Pulanul militienesc al domnului Blaga

Vreme excesiva, fara nuante. Ploaia cunoaste doar versiunea potopului. Nu mai uda iarba, nu mai mangaie cu degetele ei de picaturi ceresti coperisele, nu mai raspunde unei rugaciuni. E replica unui blestem. Fura case, prapadeste gradini, ucide. Caldura verii, vaduvita de brize si adieri de racoare, sterge umbra de sub copaci si devine sinonimul parjolului. Te rogi sa stea ploaia si in ziua urmatoare implori cerul sa nu-ti mai deserte in ceafa smoala albastra, clocotinda, a tariilor. Daca butoanele Celui de Sus, incurcate voit, pot fi dezlegarea unei pedepse, ce se intampla aici, jos, unde noi ne vitregim pe noi, cu marunta si stupida agresiune? Si din politica, nu numai din meteorologie, au disparut nuantele. Excesul simplifica gandirea. Tartacuta mai-marilor zilei scapa de sfortari, prin decizii repezite, la plesneala. Datul cu bata in balta suplineste cugetarea calma, pe indelete. Domnul Vasile Blaga, ministrul favorit al domnului Basescu, inginer, care probeaza de ceva vreme - unii zic cu succes, dar incep sa am serioase indoieli - nadragii cu vipusca ai unei responsabilitati militare, a facut, printr-o masura aberanta si abuziva, din ploaia manoasa a trudei necajitului roman in strainatate, potop, viitura, blestem. Intamplarea confiscarii pasapoartelor truditorilor nostri, care au gresit ramanand mai mult cu spinarea incovoiata in brazda proprietarilor spanioli de capsuni sau in salahoria constructiilor risipite prin lume, vine la scurta vreme dupa ce o badanta romanca a fost medaliata in Italia de chiar presedintele respectivei tari. In Italia au devenit de mai multi ani cautate romancele care fac munca, deloc usoara, catusi de putin savanta, de a ingriji batrani italieni. Nu toti sunt milionari. Unii sunt batrani vaduviti de noroc, alimentati anemic de o pensie si uitati de copii. Badanta, femeie in cautare de lucru, sosita de obicei din tarile estice, e cea care ii hraneste, ii spala la popou, ii cara in balcon sa ia o gura de aer. Zi si noapte ea vegheaza viata, subtiata, a unor oameni care mai au putin de trait. Badantele romance au devenit cautate pentru ca sunt harnice, pricepute, nu fac nazuri, nu tin nasul sus, pretind sume modeste. O familie de batrani n-a mai fost in stare sa-si plateasca badanta romanca, iar aceasta, intr-un gest considerat de presa italiana de o sublima generozitate, de o noblete iesita din comun, a decis sa nu-i paraseasca, ingrijindu-i gratis. Presedintele Italiei in persoana i-a inmanat acestei femei cea mai inalta distinctie pe care o poate acorda tara sa pentru un gest de asemenea consistenta sufleteasca. Televiziunile peninsulare si presa toata au facut din romanca un erou intr-o lume in care eroismul gesturilor interioare e o floare de colt tot mai sfrijita. Domnul Blaga, daca acea femeie a plecat doar pentru trei luni in Italia, o intampina la granita cu amenintarea pulanului militienesc de cauciuc si o vaduveste, cu fermitatea lui de buldog catranit, de pasaport. Jumatate din milioanele de romani care lucreaza in tarile vestice n-au in totalitate actele in regula. Tarile gazda o stiu. Un israelian imi povestea zilele trecute ca cei mai apreciati constructori din tara lui sunt romanii. Cateva zeci de mii lucreaza cu contract parafat acasa si acolo. Altii, probabil de doua sau de trei ori mai multi, lucreaza clandestin. Intr-o tara ca Israelul, unde rigoarea si prudenta ating filigranul, tolerarea romanilor cu tidulele peticite pe la colturi spune ceva.

N-avem probleme cu ei, nu sunt implicati in fapte antisociale, imi spune israelianul.

Am plecat cateva zile in America, spune el. Un coleg mi-a recomandat o echipa de zugravi romani. Intentionam de mult sa-mi rezugravesc casa si gaseam potrivit momentul. Le-am dat cheia. Au lucrat noaptea, fiindca ziua aveau obligatii contractuale. Cand m-am intors, casa mea era facuta boboc. Nu mi-a lipsit un ac. Mi-au cerut de patru ori mai putin decat mi-ar fi cerut orice echipa de zugravi palestinieni, cei care fac de obicei aceasta munca la noi. Sigur, si eu, si ei am incalcat putin legea, recunoaste complice omul. Ceea ce tolereaza o tara ca Israelul sau Germania sau Italia sau Franta nu tolereaza vama domnului Blaga si domnul Blaga insusi, ministrul care imprumuta din ce in ce mai mult profilul zburlit al unui alt ministru de Interne, pe care mi-l amintesc fara bucurii, Gavril Dejeu. Si acestuia parca ii ploua zilnic prin tavanul sufrageriei. Inutil sa spun ca si Guvernul domnului Blaga isi duce zilele, alimentat financiar de palmele batatorite ale romanilor care au ales, intr-o tara in care sansa respiratiei pe cap de locuitor a scazut dramatic, drumul trudei in alte parti. Cineva se intorcea plin de admiratie din satele nordului nostru. Localitati din zona Baia Mare, Satu-Mare, cu case splendide, cu randuieli gospodaresti temeinice, epateaza. De unde au avut oamenii acestia atata banet?, se mira cetateanul. El nu stia, de pilda, ca din acele zone sunt recrutati cataratorii de pe zgarie-norii New York-ului, cei care spala prin exterior, spanzurati intr-un cablu, geamurile somptuoaselor birouri americane. Sunt platiti, pentru o munca plina de riscuri, regeste. Banii vin in tara domnului Blaga si in tara domnului Basescu, acesta din urma mult prea dansator pe la nunti, in vremuri de amaraciune si suspin neterminat prin sate pedepsite de blestemele cerului. Prea multa batosenie si hotarare grosiera, domnilor! Cautati - chiar daca va incearca spaima coborarii din corcodusul virilitatii dumneavoastra politice - blandetea nuantei. Pe langa dor si vazduh, un alt cuvant intraductibil romanesc, scria Noica, este omenie. Un pic de omenie pe la vami, domnule Blaga. Oamenii-s osteniti si vin sa-si traga o tara sufletul acasa, langa cei dragi.