Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Presiunile generate de raportul subunitar dintre veniturile și cheltuielile publice dau dureri de cap tuturor administrațiilor, dar ajung la cote ridicate când guvernul trebuie să împace varza bugetară - veșnic insuficientă - cu capra electorală - veșnic flămândă.
În fiecare an cu alegeri, suntem bombardați de promisiunile politicienilor care anunță schimbări economice și îmbunătățiri ale vieții pentru a atrage voturile mulțimii ce se arată a fi din ce în ce mai dezamăgită, mai dezinteresată, mai ne-participativă la procesul democratic. În mijlocul strălucitoarelor promisiuni politice și campanii electorale, puțini mai văd modul în care anul cu alegeri afectează macroeconomia și bunăstarea generală a populației și a companiilor.
Iar 2024 este un an electoral complicat. Complicat pentru că, pe de o parte, se va dovedi plin de zgomotoase promisiuni electorale. Complicat și pentru că, pe de altă parte, este plin de presiuni și constrângeri bugetare. Cele patru rânduri de alegeri sunt tot atâtea pietre de moară legate de piciorul economiei naționale care se chinuie să se țină la suprafață pe ape extrem de tulburi și sub povara „perma-poli-deficitelor” și a „perma-poli-crizei”.
Provocările macroeconomice stau din nou sub semnele inflației (permanentizată), creșterii costurilor de finanțare, tensiunilor economice din spațiul comunitar și evoluțiilor geopolitice globale și de proximitate. Povara lui 2024 este însumarea tuturor deficitelor ce înrobesc economia și despre care am mai scris: deficitul bugetar, de cont curent, de finanțare, de forță de muncă, de productivitate, de investiții, de dezvoltare, de încredere…Toate nu sunt de dată curentă, ci au vechime. Toate nu sunt trecătoare, ci par a fi perene. La aceste „perma-poli-deficite” se mai adaugă și riscul încetinirii reformelor structurale și al amânării consolidării fiscale.
Unul dintre principalele efecte ale anului electoral este creșterea cheltuielilor guvernamentale. În efortul de a atrage voturi, guvernul dă semne că intensifică investițiile în infrastructură (dar veste bună e că aici se descarcă banii europeni aflați la dispoziție prin PNRR), dar și că sporește subvențiile și programele sociale și anunță o avalanșă de măsuri ce promit să îmbunătățească veniturile și nivelul de trai al cetățenilor. Toate aceste creșteri ale cheltuielilor publice aduc cu sine riscul unei creșteri a datoriei guvernamentale și al adâncirii dezechilibrelor și deficitelor de mai sus.
Guvernul va fi reticent să-și asume reforme importante din cauza reacției potențial negative a electoratului sau pentru a evita perturbările economice și convulsiile sociale în anul campaniei electorale cu multiple mize. Dar asta afectează competitivitatea economică și capacitatea de adaptare la schimbările globale și regionale.
Guvernul nu-și permite să-și alunge alegătorii prin măsuri nepopulare și prin fiscalitate amenințătoare. Dar guvernul nu-și permite nici să funcționeze fără prea multe venituri bugetare când de fapt are nevoie să-și ospăteze cetățenii-alegători. Dar firmele și corporațiile nu sunt alegători. Guvernul va pune povara „ospățului” pe partenerii fiscali captivi: pe principalele industrii în care regăsim cei mai mari plătitori de taxe și impozite din economie.
Un cetățean nemulțumit și supraîmpovărat fiscal fie va vota împotrivă, fie nu va merge la vot. O firmă însă nu poate să-și manifeste la fel de ușor votul negativ, îi este foarte greu să închidă operațiunile sau să plece dintr-o țară neprietenoasă fiscal și legislativ. Iar guvernul știe asta. Are mulți „captivi” cărora le va majora factura fiscală, pentru a putea să-și „miruiască” alegătorii.
De aceea, în ciuda promisiunilor de schimbare, un an cu patru alegeri înseamnă pentru piețele financiare, pentru industrii, pentru companii și pentru antreprenori un an cu multe incertitudini. Investitorii devin precauți și volatili în fața instabilității politice și a posibilelor schimbări de politică economică, iar asta poate afecta investițiile și dezvoltarea economică.
Guvernul trăiește dificultatea administrării „perma-poli-deficitelor” prins între promisiunile electorale și presiunile bugetare.
