x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Reaua vestire

Reaua vestire

de Dorin Tudoran    |    19 Mai 2005   •   00:00

  • de Dorin Tudoran
  • Inca o veste proasta pentru breasla scriitoriceasca - dl Eugen Uricaru, presedintele demisionar al Uniunii Scriitorilor, ar fi fost informator al Securitatii, sub numele de cod "Udrea", si ar fi lasat urme usor identificabile in dosarul de urmarire al celebrei dizidente Doina Cornea. Confruntat de multi ani cu "vorba targului", dl Eugen Uricaru a negat intotdeauna ca ar fi infamul "Udrea". O face si astazi, cu aceeasi fermitate. Numai ca azi mai face un lucru - demisioneaza din fruntea Uniunii Scriitorilor.

    Nu am in acest moment datele necesare spre a-mi da cu parerea daca dl Uricaru a fost ori nu informator al Securitatii. Felul in care continua sa opereze o institutie precum CNSAS ma face extrem de prudent in a comenta asemenea situatii. Sper ca timpul va clarifica lucrurile, indepartand orice incertitudine.

    Ca si cum acuzatia adusa public dlui Uricaru nu era de ajuns, iata o alta veste foarte proasta - presedintele interimar al Uniunii Scriitorilor devine dl Nicolae Breban. Daca asupra colaborarii dlui Uricaru cu Securitatea raman de clarificat elemente importante, in privinta duplicitatii dlui Breban, a rolului de agent de influenta pe care l-a jucat (involuntar ori nu, doar navetistul cu acelasi nume stie) lucrurile sunt limpezi de foarte vreme.

    Multiplicandu-si la o scara aiuritoare merite reale si, mai ales, inventandu-si nesfarsite merite ce starnesc perplexitati, dl Breban continua sa-si rescrie rolul jucat sub dictatura comunista cu pana unui megaloman inpenitent. Sub titlul "Nicoale Breban - o larva care nu va deveni fluture", intr-o pagina a Adevarului literar si artistic (13 august 2002), dl Alex Pantazi, muzeograf pensionar, facea o radiografie a "animalului bolnav" Nicolae Breban. Textul dlui Pantazi era insotit de fotocopiile a patru dedicatii oferite de "haiducul de cabinet" Elenei si lui Nicolae Ceausescu de-a lungul mai multor ani. Iata-le: "Pentru aniversarea zilei de nastere a unuia din barbatii istoriei de aur a Romaniei, tovarasului Nicolae Ceausescu, Presedintele nostru, multi ani de sanatate si putere pentru binele intregii natiuni, impreuna cu omagiul adanc respectuos, de o viata, al lui..."; "Presedintelui Nicolae Ceausescu, istoriei prezente si viitoare pe care o poarta pe umerii sai uriasi, umerii natiunii, aceasta carte ce exista si datorita Lui, Conducatorului intelept si tinar. Cu recunostinta profunda a lui..."; "Tovarasului Nicolae Ceausescu, simbol si garantie a unei Romanii comuniste, demne si libere in Europa, roului Sau istoric si sfint, adincul omagiu al autorului, care-I multumeste fierbinte pentru aparitia acestei carti..." ; "Tovarasei Elena Ceausescu, neobositei Sale activitati in slujba stiintei si umanizarii relatiilor noastre socialiste, protectoare a Artelor, profundul omagiu al autorului..."

    Daca am mai reproduce si dedicatia oferita inenarabilului prieten si binefacator al dlui Breban, teroristul-troglodit Nicoale Plesita, tacamul ar fi complet. Dl Breban se trezeste astazi pastor al Uniunii Scriitorilor, functie la care a visat si a incercat sa acceada cu o ambitie legendara. Iata un rau imens pe care dl Uricaru il face colegilor sai, multi dintre ei, presupun, si asa stresati de internationalizarea rapida a unui scandal de proportii.

    Citind cu atentie una din primele declaratii prezidentiale ale dlui Breban, nu poti decat sa admiri consecventa personajului. La conferinta USR, ne informeaza dl Breban, relatiile scriitorilor cu fosta politie politica nu vor fi discutate. Si precizeaza: "Subiecte ca (sic!) cele despre care vorbiti nu ne intereseaza." Punand un semn de egalitatea intre situatii ce nu au nimic in comun, dl Breban declara: "Nu ne intereseaza ca Eminescu bea sau ca Blaga era balbait, ne intereseaza valoarea, cine au fost ei ca scriitori."

    Una este sa bei un pahar in plus - ca sa nu mai spun ca nu ai vreo vina ca te-ai nascut balbait - si alta este sa fi fost un harnic informator al Securitatii ori un febril agent de influenta. Frecventa de unda sociala pe care o recomanda dl Breban colegilor sai de breasla este deprimanta - intre amoralitate si imoralitate. Asumandu-si un asemenea rol "istoric si sfint", dl Breban nu poate fi luat in serios cand se declara uimit ca ofiterii de Securitate ("acesti magari, ticalosi") "sunt crezuti pe cuvant", iar scriitorii, nu.
    ×
    Subiecte în articol: editorial breban