Rapidul, între afacere şi farmecul vieţii

Confruntarea aproape permanent dură dintre raţiune şi sentimente asupreşte crunt sensibilele bipede. De câţiva ani buni  urmăresc cu nemărginită compasiune răvăşirea peste măsură care-l perpeleşte pe bietul domn George Copos. Întâmplarea a făcut ca personajul despre care vorbesc să întâlnească, în tinereţea sa neprotejată, fotbalul. Şi nu oriunde. L-a întâlnit în Giuleşti, loc al contaminării maxime. Simţirea la început samsungistă pentru Rapid a plusat neiertător în bugetul sentimental al domnului Copos. Omul a început să plutească, să iubească, să se abandoneze în voia înălţării pe val. Luna de miere a tranziţiei a fost de vis. Nu însă şi eternă. În concurenţă cu viaţa, visul a început să se destrame, sentimentele au devenit treptat un lux costisitor, marea iubire a domnului Copos a fost prozaic înghesuită în conflictul dintre investiţie şi profit. Conflict din care, prin sacrificiu de sine, domnul Copos încearcă să salveze farmecul veţii. O spune răspicat, pe cale blogistică, chiar domnia-sa, patronul Rapidului: "Intenţia mea de a mă retrage de la Clubul Rapid nu are cale de întoarcere. Sufletul meu va rămâne însă pentru totdeauna alături de echipa din Giuleşti, indiferent ce se va întâmpla, fiindcă pentru mine Rapidul nu este o afacere, ci, aţi ghicit!, farmecul vieţii". Declaraţia domnului Copos beneficiază de prezumţia sincerităţii. Rapidul este o echipă pe care suporterii ei ştiu s-o iubească frumos. De la aceşti suporteri este posibil să se fi molipsit şi domnul Copos. Astfel, domnia-sa capătă, după cum singur recunoaşte, dublă calitate. De suporter şi de patron. Pentru suporter, echipa este de iubit. Pentru patron, echipa este de vânzare. Iar concilierea înţeleaptă, înainte de orice, trebuie realizată între suporterul-patron şi patronul-suporter. Abia după această împăcare în sine cred că domnul Copos poate aborda cu şanse de reuşită tratativele de vânzare a Clubului Rapid. Altfel, câtă vreme patronul spune că vrea să plece, dar, în acelaşi timp, ar mai vrea să şi rămână cu ceva din ceea ce a avut, se poate crea impresia indeciziei. Se poate specula pe tema unor stratageme pe care domnul Copos le foloseşte doar pentru a rămâne în centrul atenţiei. Vreau să cred în fermitatea deciziei domnului George Copos de a vinde Rapidul, fermitate de care ne asigură printr-un comunicat postat pe blogul personal. Pot să acord credit şi caracterizării pe care domnul Copos o face perioadei petrecute de Taher la Rapid. Dar tocmai pentru că este păţit, tocmai pentru că Rapidul a avut de pătimit din cauza prelungirii exagerate a unor situaţii de incertitudine, nu mai pot fi la fel de îngăduitor cu spectacolul public al negocierilor la fel de prelungite dintre domnul George Copos şi Lutz Stache. Negocierile la vedere dau impresia neseriozităţii, iar tărăgănarea şi incertitudinea pot aduce prejudicii directe echipei. În comunicatul despre care vorbeam, domnul George Copos spune că nu aşteaptă decât performanţă de la echipă. Performanţă în teren, nu în culise. Dar trebuie să mai afle domnul Copos că performanţele din teren sunt direct legate de performanţele din culise. Din culisele strategiilor patronale a căror punere la cale nu trebuie să devină spectacol de arenă.