Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Măi Costache, i-a zis patronul lui Constantin Petre, mă, nu degeaba
eşti tu şef de sală, la noi, la Brîuleţul. Spuneai că ai Bacalaureatu’,
nu? Da, şefu’, a răspuns Costache, ce de bani am mai dat şi acolo, da’
l-am luat. Măi, Costache, tu ştii, mă, ce-i ăla simpozion? Da, şefu.
Păi nu vine toţi la noi, de la facultate, nu le punem noi masa. Măi,
Costache, a mai zis patronul, ia scrie tu vreo trei pagini despre pusu’
mesi, să te trimit cu ele la Sinaia, la simpozion. Ne facem şi noi
puţintică reclamă.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3Măi Costache, i-a zis patronul lui Constantin Petre, mă, nu degeaba eşti tu şef de sală, la noi, la Brîuleţul. Spuneai că ai Bacalaureatu’, nu? Da, şefu’, a răspuns Costache, ce de bani am mai dat şi acolo, da’ l-am luat. Măi, Costache, tu ştii, mă, ce-i ăla simpozion? Da, şefu. Păi nu vine toţi la noi, de la facultate, nu le punem noi masa. Măi, Costache, a mai zis patronul, ia scrie tu vreo trei pagini despre pusu’ mesi, să te trimit cu ele la Sinaia, la simpozion. Ne facem şi noi puţintică reclamă.
Scriu, şefu’, a mai zis Costache, iar în dimineaţa următoare a scris cu litere mari de tipar, în capul unei coli format A4, PUSU MESI – COMUNICĂRI, iar un sfert de ceas după asta n-a mai făcut altceva decît să răsucească pixul şi să se uite fix la el. Cînd maică-sa a intrat în sufragerie cu o cafeluţă, fiindcă aşa se cuvine să-i dai omului care scrie, o cafea bună, ca să-i vină ideile, Costache a întrebat-o: Bre, mamă, cum se mai spune la noi, la români, pusu mesi? Cum să se spună, pusu mesi se spune, a răspuns femeia. Parc-am vorbit turceşte, a zis Costache, pusu mesi, musu pusu, fuge ursu dupe dînsu... Vreau cu un cuvînt, nu cu două. Poate ştie tata.
Domnul Vasile Petre, tatăl lui Costache, e de părere că la pusu mesi nu i se zice nicăieri altfel. Nici măcar la boieri. Costache ia încă o coală format A4 şi începe să înşire nişte cuvinte precum: aşezatu’ mesi, ornatu’ mesi, orînduiala mesi şi dereticatu’ mesi. Însă tot două cîte două. Ia să-l sun pe deşteptu’ de văru-miu, a zis Costache, căutînd din priviri aprobarea maică-sii, că el le ştie pe toate. Vărul Andrei e de părere că s-ar putea spune foarte bine protocoalele mesei. E asistent la Universitate, e drept că la chimie, şi-i plac vorbele dichisite. Ar merge şi întinsul mesei, dar e de la ţară. Bietul tata spunea mese-ntinse şi pun-te masă, scoală-te masă. Nu, mă, domn’le, îl opreşte Costache, ştiind ce mult îi mai place vărului să se dea mare, vreau ceva cu un singur cuvînt. Cum s-o fi zicînd la francezi? Nu ştiu, răspunde Andrei. Dar, fiindcă s-a obişnuit să-şi dea cu presupusul şi cînd n-are habar de un lucru, zice, cu o uşoară ezitare, că la marile restaurante sînt angajaţi oameni care numai asta fac, implementează furculiţele, lingurile şi farfuriile pe mese.
Ar fi o chestie, sună frumos implementatu’, doar că trebuie să pui şi furculiţe, linguri. Deci, tot două cîte două.
Şefu’, îi zice Constantin Petre patronului, cum s-ar spune, bre, pusu mesi numai cu un cuvînt, că la restul mă pricep eu. Da’ mă cam împiedic la titlu. Adicătelea tu vrei să le spui la simpozion cum punem noi acilea masa la nunţi, ca să arate la fix? Da, şefu. Patronul ridică privirea în tavan, cum face de regulă cînd urmează ceva cu mama mă-si, gura mă-si sau crucea mă-si, dar şi cînd ar trebui să fie mai deştept decît persoana care întreabă şi nu e, iar în final hotărăşte: Zi-le, mă, Costache, bună ziua, că tot români sînt şi ei, şi apoi treci direct la pusu mesi. Ce mare scofală?!
