Asemenea unei fane PD-L cu unghiile nefăcute şi genunchii juliţi, Traian Băsescu a simţit nevoia să dea banalei acţiuni a lui Gheorghe Flutur conotaţii luate din registrul Istoriei naţionale.
Istorica zi de 28 octombrie 2008 ne-a făcut cadou două premiere. Fiecare într-un plan diferit:
1) Mihai Tatulici a realizat prima transmisie în direct dintr-un vârf de deal din istoria televiziunii mondiale;
2) Traian Băsescu a declarat gestul său de a planta nişte puieţi cea mai mare acţiune de la Revoluţie încoace.
Despre premiera înregistrată de binecunoscutul autor de târle televizionistice inutil să scriem prea multe lucruri. Nu putem decât să stăm la locurile noastre, ascultând-o pe Elena Ceauşescu din 21 decembrie 1989 şi să aşteptăm alte momente revoluţionare din partea lui Mihai Tatulici. O transmisie dintr-un puţ sau, de ce nu?, din baia lui Sorin Ovidiu Vântu, eternul realizator adresându-se telespectatorilor în timp ce-i dă Părintelui FNI cu buretele pe spinare.
Ne vom opri – pentru că merită – asupra declaraţiei domnului preşedinte. Aşa cum am mai spus şi cum am mai scris, Traian Băsescu e un personaj de telenovelă latino-americană. Ca şi în cazul unui astfel de personaj, nota definitorie a domnului preşedinte rămâne patetismul exterior al trăirii. Un patetism ieftin, de ceapă degerată. Ar fi una dintre explicaţiile manevrei absurde prin care o banală acţiune de tip Romsilva a ajuns să fie definită mai importantă decât prima schimbare de regim postdecembrist (cea din 1996) sau decât admiterea României în UE, în 2007.
O altă explicaţie, mult mai solidă, e de găsit prin reamintirea datelor de esenţă ale momentului din vârf de deal.
Avându-l la dreapta pe Gheorghe Flutur, Traian Băsescu a participat la o acţiune electorală a Partidului Democrat Liberal. Prin nimic deosebită în caragealismul ei, de punerea de murături de către multimiliardara Elena Udrea sau de desenele infantile din faţa cărora vorbeşte omul de afaceri Radu Berceanu, unul dintre puţinii români îmbogăţiţi din negustoria politică.
La tărăboaiele de campanie electorală participanţii sunt împinşi de la spate să fie cât mai hăulitori în favoarea formaţiuni care i-a convocat. Asemenea unei fane PD-L cu unghiile nefăcute şi genunchii juliţi, Traian Băsescu a simţit nevoia să dea banalei acţiuni a lui Gheorghe Flutur conotaţii luate din registrul Istoriei naţionale. Pentru că, deşi înfăţişat drept o iniţiativă a Trustului de presă al lui Sorin Ovidiu Vântu, convertit peste noapte la ecologism (de la Bruxelles pot fi obţinuţi pe de-a moaca bani, mai mulţi decât de la FNI, sub pretextul grijii faţă de mediu), montajul literar-artistic intitulat Plantarea de puieţi în direct la TV a fost, în realitate, o acţiune PD-L de campanie electorală. Participarea lui Traian Băsescu la o sindrofie din provincie a unei formaţiuni angajate în campania electorală n-are de ce să ne mire. Deşi domnia-sa a jurat pe ce are mai sfânt că va rămâne neutru în campania pentru parlamentare, vremurile din urmă ni-l dezvăluie în ipostaza de chibiţ electoral al PD-L.
La revizuirea Constituţiei, din 2003, s-a introdus, ca unul dintre punctele-cheie ale procesului, diferenţierea dintre mandatul preşedintelui şi cel al Parlamentului. A fost impusă această modificare de deja lunga istorie a politicii postdecembriste. Suprapunerea parlamentarelor cu prezidenţialele crea o bulibăşeală perfectă în rândurile electoratului. Parlamentarele depindeau de prestaţia candidatului la Preşedinţie şi nu de partidul angajat în cursă. Candidatul la Cotroceni îşi asuma angajamente care ţineau mai mult de Guvern decât de Preşedinţie. Voturile obţinute atât de partide, cât şi de candidaţii la Preşedinţie erau complet viciate.
A fost unul dintre motivele decalării prezidenţialelor de parlamentare.
Un altul, mult mai solid, ba chiar hotărâtor, trimitea la experienţa nefastă a anilor electorali. Pentru economie, pentru interesul naţional, anii electorali se dovediseră extrem de primejdioşi. Guvernele în exerciţiu se întreceau în decizii aberante în plan economic, dar eficiente în plan electoral.
Partidele politice judecau cu votul, nu cu mintea. Se ajunsese la situaţia absurdă că, după fiecare scrutin, noul Guvern se zbătea mult timp pentru a corecta efectele măsurilor populiste ale Executivului anterior, dar şi efectele făgăduielilor deşănţate, fără acoperire economică, ale partidelor.
Citește pe Antena3.ro