Romani, va ordon, treceti cursul!

Deprecierea monedei nationale este un rau tot mai necesar. Alternativa pare tot mai utopica, desi are un nume simplu: reforma

La o datorie externa de 15-16 miliarde de dolari, Ceausescu infiera cu manie proletara capitalul financiar-bancar, "instrument al politicii imperialiste si neocolonialiste a marilor monopoluri si societati transnationale". Acum, la 23 de miliarde de euro, ce se mai poate zice? S-ar putea spune ca vremurile s-au schimbat, din moment ce in regimul comunist se aducea ca argument peremptoriu faptul ca datoria sporeste mai rapid decat exporturile sau venitul national, iar in prezent, desi se intampla acelasi lucru, ni se inoculeaza ideea ca nu-i nici o problema cu datoria la o treime din PIB. Iata, comparativ cu tari precum Ungaria (70,3% din PIB - datorie externa bruta) si Polonia (47,6%), suntem chiar subindatorati.

Oare chiar nu conteaza ce facem cu banii? Cei mult-prea-indatorati poate ca stiu. In 1989, exporturile poloneze le depaseau cu doua treimi pe cele romanesti. Acum sunt de trei ori mai mari. Cat despre unguri, ce sa mai discutam? In 1980 exportau cu jumatate de miliard mai putin decat noi, in 1989 erau cam la acelasi nivel. In anii 2000 au ajuns sa vanda in strainatate dublu - si sunt o tara la jumatatea noastra sub toate aspectele: populatie, teritoriu, resurse. Bine zicea Stolojan ca o tara ca a noastra n-are nevoie de credite externe pentru sustinerea consumului ori pentru buna functionare a economiei, ci datoria trebuie contractata doar pentru dezvoltare. Numai ca nimeni nu e profet in tara lui, iar postulatul acesta se aplica perfect la tarile altora.

Asadar, cine se culca pe o ureche, amagindu-se cu sloganul "datoria noastra e redusa", e el insusi redus. Din pacate, daca se schimba perspectiva si se pun debitele externe din 2005 langa investitiile straine directe, iarasi se vede un raport de 2 la 1. Statisticile par sa arate ca se retehnologizeaza economia, dar la capitolul "utilaje" observam pe strazile patriei numai masini ultimul racnet.

Aici isi are locul si laitmotivul cu pietele financiare mai restructurate ca economia reala, cu banii din afara care nu trec mai departe de aceste circuite monetar-valutar-speculative. Numai ca e mai mult decat atat. Romanii cer pe business-urile lor mai multi bani decat fac. Cred ca-i pot pacali pe straini prezentand niste cifre de afaceri care n-ar mai arata la fel de bine fara sprijinul economiei subterane si al tranzactiilor in interiorul cartelurilor. Dar strainii nu se lasa inselati: ei nu investesc in economia reala, ci prefera sa finanteze importurile romanilor, iar, daca acestea se fac din tarile lor de origine, cu atat mai bine. Strainii asteapta. Pe o datorie externa care se umfla, se umfla, la un moment dat se va pune iarasi problema capacitatii de plata. Si atunci, in loc sa ia la suprapret, vor lua ce vor, la pret de nimic. Ca-n Coreea de Sud - asta da neocolonialism si imperialism.

OK, si chiar nu exista antidot la asa ceva? Ba da, daca ne incapatanam sa nu demonopolizam economia, ca sa atragem investitiile care ne-au tot ocolit si au ajuns la vecini, pana cand au dublat decalajele fata de fostii colegi de CAER. Daca n-avem chef sa mai ascultam de FMI care incearca sa ne spuna ca inaintea investitiilor in infrastructura derulate prin firme tovarasesti trebuie curatat mediul de afaceri. Si daca vrem totusi sa nu devenim la un moment dat o a doua Argentina sau Bulgarie. In cazul acesta e nevoie de o depreciere controlata a monedei nationale - ca pret al nemuncii. Banca centrala e constienta de pericol, din moment ce a vorbit deja despre riscul mare de criza, asociat cu explozia creditului in valuta, si a exemplificat cu nenorocirea din Asia (nu asta recenta, cu tsunami, cea din deceniul trecut, cu valul de falimente).

Pana una alta insa, nimic din toate acestea nu se produce. Romania ramane ca o familie mare. Aceasta asociatie de datornici a fost la un pas de ratarea scadentelor in 1999, dar si pe timpul comunismului au existat dificultati. In toamna anului 2000, cand strainatatea si-a redeschis baierele pungii, Romania a dat navala. N-a tinut nici o clipa cont de ideea ca o tara accepta deficite ca sa se dezvolte, nu ca sa subventioneze consumul pe banii altora. E mai putin relevant daca respectivul consum a insemnat cumparaturile populatiei sau risipa economiei.

Cert este ca acele realizari numite frumos la momentul raportarii lor "crestere economica spectaculoasa", "inflatie in continua scadere", "deficit bugetar sub orice limita de risc" suna tot mai mult ca sloganurile stupide, rupte de realitate, cu care ne intoxica propaganda impuscatului.