Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Relaţia dintre economie şi război este veşnic socotită relaţia supremă a existenţei globale a lumii. Se colportează istorii despre riscul unui război în zona noastră, iar una dintre ţările deosebit de vizate în problemă este România. Nu sunt însă niciodată ameninţate nişte ţări care nu ameninţă pe nimeni. Suntem noi o ameninţare? Poate, cel mult, prin implicare imprudentă în cine ştie ce gen de mişcare improprie nouă. Vom fi însă protejaţi. Trebuie să observăm adevărul lucrurilor: ,,o ţară face politica geografiei sale’’ - aceasta dacă este suficient de inteligentă. Noi suntem un stat membru al Uniunii Europene. Europa însă, dacă nu şi Uniunea, vrem-nu vrem, este, sublinia preşedintele Charles de Gaulle, continentul care se întinde politic între Atlantic şi Urali. Războiul în Europa (dar şi în Asia) nu poate fi decât o problemă de conflict etnic, o dispută non-europeană, ori una de economie. Noi, românii, nu avem probleme etnice de nivelul unei ameninţări armate; pentru intervenţia într-un şoc intercontinental nu avem nicio dimensiune suficientă a puterii şi nici apetitul moral necesar. Economia produce război în cazul frustrării unui stat sub raportul necesarului de materii prime, în crizele de supraproducţie – evident nevandabilă pe piaţa internaţională –, în cazul dificultăţii de comunicare comercială, artificial indusă de către un stat în detrimentul altuia. Unde ne plasăm noi în toate aceste probleme? Inteligenţa înseamnă, între altele, a distinge între imaginaţie şi realitate, precum între problemele proprii şi cele ale altora. Să fie oare o dovadă de inteligenţă ideea noastră că ar tot trebui să ne apărăm - noi în mijlocul spaţiului dintre Atlantic şi Urali?
