Prezenţa autorului absent

Când, într-o lume atât de preocupată de nebunia zilei de mâine şi de nenorocul zilei de ieri, într-un Bucureşti morocănos cu aere de capitală resemnată, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi se umple pentru o lansare de carte, ar trebui să ne oprim un pic din zbucium şi din nemulţumire şi să ne gândim dacă nu cumva nu ne-am grăbit când am crezul că e totul pierdut. Când, de la un asemenea eveniment, care a adunat oameni de diferite meserii şi cu diverse preocupări, care a aglomerat o stradă a oraşului şi chiar a blocat, din prea mult entuziasm, pentru câteva minute, circulaţia, lipseşte tocmai autorul, lipseşte cel care semnează volumele, ar trebui să ne uităm în urmă, la cele întâmplate, şi să ne gândim iarăşi dacă nu cumva ne-am amăgit când am crezut că, pe lângă jocuri politice şi întreceri sociale, mai există şi dreptate pe lume. Când, în ciuda unor clipe de coşmar care au zguduit destinul propriilor familii, în ciuda unor momente de haos şi de neputinţă care invadaseră cinic tot peisajul, mai există oameni care-şi găsesc timp să organizeze astfel de întâmplări de cultură şi care au puterea să ţină capul sus, indiferent de privirile care îi vânează, ar trebui să ne facem şi noi vreme ca să spunem un cuvânt de bine şi să ne gândim dacă nu cumva tocmai din laşitate şi din amânări am pierdut atât de multe în viaţă, am irosit şanse după şanse, deşi ştiam că, la un moment dat, va veni pentru fiecare un fel de sfârşit. Când, împotriva atâtor personaje puternice ale societăţii noastre, un om sfidează gratiile şi redefineşte dreptul la cuvânt, prin fiecare gest şi prin fiecare tăcere cu dublu înţeles, ar trebui să ne treacă un fior şi să ne gândim dacă nu cumva am pierdut prea mult timp până azi, crezând că propria noastră libertate depinde de alţii, întotdeauna de alţii, având în permanenţă senzaţia că noi suntem doar personaje secundare în poveste, care aşteaptă indicaţiile regizorale ca să înainteze în scenă, dacă nu cumva ne-am pripit considerând că e mereu obligatoriu să lupte alţii pentru o libertate pe care am căutat-o atât de des în dicţionar, încât am uitat să o căutăm în propriile conştiinţe. Când, în pofida problemelor personale şi a disperărilor individuale, oameni de bine se opresc, după lansarea de carte, să scrie câteva rânduri pentru autor, un autor absent mai puternic decât atâţia figuranţi prezenţi, ar trebui să ne emoţionăm, oricât am vrea să părem de puternici, şi să ne gândim dacă nu cumva am fost pe nedrept revoltaţi când ni s-a părut că a murit de tot solidaritatea, că nu mai are nimeni timp să întindă dezinteresat o mână de ajutor şi dacă nu cumva, dincolo de orice, sunt cazuri în care sentinţa oamenilor simpli poate da chef de viaţă şi de muncă unui om de care este încă nevoie în bătălie. Despre ce lansare este vorba? Despre lansarea a două volume ce cuprind textele publicate pe blog de către o personalitate care a devenit pentru mulţi incomodă. Două cărţi semnate, în deplină libertate de gândire, de Adrian Năstase.