Punctul pe Ei. Prezumția de nevinovăție şi prezumția de incompetență

Americanii n-au nici timp și nici intenție să onoreze istoricele așteptări ale românilor. Au ei altă treabă. Își creează artistic marile drame. A lor este cinematografia, al lor este privilegiul de a acorda Oscaruri pentru regiile de excepție. Și tot al lor este avantajul de a exporta la distanță de casă premii neglijente pentru regiile de proastă calitate. Numai astfel se poate explica faptul că însărcinatul Duane Butcher, la sugestia fostului Mark Gitenstein, i-a acordat Laurei Codruța Kovesi cel mai cel premiu pentru porniri cutezante. Este posibil ca spectacolul marii colcăieli de la DNA să fi fost impresionant pentru observatorii superficiali ai realității de fapt. Această comedie ieftină nu are însă darul de a crea vreo speranță de mai bine pentru cei care nu sunt decât victime ale marelui jaf național. Iar aceste victime nu sunt dispuse să accepte certificatele de bună purtare acordate aiurea și de aiurea, nu sunt dispuse să accepte aceste certificate de bună purtare care nu au alt rost decât acela de a se constitui în pavăză a unor instituții care doar par active.

Plutoanele de profitori ai marii ciordeli naționale promit defilare îndelungată pe întortocheatele cărări ale justiției. Cauzele în care ei sunt cercetați provin dintr-un timp pe care memoria nu-l mai controlează prea bine. Probele par a fi devenit firave prin îmbătrânire și, în consecință, s-a deschis o tarabă a denunțurilor. Dar numai prin denunțuri nu poți apăsa pedala celerității. Vinovații și apărătorii lor flutură lozinca prezumției de nevinovăție. Iar prezumția de nevinovăție de care beneficiază făptașii, asociată cu prezumția de incompetență sau de complicitate a celor salarizați pentru a produce probe irefutabile, nu lasă nicio șansă dreptei judecăți.

Premianta Laura Codruța Kovesi promite mult. Dar nu este deloc convingătoare câtă vreme observăm că DNA păstrează o respectuoasă distanță față de niște greuceni ai marii corupții. Și, apoi, ar mai fi un aspect care creează suspiciunea că nu se vrea adevărul până la capăt. Spuneam că dosarele grele de corupție au fost internate mulți ani și fără tratament la DNA. Lipsa de acțiune, care poate fi cauzată eventual de vinovate complicități, nu constituie și ea temă de anchetă internă pentru actuala conducere a DNA? Daniel Morar, mâna de vot pe care Băsescu a parcat-o protector la CCR, nu poate fi întrebat și el cum și-a petrecut timpul pe la DNA? Nu poate fi întrebat ce partitură le-a impus coriștilor din subordine? Mai ales că și în acest sens se produc destule denunțuri publice.