Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ultimul meci al etapei, cel dintre Gloria Bistriţa şi CFR Cluj, a fost unul al circului perfect. Disputat luni, meciul de la Bistriţa s-a râs la noi într-un mare fel. Evazioniştii fotbalului au profitat de umbra deasă a începutului de săptămână, de nebăgarea de seamă a amărăşteanului care tocmai îşi luase la purtare corvoada ritualică a sărăciei şi au trântit o rişcă de toată frumuseţea. Nesimţirea de a face pe proasta satului şi de a te înşuruba cu încăpăţânare în ideea că jocul de la Bistriţa a fost curat şi plăcut uscat nu conduce automat la evitarea înjurăturii.
Deoarece singura explicaţie alternativă a comicăriilor de la Bistriţa ar fi aceea a unei repetenţii profunde, a unei repetenţii de fundul curţii. Şi, din respect pentru poziţia bipedă a cramponaţilor care s-au expus în meciul de la Bistriţa, prefer să iau în calcul varianta blatului. Fiindcă pare mai onorabil să fii prost contra cost decât să fii prost degeaba. Aşadar, oricare ar fi consecinţele pentru împricinaţi, recunoaşterea hoţiei i-ar salva de la verdicte mult mai ruşinoase.
Mai atent decât în alte cazuri, am urmărit comentariile de după meciul de la Bistriţa. Cei care au rămas împachetaţi în precauţii de protocol au fost de această dată moderatorii emisiunilor de analiză. Fiindcă n-au mai fost puşi în situaţia de a practica provocarea pentru stârnirea partenerilor de dialog. Invitaţii au avut în acest caz aprindere neprovocată. Făptaşii fotbalului, beneficiari ai unor experienţe îndestulătoare, au lucrat fără menajamente.
Adrian Matei a citit fără nici o cheie de cod partitura făcăturii de la Bistriţa. Temeiurile cunoaşterii sale erau atât de confortabile încât omul şi-a permis chiar şi exerciţiul ironiei. Mimând amnezia, Adrian Matei l-a numit la un moment dat Câmpeanu pe portarul Albuţ, acel Albuţ care n-a avut nici o împotrivire la golurile reuşite de clujeni. Aluzia era clară. Aluzia îl viza pe cel supranumit Burebista. Fost portar al Gloriei Bistriţa care, conform afirmaţiilor de culise ale fotbalului, ducea în teren deciziile strategice ale conducerii clubului atunci când echipa sa era angajată în meciuri la fel de strategice.
Probă de competenţă în materie de parteneriate blatiste a dat şi Gigi Becali. Patronul Stelei, de multe ori acuzat de amestec amatorist în fotbal, a trecut de această dată cu succes testul înţelegerii fenomenului. Până la prezentarea materialului probator, Becali a exclus vehement ideea blatului. Şi-a revenit însă brusc după vizionarea unor faze de joc extrem de sugestive. Iar răspunsul lui cel mai sincer a fost râsul crizat, acel râs care caracterizează naturaleţea individului nealterat de nici un fel de precauţii, nealterat de nici un fel de convenienţe.
Şi, dacă mai rămânea vreo zonă a dubiului frecventată de servitori ai naivităţii, intervenţia patriarhală a domnului Jean Pădureanu a risipit orice dubiu. Insinuările care au vizat prestaţia lui Szukala au greutatea acuzaţiei fără echivoc atunci când ele vin din partea unui cumpătat de talia lui Jean Pădureanu, atunci când vin din partea unui om care practică cântar de farmacie în declaraţiile pe care le face. Revolta lui Jean Pădureanu exclude varianta înţelegerii la nivelul cluburilor. În astfel de cazuri singura variantă valabilă rămâne aceea a umblării la jucători. Dacă-i aşa, atunci ar trebui să tragem concluzia că jucătorii sunt mai sensibili în faţa crizei decât arbitrii. Adică decât cei care erau acuzaţi în trecut că ar fi colaborat prieteneşte cu trofeele clujenilor.
