Razboiul din Irak si onoarea democratiei

Exista deopotriva motive pentru speranta si prudenta in Irak dupa transferul puterii. Decizia Curtii Supreme de a acorda drepturi legale "inamicilor combatanti" demonstreaza vitalitatea democratiei americane.

Transferul de putere, pe data de 28 iunie 2004, din partea celui care a condus practic Irakul incepand cu luna mai 2003, L. Paul Bremer, catre primul-ministru al guvernului provizoriu al acestei tari reprezinta un moment crucial in derularea unei drame politice si militare cu imense consecinte. Raman fireste multe necunoscute in acest joc, insa un lucru este cert: noii lideri irakieni au acum sansa sa construiasca un stat intr-adevar democratic.

Trebuie spus ca ne aflam in plina dezbatere, in cercurile intelectuale si politice americane, inclusiv in ceea ce se numeste the intelligence community privind argumentele administratiei pentru actiunea din Irak, pe care eu unul o consider eliberatoare. Nu sunt putini cei care afirma ca daca ar fi stiut ca nu se vor descoperi arme de ucidere in masa, nu ar fi sustinut acest razboi. Mi se pare ca se accentueaza prea mult acest element, uitandu-se faptul ca, asa cum scria cu ceva timp in urma Michael Ignatieff, profesor de drepturile omului la Universitatea Harvard, Saddam Hussein era el insusi o arma de distrugere in masa.

In acelasi sens se pronunta si L. Paul Bremer, fostul administrator suprem american, diplomatul de cariera pe umerii caruia a cazut povara celui mai puternic post detinut de vreun american in strainatate de la generalul Douglas MacArthur, in Japonia de dupa cel de-al II-lea razboi mondial. Nu stim cum il va judeca istoria pe dl Bremer, stim insa ca va trebui sa se tina cont ca a facut fata cu demnitate si responsabilitate unor provocari fara precedent. Si-a pastrat calmul chiar si atunci cand figuri influente din administratie pareau sa-l plaseze pe post de tap ispasitor al nu putinelor erori si gafe comise in acest razboi. Paul Bremer insista asupra faptului elementar ca Irakul actual, in pofida atator chestiuni nerezolvate, intre care criza de electricitate, razboiul de gherila purtat de grupuri din umbra, sprijinite probabil de regimurile despotice din vecinatate, conflictele inter si intratribale, resurectia fundamentalismului religios etc., este de o mie de ori preferabil regimului totalitar al lui Saddam Hussein.

S-a spus, de catre criticii razboiului din Irak, ca aceasta actiune a fost rezultatul unei "conspiratii neo-conservatoare". Se uita in acest gen de abordari ceea ce Hannah Arendt numea candva "micile adevaruri ale realitatii": Actul de Eliberare a Irakului a fost adoptat in 1998 de Congres, in timpul si la propunerea Administratiei Clinton (nicicum suspectabila de neo-conservatorism). Apoi, decizia a fost luata in consens cu premierul britanic Tony Blair, ale carui preferinte ideologice merg, in multe privinte, in alta directie decat cele ale lui George W. Bush (sa ne reamintim discutiile despre "a treia cale"). Pot intelege obiectiile pacifistilor de buna-credinta la acest razboi, desi am rezerve fata de natura selectiva a discursului multora dintre ei. Pot pricepe multe din criticile legate de lipsa unei pregatiri realiste a scenariului de dupa eliberarea Irakului. In aceasta privinta, cred ca s-a mizat prea mult pe analogia cu prabusirea comunismului in Europa de Est, ca urmare a revolutiilor din 1989. Intr-un numar special pe aceasta tema din saptamanalul The New Republic apar cateva interventii importante, intre care cele semnate de Leon Wieseltier (critic la adresa administratiei, insa mentinandu-se in favoarea angajamentului de sustinere a democratiei in Irak) si ale senatorului John McCain, sustinator activ, pe acest subiect, al presedintelui Bush. Cel mai important lucru este ca in acest moment se reconstituie suveranitatea statala a Irakului. O suveranitate cu multe limite, nu insa precum acelea impuse de "Doctrina Brejnev" care a justificat ocuparea Cehoslovaciei. Iar cand vor avea loc alegeri in Irak (probabil in ianuarie 2005), ele vor fi, daca nu ma insel, primele alegeri libere din istoria lumii arabe. Nu este putin lucru, indraznesc sa cred.

Vom vedea in continuare care vor fi efectele "contaminante" ale acestui experiment fara precedent. Au avut loc greseli in acest razboi, intre care desfiintarea armatei irakiene, absenta unor interdictii neechivoce a posibilitatii de recurs la tortura, reprobabilele acte comise de unii militari americani. Au existat si tendinte de exacerbare a factorului securitate in defavoarea libertatii, chiar aici, in SUA, sau pe teritorii administrate de SUA. Daca vrem sa ne pastram luciditatea, cu adevarat important ramane faptul ca cea mai inalta instanta judiciara din Statele Unite, Curtea Suprema, a decis, tot pe data de 28 iunie, cu o majoritate de opt la unu, ca "starea de razboi nu reprezinta un cec in alb dat presedintelui" si ca dreptul la recurs in fata unui judecator ori a unei alte instante decizionale neutre se aplica universal, inclusiv celor suspectati a fi "combatanti inamici".