România a devenit o absenţă

In pragul incarcat de neincredere al trecerii spre 2012, eram tentat sa dau un alt titlu, "Iluzia validitatii", iar mai apoi altul, "Teatrul raului". Am pre­fe­rat concluzia. Sa le luam pe rand. Traim intr-o lume care, desi ne-a des­chis un orizont urias despre om si mi­nu­natele sale capacitati, vrea sa ne faca sa credem ca suntem usor de prostit, ca am fi cum s-ar zice ne­sa­na­tosi la cap. A aparut de curand o carte fundamentala, "A gandi, repede si incet", a unuia dintre cei mai mari psi­hologi ai lumii Daniel Kahneman, care, culmea, obtinea Premiul Nobel pentru economie in 2002, introducand in stiintele economice psihologia cantitativa. El a evidentiat un fenomen numit "iluzia validitatii", adica credinta falsa in temeinicia propriei judecati. Creierul omului func­ti­o­neaza cand extraordinar de rapid, cu un acces imediat la vaste depozite ale memoriei, cand lent, bazat pe gan­di­rea constienta si examinarea critica a datelor realitatii. Gandirea rapida este intuitiva si, cel mai adesea, conduce la eroare, in timp ce gandirea lenta cere efort mental sustinut, insa ne conduce la succes. Problema este ca suntem permanent tentati sa renuntam la efort, adica la gandirea profunda. Numai aceasta permite spre exemplu creatia in arta si cultura. Iluzia validitatii este atat de persistenta, incat chiar si atunci cand datele realitatii o contrazic ea continua sa-i domine pe cei iluzionati de propria lor judecata. Sistemele bazate pe analiza statistica si chiar simpla aritmetica ne invata mult mai multe decat intuitia, chiar si cea a expertilor. Exemplele sunt nenumarate. Unul interesant e dat de formula lui Dawes privind trainicia casatoriei: " De cate ori cuplurile fac dragoste minus de cate ori se cearta".

In "teatrul raului", ticalosii se misca admirabil. Ca si celebrul regret al marelui ticalos din tragedia shakespeariana "Titus Andronicus": "O fapta buna in viata mea intreaga daca am facut/ Din adancul sufletului meu ma caiesc". Raul naste ura. Ura ce este emotionala si intuitiva, dar si rupta de ratiunea cu care sa judecam daca mai exista sau nu etica au­to­ri­ta­tii. Totul risca sa devina teleistorie si te­ledemocratie, ceea ce inseamna ab­sen­ta oricarui principiu calauzitor si pre­zenta la nesfarsit a evenimentului in prim-plan, adica a discontinuitatii. Este ignorarea gandirii, a explicarii in­co­e­rentelor si aparitia generalizarilor fa­cile, dar false. Este atribuirea imagi­nii in locul definitiilor.

Din cauza regimului portocaliu, Romania devine o tara neprie­te­noasa pentru cei care ar vrea sa munceasca cu ravna si profesiona­lism. Marele istoric Averil Cameron, pretuita mai ales pentru lucrarile sale despre Bizant, caracterizeaza, la un moment dat, epoca trecerii de la splendoarea greco-romana la Re­nastere astfel: "Avansarea (pe scara sociala) in Bizant era deschisa oricui daca acesta era capabil sa-si de­sa­varseasca educatia mai inainte de orice". Cum ar suna astazi la noi? Eu propun: "Avansarea in Romania este inchisa oricui, cu exceptia celor care intorc spatele educatiei si sunt capabili sa urce scara ierarhica a partidului aflat la putere".

N-avem permis de conducere a Romaniei. Adica Romania e condusa de soferi fara permis, caci un astfel de permis ar impune obligatiile de a fi responsabil, sobru, atent cu cei din jur si respectuos cu toate semnele de atentie.

N-avem nici permis de vointa. Adica ceea ce vointa politica permite astazi nu e dreptatea si nici concretizarea ideii liberale, ci supunerea cvasiabsoluta a interesului public fata de interesele puterii.

Decembrie 2011 a inregistrat o intetire maladiva a asaltului asupra zilelor noastre avand ca arma zilele tre­cu­tului ceausist. Curioasa Ro­ma­nie in care se dezvolta strategii pentru a castiga trecutul cu scopul de a in­vin­ge viitorul! Nu cumva Romania in­sasi a devenit absenta? Oare salvarea Romaniei din greaua situatie de astazi poate veni din trecut si din ce-i impune strainatatea? Adica nu­mai din ce i se ia fara ca ea insasi sa pu­na ceva de la ea? Raspunsul sincer e binecunoscut natiunilor care au re­u­­sit: fiecare natiune trebuie sa-si croiasca drum cu eforturi proprii. Nu exista civilizatie care sa nu aiba de­seu­rile ei. De fiecare data, deseul este aruncat la sfarsitul unei perioade de ezitari si de experiente reusite sau, mai ales, nereusite. Ce mai in­coace-ncolo? Sa aruncam deseul! La groapa ecologica, desigur!