Privaţiune şi fericire

Dacă anumiţi oameni postesc, se izolează din când în când, se abţin de la fericirea sexuală, or de la dormitul între mătăsuri şi paturi moi, alţii nu reuşesc să înţeleagă de ce este necesar să plonjezi uneori din mătase în noroi. Pentru cel ce-şi doreşte să fie numai fericit este de neânţeles privaţiunea – cu atât mai puţin aceea făcută în mod conştient. Căutarea febrilă a fericirii este şi cauza multor nenorociri în viaţa omului. Ataşamentul de fericire izbeşte în suflet cu ghilotina şi face din existenţă un coşmar, căci cel ce aleargă după fericire devine nefericit din orice. Omul de azi a ajuns mai ceva decât o fetiţă plăpândă, slăbuţă şi plângăcioasă, care se stoarce de lacrimi, pentru a-i determina pe cei din jur să-i împlinească dorinţele. Atunci când este privat la nivelul satisfacerii poftelor sale, omul devine mânios, frustrat, urăşte şi speră inconştient să-i distrugă pe aceia care-i zădărnicesc fericirea. Iată că fundiţele şi slăbiciunea, dramele moderne şi adevăratele cauze ale marilor suferinţi provin din incapacitatea noastră de a renunţa la poftele care ne bântuie prin vis, prin realitate, prin fiecare situaţie de viaţă. Pentru că puful epocii noastre există în toate acele lucruri, obiecte şi fiinţe care oferă plăcere, dorinţa de fericire a atins cote inimaginabile. Forţa iraţională a acestei dorinţe nu mai permite sub nici o formă privaţiunea. La cea mai mică groapă care apare în cale, omul disperă şi simte impulsul de a-l distruge pe acela care a făcut groapa.

Pare că avem nevoie să ne dăm jos rochiile de “domniţe fandosite”, care ne fac să tremurăm prin zăpezi de îndată ce ne trezim fără de mănuşi. Fericirea este atât cât este şi nimic mai mult. Goana după fericire ne face să nu mai observăm fericirea prezentă, ci să alergăm mereu după una care se poate ivi din viitor. Dar ajungem să plutim ca nişte nave rătăcite, între fericirea pe care n-o vedem acum şi cea pe care o visăm, izbindu-ne cu toată forţa de suferinţa de a nu găsi niciodată fericirea. Fata Morgana cea vaporoasă este doar fantasma unei minţi moderne, care prezintă toate simptomele de intoleranţă la “privaţiune”. Dacă adulţii se dau de-a tumba pentru fericire, copiii o vor căuta în acel ceva ce lipseşte din palmaresul de fericiri al părinţilor. Nu-i de mirare că un copil care se trezeşte în vilă îşi doreşte un drog. Fericirea trebuie să fie ascunsă în lucrul pe care nu-l ai! Tiparul mental funcţioează, fericirea arată într-un fel în capul nostru, iar în realitate ea există şi acolo unde nu este satisfăcută pofta. Pofta însăşi este un tipar, pe când fericirea se confundă cu existenţa, pur şi simplu. Lupta este inegală, iar omul iese mereu învins şi nefericit din războiul cu viaţa şi asta pentru că fericirea este simplă, mereu la îndemână, dar nu suntem conştienţi de ea fără să practicăm conştient privaţiunea. Gustul cărnii e plăcut după post, gustul iubirii e minunat după abstinenţă, tot ce avem e mai bun după ce am trăit starea de a nu-l avea! Abţinerea conştientă e un ingredient al sănătăţii noastre şi al sentimentului de a fi întregi, căci graţie ei devenim conştienţi de micile fericiri ale vieţii...

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”