cu mare priză, în special la tineret, „Poezia muzicii tinere”, muzică de valoare din lumea largă, Beatles, poezie de calitate, fără ploconeli în faţa societăţii comuniste, aşa că aceste reprezentaţii nu prea conveneau Ceauşeştilor. Afişele lipite de artiştii tineri anunţând spectacolele erau rupte de securitate, Florian Pittiş era chemat la săpuneală la Comitetul de partid. De cum intra în sala cu activişti, după ce închidea uşa, Pittiş spunea imediat: „Nu mă tund!”. Era prima poruncă pe care i-o comunicau politrucii, să-şi tundă părul lung până la umeri. Spectacolele cu muzică „capitalistă” ale lui Pittiş tot aveau loc. După distrugerea afişelor se puneau pe pomi foi A4 cu ora şi locul spectacolelor, iar tinerii umpleau până la refuz sălile. Scandal mare s-a declanşat în jurul filmului „Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie, după scenariul ziaristului Horia Pătraşcu. Era o peliculă curajoasă, ce prezenta o întâmplare de viaţă, însă nu în culorile liliachii ale preceptelor comuniste. Doi tineri se bat dintr-o ceartă banală, miliţia face reconstituirea încăierării, nişte miliţieni şi procurori puţini la minte şi cinici dau ordin să se repete de mai multe ori, inutil, clipa împărţirii de pumni, şi unul dintre băieţi cade, se loveşte la cap şi moare. Joacă remarcabil Mihăiţă şi Găitan, însă cenzura şi Ceauşescu consideră că este adusă o pată orânduirii comuniste şi refuză premiera şi lansarea filmului. Unii scriitori mai nonconformişti, în frunte cu Adrian Păunescu, iau atitudine în apărarea filmului, se învolburează atmosfera şi Ceauşeştii cedează. Filmul „Reconstituirea” are mare succes pe ecrane. Necazuri cu cenzura a avut şi Sergiu Nicolaescu cu filmul „Mircea”. Marele domnitor în film nu glăsuia ca Nicolae Ceauşescu în congrese - aşa se ceruse - şi Nicolaescu este chemat la CC. Nu se duce. Însă era noiembrie 1989. Premiera are loc, totuşi, la Oradea.  
 

×