Razboiul impotriva terorii

Razboiul impotriva terorismului se justifica din punct de vedere etic, politic si civilizational. Teroristii cred in misiunea lor divina. Lupta impotriva lor este un drept inalienabil al statelor si societatilor libere

Chiar in aceste zile se scrie pe larg despre intarirea masurilor de securitate in legatura cu apropiatele conventii ale celor mai mari partide americane. Traim intr-o lume esential schimbata in raport cu cea de dinainte de 11 septembrie. Sunt uneori intrebat daca mi-am schimbat opiniile despre violenta, pace si democratie in ultimii ani. Nici vorba: raman constant opus violentei si cred sincer in valoarea terapeutica si constructiva a dialogului democratic. Depinde insa cand si cu cine. Teroristii care au pus la cale actiunile din 11 septembrie 2001 si 11 martie 2004 nu sunt parteneri de dialog. Ei sfideaza toate coordonatele (morale si institutionale) ale ordinii liberale. Intre noi (adica lumea civilizata, care nu se reduce la Occident, ma grabesc sa spun acest lucru) si ei se duce un razboi ideologic si militar. Ne place sau nu, acest razboi ne implica si este mai bine sa fim pregatiti pentru a tine piept viitoarelor confruntari.

Nu sunt alarmist si nu vreau sa ma angajez in cine stie ce profetii absurde. Totusi, trebuie spus, o tragedie precum cea de la 11 septembrie 2001 nu poate fi nicicum plasata in registrul simplei istorii evenimentiale. Ceea ce s-a petrecut atunci a fost un moment de importanta istorica mondiala: a fost atacata insasi substanta civilizatiei democratice. America a construit turnurile gemene drept simbol al deschiderii ei universale, iar cei care au organizat atacurile stiau exact de ce si in ce lovesc. Teoria accidentului irepetabil mi se pare naiva si profund riscanta (am auzit-o venind de la distinse personalitati vest-europene). In anii care care s-au scurs, indiferent de existenta unor voci izolate care predica necesitatea autoblamarii pentru ceea ce s-a petrecut atunci, s-a produs si s-a mentinut un consens al refuzului barbariei cu pretentii salvationiste. Nu trebuie uitat ca avem de-a face cu un adversar inarmat cu o ideologie legata structural (nu prin idei, ci prin atitudini) de curentele totalitare care au negat si neaga valorile modernitatii burgheze: toleranta, diversitatea, statul secular, pe scurt, mostenirea iluminismului. In plus, islamizantii revolutionari de azi sunt succesorii directi ai revolutionarilor "tiers-mondisti" de acum doua sau trei decenii (lucru demonstrat de Paul Berman in "Terror and Liberalism", precum si de Gilles Keppel in excelentele sale carti, inclusiv "Le revanche de Dieu"). Razboiul impotriva neo-barbarilor va fi de lunga durata. Oricine este sau va fi presedintele SUA va trebui sa-si asume conducerea unor operatii extrem de dificile, fara de care insa viitorul civilizatiei este de negandit. Evident, in acest razboi, America are o nevoie vitala de aliati.

La 11 septembrie 2001 s-a sfarsit o iluzie, anume aceea a inexpugnabilitatii continentului nord-american. Ceea ce a urmat tine de resurectia patriotismului american, o constelatie de emotii si sentimente care transcende distinctia dintre liberalism si conservatorism. In caz de succes la alegerile din noimebrie 2004, John Kerry nu va ezita sa continue lupta antiterorista si va solicita sprijin german si francez pentru succesul misiunii din Irak. O umanitate asediata are nu doar dreptul, ci chiar datoria vitala de a riposta. Americanii inteleg un lucru: loviturile din 11 septembrie au fost absolut nemeritate. Nu este cazul sa recurgem la psihanaliza pentru a gasi motivele urii antiamericane: resentimentele tin de registrele tulburi ale ideologiilor fundamentaliste, fie ele religioase ori seculare. Pentru americani, si cred ca pe buna dreptate, acest razboi opune intr-adevar pe cei ce cred in Lumini celor care detesta individualismul civic in oricare din incarnarile sale.

Decizia Curtii Supreme de a-i transmite presedintelui Bush ca greseste in anumite privinte arata cat de important este principiul separarii puterilor intr-o democratie. Putem fi de acord sau nu cu unele masuri, insa, in vreme de razboi este greu sa sustii pozitiile traditionale ale permisivitatii altminteri traditionala in America. Societatea civila americana ramane insa activa, vocile disidente sunt auzite, si chiar acesta decizie a fost initiata de actiunea unei organizatii nonguvernamentale care a refuzat sa abdice in fata logicii starii de urgenta istorica. In februarie 1943, intr-o proclamatie din timpul razboiului, presedintele Franklin Delano Roosevelt arata diferenta dintre Statele Unite si cei impotriva carora se purta lupta: "Americanismul nu este o chestiune de rasa ori origini. Americanismul este o chestiune de spirit si de inima". Roosevelt era constient de ranile trecutului, precum si de persistenta rasismului chiar in acei ani. Pozitia sa era insa legata de o perspectiva de principiu, deci de valorile fondatoare in numele carora a fost posibila miscarea drepturilor civile si profunda transformare a societatii americane in ultimele cinci decenii.