Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Multă vreme lumea a bănuit că, nedorind să părăsească postul de preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin va prefera să schimbe Constituţia, astfel încât să poată candida pentru al treilea mandat consecutiv. De ce oare lucrurile nu s-au petrecut aşa? Mihail Gorbaciov a fost nevoit să părăsească preşedinţia URSS fiindcă URSS încetase să existe. Imperiul sovietic redevenise Imperiul rus.
Multă vreme lumea a bănuit că, nedorind să părăsească postul de preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin va prefera să schimbe Constituţia, astfel încât să poată candida pentru al treilea mandat consecutiv. De ce oare lucrurile nu s-au petrecut aşa? Mihail Gorbaciov a fost nevoit să părăsească preşedinţia URSS fiindcă URSS încetase să existe. Imperiul sovietic redevenise Imperiul rus. Remarcabil a fost doar faptul că şeful fostului "imperiu al întunericului" accepta sentinţa istoriei şi nu recurgea la forţă spre a o anula. Boris Elţîn a plecat întrucât nimeni nu îl mai voia, ruşii, de la vlădică la opincă, fiind înspăimântaţi de disoluţia ordinii de stat. Vladimir Putin se retrage în momentul în care Rusia îşi regăseşte alura imperială şi în care popularitatea sa se află la zenit. Decizia îi contrariază pe observatorii obişnuiţi să critice capitalismul autoritarist putinian cu a sa democraţie de comandă. Într-un stat în care tradiţional este ca liderii să plece de la putere, asemenea ţarilor, cu picioarele înainte, ajuns în vârful ierarhiei politice cu promisiunea de a reinstaura ordinea, Vladimir Putin a ales să se dea la o parte – ori, măcar, să lase impresia că o face – ca om al ordinii şi în numele ei. El a dat puterea – sau, cel puţin, s-a purtat ca şi cum ar da-o – pe ordine, convins că tocmai ordinea face puterea. Astfel a dat dovadă de coerenţă: nu poţi dori ca democraţia să fie "ordonată", ca oligarhia să fie "disciplinată", iar autocraţia să fie anarhică. Chiar dacă regimul rusesc nu este simpatic democraţiilor occidentale, el este totuşi predictibil, ceea ce este important, întrucât încrederea se bazează pe predictibilitate. Predictibilitatea depinde însă şi de continuitate. Cei care au văzut semne de înnoire în discursul cu accente liberale al noului preşedinte ales, domnul Medvediev, se înşală. Domnul Putin a arătat respect pentru ordinea formală tocmai pentru a garanta perpetuarea ordinii materiale. El a acceptat ca totul să se schimbe la nivelul simbolului pentru ca nimic să nu se schimbe la nivelul realităţii. Tânărul urs (în rusă, "medved" înseamnă "urs") va merge pe vechiul drum ("puti" înseamnă "drum"). Spre a se asigura că lucrurile aşa vor sta şi-a desemnat un succesor care aparţine tehnocraţiei economice, iar nu verticalei bazate pe puterea informaţiei. Aşa cum am anticipat, ţareviciul nu a fost desemnat dintre favoriţii care atrăseseră privirile presei şi alimentaseră prognozele analiştilor. Un câştigător cvasinecunoscut şi fără temperament dominator prezintă un triplu avantaj: susţine teza că el datorează alegerea sa exclusiv predecesorului care l-a binecuvântat; îndeamnă la comparaţii cu predecesorul, în mod normal favorabile acestuia şi de aceea favorizând rechemarea lui; are nevoie de timp până să poată controla aparatul birocratic de regulă conservator şi prin asta fidel liderului anterior.
Domnul Putin avea dreptate să avertizeze Occidentul că nu va găsi în urmaşul său un interlocutor mai facil. Acesta nu va fi însă nici mai dificil. Putin îşi va urma sieşi. Alegerile prezidenţiale însele au fost un spectacol coregrafic cu gesturi rituale menite să transmită un mesaj clar. Vladimir Putin nu numai că şi-a ales succesorul, cetăţenii fiind chemaţi doar să îl valideze printr-un vot plebiscitar, confirmând adeziunea faţă de politica putiniană, dar i-a selecţionat şi pe ceilalţi candidaţi ca personaje arhetipale cărora le-a oferit exclusiv rolul termenului de comparaţie: extremistul de dreapta beţivan şi scandalagiu, nostalgicul fanatic al radicalismului de stânga, outsiderul singuratic, naiv şi incompetent. Indiferent cât de liber a fost scrutinul, nici ruşii, nici străinii nu puteau opta decât pentru "continuitatea responsabilă". Spre a întări o atare formulă, domnul Putin îşi va rezerva un post strategic în viitoarea configuraţie de putere. Poziţia de premier pare riscantă, întrucât în tradiţia rusă ea este echivalată cu ţapul ispăşitor. Cea de preşedinte al unei confederaţii formate împreună cu alte foste republici sovietice oferă o putere iluzorie câtă vreme Rusia nu este dispusă să renunţe la supremaţie. De aceea ar fi mai potrivită şefia unui Consiliu de Stat care să "guverneze" naţiunea cosmopolită a Federaţiei Ruse veghind la coerenţa ei şi definindu-i strategiile, în timp ce preşedintele Medvediev va guverna statul. Un asemenea scenariu ar putea fi sabotat nu de eventualele ambiţii secrete ale domnului Medvediev, căci aparatul va şti să le potolească, la nevoie rechemându-l pe Putin, ci de inerţia mentală a poporului rus, pentru care diferenţa între puterea simbolică şi cea reală este greu de făcut şi admis şi care vrea ca ţarul, iar nu dregătorii să conducă. Or, ţar a fost Putin. Fi-va el Putin şi după Putin?
Citește pe Antena3.ro
