x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Roata norocului

0
Autor: Andrei Bacalu 19 Iul 2009 - 00:00
Roata norocului


O întâlnim pretutindeni, în vehicole, meca­nisme, parcuri de distracţie. O considerăm utilă dar banală, de aceea le spunem celor cu mari pretenţii şi realizări modeste că vor să reinventeze roata. O credem veche de când lumea, apărută imediat după ce ne-am ridicat în două picioare, de o vârstă cu focul. Nu ne întrebăm însă de ce nu o întâlnim în natură, unde, poate cu excepţia ciulini­lor, roata nu există.



Se crede că marea majoritate a invenţiilor au fost inspirate de lumea înconjurătoare. Furca de fân şi furculiţa pe care o folosim la masă ar putea proveni din crăcana folosită şi la prăştii, avioanele se trag de-a dreptul din păsări, păianjenii au suge­rat ţesăturile, dar şi capcana.
Primele roţi au fost folosite acum 5.500 de ani de olarii din Mesopotamia. A fost nevoie de încă vreo câteva secole până să aibă cineva strălucita idee de a construi un car. Cu multe mii de ani mai devreme oamenii foloseau ace de cusut, făceau coşuri împletite din nuiele, construiau bărci şi suflau în flaute făcute din oase de păsări sau animale.

În Grecia antică a fost construită prima roabă. Vehicol de o simplitate remarcabilă şi de o mare eficienţă în reducerea efortului fizic, roaba a apărut cu patru secole mai târziu şi în China. Adoptată de Bizanţ şi de lumea islamică, roaba cucereşte Europa medievală. Preţul unei tărăboanţe era desigur destul de piperat, dar economiştii ne asigură că amortizarea era rapidă.

Roata, ca mijloc de transport, avea să fie înlocuită de cămile în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu, cândva între secolele al doilea şi al şaselea d.Hr. Există şi o explicaţie, drumurile s-au degradat după căderea imperiului roman, iar invenţia şeii de cămilă a simplificat manevrarea animalului. Abandonată în cărăuşie, roata a continuat să fie folosită la olărit, morărit şi irigaţii.

Nu este cazul să insistăm prea mult pe utilizarea roţii ca instrument de execuţie. Metoda, forma de aplicare a pedepsei capitale, a fost mult folosită în evul mediu şi chiar mai târziu, cum bine se ştie. De o sălbăticie nemăsurată, ea provoca fracturi multiple condamnatului şi ducea la şoc traumatic, însoţit sau nu de embolii.

Secole de-a rândul, oameni de toată mâna, meseriaşi, filozofi, matematicieni, şarlatani sau de bună credinţă, au încercat să folosească roata într-un scop cel puţin ciudat. Ei voiau să realizeze o maşină care să funcţioneze la infinit, producând energie fără a mai fi alimentă din exterior, un perpetuum mobile. Regretabil, dar o astfel de maşină s-a dovedit a fi pur imaginară, oricâte roţi de tot felul s-ar folosi.




De altfel, birourile de brevete refuză să ia în serios astfel de „invenţii" în lipsa unui model convingător. Ruleta, joc de noroc inventat, se spune, de marele matematician şi filozof Blaise Pascal, ar proveni tocmai dintr-o încercare nereuşită de a construi o astfel de maşină. Şi dacă vorbim despre roţi, deşi incorectă din punct de vedere strict ştiinţific, expresia „roata stelelor", care descrie aurora boreală, este, fără îndoială, ferme­cătoare.

Roata pare să constituie o exclusivitate euroasiatică, cel puţin în ce priveşte utilizările ei. Săpăturile arheologice au scos la iveală la Vera Cruz, în Mexic, tot felul de jucării precolumbiene, căţeluşi de ceramică, având roţi în loc de picioare. Dar populaţiile indigene din America aveau să folosească roţile la vehicole de abia după venirea coloniştilor din Europa.

Din păcate, această foarte utilă invenţie, a fost acuzată de nenumărate păcate. Expresia „a cincea roată la căruţă" defineşte inutilitatea, deşi îşi are originea într-o inovaţie, ce e drept nu prea utilă, care încerca să preîntâmpine răsturnarea pe pante abrupte.

Poate că aţi fost surprins de imaginea roţilor care se învârtesc în sens contrar mişcării unui vehicol, deseori prezentă pe micile şi pe marile ecrane. Explicaţia acestei iluzii optice, prezentă şi în cazul iluminării cu o lampă stroboscopică, este dată de filmarea cu 24 sau 25 de imagini pe secundă.

În Anglia sfârşitului de secol 19 un editorialist de renume afirma că bicicleta va distruge conversaţiile serioase. Temerea s-a dovedit a fi nejustificată. Revista care publicase textul alarmist avea să tipărească prin anii ‘70 ai secolului trecut o caricatură în care nişte domni cu ştaif discută într-o încăpere prin ale cărei ferestre se ghiceşte un peisaj inconfundabil, Piaţa Roşie. Textul care însoţeşte desenul este simplu. „Nu, Ivan Ivanovici, nu bicicletele sau televiziunea au ucis arta conversaţiei. Microfoanele ascunse sunt de vină!"
Citeşte mai multe despre:   roată,   păreri

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de