Reaua-vestire

Se făcea că venise un înger, unul dintre cei căzuţi, deoarece nu avea aripi şi nu se desluşea în jurul chipului său nici un strop de lumină. Uite cum stă treaba, mi-a spus el, fixându-mă cu ochii lui reci, duhnind a gheţuri polare, o să fie bine, aşa cum v-aţi dorit, pe pământ. A lipsit puţin, foarte puţin, să vă scape printre degete această ultimă şansă. Nu mă mai aşteptam să vă vină mintea la cap. Unde credeaţi c-o să ajungeţi urmându-i pe proştii ăia de apostoli ai iubirii? V-aţi ales cu vreun câştig de pe urma predicatorilor binelui? Ce minciuni gogonate să crezi în forţa vindecătoare a dragostei, să te bizui pe lucruri precum adevărul, dreptatea, cinstea, onestitatea, modestia, sinceritatea, bunătatea, mila, blândeţea, mărinimia, duioşia, cumpătarea! Dac-aţi trăi de două ori v-aţi putea permite prostia să credeţi în ele, constatând în prima voastră viaţă că n-aţi avut decât de pierdut din cauza lor, rămânând ca în următoarea să faceţi ce trebuie. V-aţi dat singuri seama de asta, sunt foarte mulţumit de ceea ce văd, dar mai ales de ceea ce va urma, căci vor urma grozăvii fără seamăn, pe măsura năzuinţelor voastre dintotdeauna. O lume în care se pune preţ pe onestitate, bunătate, cinste, dreptate e o lume, cum bine ştiţi, mică. Asta e ce vă trebuie vouă?! V-aţi plâns deseori că nu mai încăpeţi în lumea aceasta, ceea ce este perfect adevărat, nu mai  încăpeţi însă nu pentru că sunteţi prea mulţi, ci fiindcă v-aţi dat dintr-o dată seama că meritaţi mai mult, că meritaţi totul, de fapt. De ce  trebuie să vi se spună din cer cum trebuie să decurgă viaţa voastră pe pământ? Ce vă dă vouă cerul? Ploaie, atunci când aveţi nevoie de vreme senină, secetă, atunci când aveţi nevoie de ploaie! Cât priveşte stelele, la care faceţi greşeala să vă mai uitaţi câteodată, aflaţi de la mine, deşi ar fi trebuit să ştiţi deja, că multe dintre ele nici măcar nu mai există, sunt moarte de mii de ani. Habar n-aveţi că admiraţi un cimitir nenorocit care nu numai că nu vă ajută să vă ghiciţi viitorul, dar are, între altele, defectul fundamental de a vă predispune la melancolie. Iar melancolia înseamnă aducere aminte. Iar aducerea aminte înseamnă copilărie şi părinţi. Iar părinţii înseamnă dragoste şi duioşie. Iar duioşia înseamnă un suflet predispus la milă şi mărinimie. Iar mila şi mărinimia înseamnă bunătate. Iar bunătatea predispune la cinste şi blândeţe. Iar cinstea şi blândeţea înseamnă cumpătare. Iar cumpătarea predispune la modestie. Iar modestia înseamnă un om slab, fără ambiţii, care se foloseşte de suflet în raporturile cu ceilalţi şi cu viitorul. Pumnul, nu sufletul! Banii, grămezile de bani, nu dreptatea! Lăsaţi-vă dorinţele slobode şi ţineţi-vă sentimentele în frâu. Băteţi-le în cuie! Numai răul vă face mari! Numai ura vă poate face puternici! Vă zic vouă: urmaţi-mă! Aceasta este calea!
M-am trezit cu ochii în lacrimi. Cu mâinile în lacrimi. Cu pieptul în lacrimi. Cu fruntea în lacrimi. Cu sângele în lacrimi.
Ca să mă pot opri din plâns am strigat: Arhanghele Gabriel, arată-te, rogu-te frumos, arată-te! şi dă lumii noastre mici şi anul acesta vestea cea mare!O lume în care se pune preţ pe onestitate, bunătate, cinste, dreptate e o lume, cum bine ştiţi, mică.