Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
IN FATA LA INTERCONTINENTAL, un ins cu o fata care nu-mi spune nimic imi scutura prietenos o punga de plastic cu ceva greu inauntru: "Sefuâ, hai sa-ti dau o bormasina!". E probabil una din acele zile in care, desi nu realizez asta, fac impresia unui om care are urgent nevoie de o bormasina. Dar si de un binoclu. Fiindca dupa numai cativa pasi un alt ins cu un chip care, de asemenea, afara de bucuria de a ma fi intalnit nu exprima nimic, vrea sa-mi vanda un binoclu.
Sunt multe zile din luna cand in plin centrul Bucurestiului ma misc sub prezumtia de bormasina, dar si destule in care toata fiinta mea fermenteaza prezumtia de adidasi sau de chiloti de baie. "Sefuâ, hai sa te fac cu niste chiloti". Aceeasi fata pe care am uitat-o inca inainte de a o vedea, dar o schimbare de ton semnificativa. Din felul in care mi se vorbeste inteleg ca exista si inconstienti care intra in cladirea Universitatii ori fara binoclu, ori fara bormasina. Sau, si mai rau, fara chiloti de baie.DELFINI CARE MOR INECATI! Am vazut asta la Discovery. Se incurca in plasele abandonate si sfarsesc uman, pe fundul marii.
VICTORIA CONTABILITATII IN LITERATURA. In nici un contract pe care-l inchei cu editurile, cu televiziunea sau cu difuzorii de carte nu sunt scriitor. Acolo sunt cedent, deponent, prestator, deponent. "Ce face tacâtu, ba, toata ziua pe la ziarele alea?". "E cedent la pagina 3, bre!".
INTR-O DUPA-AMIAZA imi fac curaj si bantui Casa Scanteii pe coridoarele pe unde se gaseau birourile cenzurii, ale directorilor, ale unor tartori, inaintea carora trebuia sa ma fac simpatic ca sa-mi aprobe nu stiu care cereri. Intr-unul din birourile candva sacre e o cantina, in altul cativa tipografi care n-au de lucru si se imbata cocotati pe maldare de reviste returnate. Exista si melancolii punitive: in usa unei camere, unde am fost chemat de niste insi de la sectorul de partid sa fiu analizat, un caine vagabond isi face nevoile.
BISERICA SATULUI, in care taranii intrau plini de evlavie si ramaneau ca trasniti de damful de tescovina ce-i inconjura pogorand parca din amvon. Un drept credincios, venit printre primii, scapase probabil din mana traista cu care ar fi trebuit sa-si mai curete din pacate dupa slujba, sticla cu otrava se sparsese, iar omul se facuse nevazut, inainte ca babele sa-si dea seama cine a savarsit blasfemia. "A dracului, Doamne iarta-ma, ce mai pute!", ii zicea popa dascalului. Iar dascalul, care stia toate cazanele din sat dupa damf, isi spunea in sinea lui: "E tuica lui Todiras! Numai ea spurca asa aerul!".
Citește pe Antena3.ro
