Reforma? Paravanul nebulos al minciunii

În capitala Uniunii Europene, înjugaţi la aceeaşi masă, preşedintele şi premierul României. Cuvântează presei şi, de acolo, de departe, transmit mesaje. Două personalităţi de vârf ale politicii noastre europene. Primul-ministru zice grav că, în condiţiile crizei mondiale, trebuie pus accent pe investiţiile de stat în infrastructură, absorbind, pe cât posibil, miile de şomeri pe care-i deşartă în stradă capitalul privat atins în moalele capului de declinul mondial. Te-ai fi aşteptat ca preşedintele, aşezat la un lat de palmă distanţă, să dea din cap aprobator sau să zică ceva în acelaşi ton, mai ales că, soluţia de criză este arhicunoscută, n-a fost inventată de Tăriceanu.

Preşedintele, pe chipul căruia se citea nu numai furia ci şi dispreţul, şi-a întrerupt partenerul de microfon. Criza trebuie combătută, a declamat el, prin reformă. Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! De 20 de ani reforma e medicamentul prescris pentru toate împrejurările şi gripele. Întârzierea reformei ne-a scos din Europa. Accelerarea reformei e necesară pentru... Fără reformă murim. Cu reforma (scuzaţi curofonia) trecem strada şi trăim fericiţi. Reforma, reforma, reforma. N-am intrat în NATO pentru că n-am făcut reformă. Am intrat în NATO pentru că am făcut-o. N-am intrat în UE din motive de neputinţe legate de reformă. Am intrat în UE pentru că am devenit potenţi în materie de reformă. Reforma, ca un sesam deschide-te, e fular de vreme rea şi ştreang pentru asasinat adversarii. Preşedintele nostru crede că poate da bani profesorilor, oricât de mulţi, contra reformă. Cum dracu se cuantifică reforma? O măsori pe lat, pe lung, o cântăreşti ca pe cartofi? În învăţământ, după împuşcarea lui Ceauşescu, erau cam şase milioane de învăţăcei şi vreo două sute de mii de dascăli. Acum învăţăceii au scăzut la jumătate, iar dascălii s-au dublat. Cum măsori reforma într-un sat din Prahova, care are o şcoală cu şapte elevi şi doi învăţători, unul fost paznic la primărie, cu studii medii terminate la seral iar celălalt, la aceeaşi înălţime a ştiinţei, împărţindu-şi timpul cu obligaţiile, la fel de anemic plătite, de clopotar? Cum vor deveni ei şi ucenicii lor în ale buchiei de carte mai performanţi? Reforma este o abstracţiune sub perdeaua căreia poţi piti orice minciună politică şi poţi cuibări orice demagogie. Despre cei doi legaţi la acelaşi jug al responsabilităţilor pentru ţară ce să mai zic? N-aş vrea să luaţi comparaţia otova, dar mi-am adus aminte scene din satul meu, din copilărie. Unul, al lui Boloagă, avea o mândreţe de boi, Por şi Bujorică. Por era alb şi mare. Bujorică, mai mic, negru şi îndesat. Aveau forţă cât trei perechi de cai dar trăgeau cu mare greutate la deal o amărâtă de cotigă de căruţă. Forţa lor se consuma trăgând unul hăis, celălalt cea. Grumazul zdravăn al boilor îndoia cu o forţă teribilă resteele metalice iar uneori rupeau jugul ca pe o surcea. Stăpânul, tânăr, cu armata făcută, se chinuia zadarnic să orienteze forţa de tracţiune a animalelor în direcţia de înaintare. Ele purtau, genetic parcă, blestemul de a se încontra. După un timp nu i-am mai văzut. Au sfârşit amândoi la abator. Azi, luni, când scriu aceste rânduri, se petrec la Bucureşti evenimente. Partidele îşi scot ochii în Parlament, se păruiesc la televizor. Stolojan înfierează mânios Guvernul PNL-PSD. Geoană înfierează guvernarea de dreapta PNL-PD. Care o fi guvernul adevărat? Vadim dă în judecată alegerile şi le mută la primăvară. Becali plăteşte facturile la lumină şi gaze tuturor celor care îl votează. Ungurii trasează entuziaşti graniţele autonomiei şi în hărmălaia creată nu mai înţelegi dacă este vorba de graniţe culturale sau de graniţe cu vamă. Profesorii, probabil şi suplinitorii din satul cu şapte elevi, fac grevă pentru a dărâma Guvernul, care oricum îşi va încheia socotelile. De ce? Întrebându-l pe unul care demonstra în faţa Parlamentului, învelit în vestă cu inscripţii, mi-a zis că nu ştie exact dar să mă adresez liderului sindical. Criza, începută în America, nu ne poate atinge, zice cu pieptul bombat Boc. Aseară m-a sunat un amic israelian, fost mare ziarist, acum la cârma unui institut de prospectare a viitorului. Tocmai se întorsese de la New York. Cum e Avi cu criza? E înspăimântător, mi-a răspuns. Acum câteva luni aveam prieteni miliardari. I-am găsit faliţi. Unul era fericit că i-a rămas casa în care locuieşte. E o glumă? Nu, nu e glumă. E cât se poate de trist. Ce bine că trăim pe planeta România, la mii de ani distanţă de criza care-i mătură de gologani şi bunuri pe amărâţii de pământeni.