Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Executivul a decis imediat după alegeri majorarea cu până la de trei ori valoarea taxei de poluare auto la achiziţionarea vehiculelor rulate de import şi creşterea cu un sfert a primei de casare pentru scoaterea din uz a maşinilor uzate.
Anterior, acelaşi guvern liberal hotărâse extinderea Programului Rabla, de la maşini la frigidere, aspiratoare şi chiar locuinţe ecologice. Oare n-ar fi momentul ca românii să poată casa şi cărţile de economie din vremea comunismului, iar cu banii primiţi să cumpere cărţi de economie capitalistă?
Lăsând gluma la o parte, se vede limpede că “strategia” guvernamentală se repetă ca un disc zgâriat de pe vremuri. “Noua” producţie a executivului ar trebui să se intituleze “Protecţionismul se întoarce”. Asta pentru că taxa de poluare auto n-a fost “reîncărcată” pentru a-i proteja pe cetăţeni de noxe, ci pe producătorii auto de concurenţa second-hand. Iar dacă guvernul se repetă nu văd de ce n-aş reaminti ce zicea Leszek Balcerowicz. Artizanul terapiei de şoc din Polonia observa că marile companii, “aşa-numiţii campioni naţionali”, au atât de mult succes “încât trebuie subvenţionaţi pentru a rezista”.
Cu alte cuvinte, uzinelor-fanion ale ţării continuă să li se facă respiraţie gură la gură. În schimb, dau faliment întreprinderile mici şi mijlocii – motorul economiei. Iată un dublu efect negativ. Pe de o parte, şomajul se transformă în povară fiscală.
Pe de alta, cei mici, flexibili şi motivaţi, care nu-şi pot maximiza profiturile decât reinvestind, cad pradă monopolurilor, duopolurilor şi cartelurilor. În spaţiul anglo-saxon, 80%-90% din PIB se creează în sfera IMM, la noi doar 60%. Dar cui îi pasă?!
Într-adevăr, nu e mare filosofie ca, într-o ţară bogată, câţiva birocraţi să concentreze banii contribuabililor în mâna statului, după care politicienii să viziteze obiective grandioase în sclipiri de blitz-uri şi sunet de fanfară. După cum e mult mai comod să coordonezi 20 de companii-fanion decât două milioane de întreprinderi mici şi mijlocii. Şi e mult mai simplu, din punct de vedere funcţionăresc, să ai o ţară dominată de mari producători, mari importatori, mari distribuitori. Dar, la urmă, ce să vezi? În loc să se concureze furnizorii, aşa cum scrie în cărţile de capitalism clasic, se concurează cumpărătorii.
Măreţia socialismului, grandomania raportărilor macroeconomice nu au cum să fie înlocuite cu eficienţa şi succesul capitalismului decât pe seama dinamismului, pe care doar întreprinderile mici şi mijlocii îl pot imprima. Avantajele acestor companii, care nu impresionează ochiul precum concernele cu mii de angajaţi, derivă din factorii motivaţionali. Ele nu se pot organiza în grupuri de presiune. Deciziile se iau rapid. Nu se poartă o bătălie nesfârşită cu sindicatele. În economiile în care numărul întreprinzătorilor este mare, cel al funcţionarilor e mic. Dar cel mai important câştig este că furnizorul este ales de client, nu invers.
Citește pe Antena3.ro
Politicienilor însă tot nu le pasă. Adevărata fractură între macro şi micro se reduce de fapt în România la o luptă între cine este stăpânul: “clientul nostru...” sau politicianul. Şi, când imaginea omului politic primează, sunt inevitabile deficite mari, accesul la credite e greoi, adică se ridică obstacole în calea dezvoltării IMM. Din deficite bugetare şi cvasifiscale rezultă inflaţie şi statul este obligat să se finanţeze de la bănci în dauna sectorului privat. Datoria se rostogoleşte apoi cu banii din impozite, ceea ce împiedică reducerea acestora. Sau, ca să fim sută la sută corecţi, când impozitele scad, mişcarea este compensată prin mărirea taxelor...
Ce să ne mai ascundem: moştenirea liberalilor după patru ani de guvernare e o rablă. Bani zero la buget, pensii grămadă de plătit, salarii de majorat... totul e o rablă care duduie.
