Relația cu Ucraina, lacăte nu doar pe școli!

Reducerea drastică a școlarizării în limba română în urma legii adoptate de Ucraina este cea mai recentă și gravă acțiune din seria deciziilor luate de autoritățile de la Kiev în cadrul unei politici constant ostile față de minoritatea românescă și pe un plan mai larg față de interesele românești.

Legea, promulgată de președintele Poroșenko, după ce plecase îngândurat de la o scurtă discuție pe această temă cu Iohannis pe culoarele ONU la New York, conduce la desființarea școlilor românești și lichidarea în timp a învățământului în limba minorităților. Reacția lui Iohannis, de anulare a vizitei la Kiev, este o palidă reacție față de gravitatea măsurii ucrainene. Gestul diplomatic fără efect practic vrea să acopere eșecul lui Iohannis în apărarea populațiilor românești din afara granițelor. Lipsa de viziune, absența unor acțiuni ferme plecate de la Cotroceni și frica de a aduce în fața Uniunii Europene problemele pe care le creează regimul de la Kiev nu pot fi compensate cu două vorbe aruncate peste gard.

Poroșenko știe să vorbească românește; s-a născut la Bolgrad și a făcut școala la Tighina, în Republica Moldova. Așadar, are dimensiunea exactă a importanței școlii în limba maternă chiar în mediul ostil al imperiului sovietic. Deși respinge modelul rusesc, Ucraina preia metodele acestuia. Oficialii de la București au acceptat după 1990 toate pretențiile noului stat, ba chiar i le-au stimulat prin renunțări. Un document relevant în acest sens este studiul ,,Tratate și... Tratate”  al prof. univ. Ion M. Anghel, ambasador, publicat în volumul Pagini din diplomația României, vol. 2, Editura Junimea, Iași, 2010. „Ucrainei i-au revenit, ca bonificație, exact ceea ce își atribuiseră țarii și dictatorii imperiului rus; fiind beneficiara acestor avantaje pe care URSS și le-a însușit în mod discreționar, Ucraina le deține, de acum încolo, cu acte în regulă, grație largului concurs care i-a fost oferit de cei care au reprezentat (sau trebuia să reprezinte) interesele României”, sintetizează ambasadorul Anghel starea la care s-a ajuns prin  încheierea Tratatului privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborare și asistență mutuală în problema frontierei, semnat la Cernăuți în 2003. Acum, pe fondul conflictului cu Rusia și a sprijinului pe care NATO, UE - implicit România - îl acordă Ucrainei în problema Crimeei, regimul Poroșenko folosește situația respectivă pentru a impune măsuri de restrângere a drepturilor și libertății minorităților. Intrăm într-o nouă fază a cedării la care nu ne obligă nimeni!