România cu cagulă

Executarea sângeroasă a secretarului general al PCR a perforat steagul naţional şi, cu gaura asta în plus, România e lesne de confundat cu Ciadul. Prin orificiul încă neastupat din drapel ne prăbuşim periculos în nesiguranţa şi spaima cotidiană, aidoma ţării africane. Iar noul simbol românesc pare să fie cagula, stema sub care se petrec nelegiuiri de neconceput altădată.

Capitalismul la al cărui parastas  participăm acum debusolaţi, după descompunerea violentă a comunismului, şi-a tras cagula pe ochi şi tăbară pe noi. Şi n-o face pe furiş, în ungherele întunecate, ci, dimpotrivă, ne ţine calea pe stradă, în discoteci şi cluburi, la casele de schimb ori în bănci. Ne terorizează în toiul zilei, cu batalioane de brute tocmite să sădească moartea, cu detaşamente de dezaxaţi dezlănţuite împotriva cartierelor nevoiaşe. Dar lumea interlopă a pătruns barbar în centru, sătulă de îngustimea suburbiei, şi-a pus primari şi parlamentari, iar organele de represiune îi sunt complici, "stau de şase" la fărădelegile comise de cei care le sponsorizează viciile şi proasta alcătuire. Statul român e paralitic, îndeosebi de când îl are în frunte pe dezbinatorul Traian Băsescu. Un stat candriu, după chipul şi asemănarea celui care-l maimuţăreşte de patru ani prin cârciumi şi mahalale sordide. Căci maestrul disoluţiei statale a vulgarizat totul, instituţii şi oameni, partide şi idei, proiecte şi speranţe, tradiţie şi perspectivă. În obsesiile sale de putere zbanghie, actualul preşedinte a îngropat orice amăgire de vindecare a naţiei, i-a tăiat furtunul de alimentare cu oxigenul reanimării de sine. S-a jeluit mereu ca o ţaţă violată în closet, dar pe din dos a dănţuit cu propriul siluitor. În neîncetatele şi indigestele sale brânciuri cu ceilalţi, cu nevasalii tăricenizaţi, statul a slăbit dramatic. Acelaşi efect devastator îl au şi vendetele mironice, hrebenciucice, năstasiene, iliesciene şi câte or mai fi ele, purtate prin gangurile politicii băştinaşe. Ca şi campaniile deşănţate, la grămadă, pornite contra magistraţilor, a poliţiştilor şi-a medicilor, nimic altceva decât parşive supape create pentru norodul sărăcit şi minţit programatic. Iar debilitatea unui stat, urât de moarte până deunăzi, nu putea să scape bestiilor programate să fure şi să ucidă. Păi, ce teamă să le mai inspire ăstora un stat reprezentat de alde Udrea şi Vanghelie, ori de neajutoratul Boc?

Căţăraţi pe scheletul bietului stat încumetrit cu interlopii, urmaşii "hoţilor vestiţi şi-ai tâlharilor celebri" au ieşit din ghetourile netrebnice cu o poftă pantagruelică de a sodomi. Când nu le-a mai ajuns hotarul natal, au dat iama în cele patru zări, unde au terorizat şi înspăimântat prin crimă. Criza economică i-a întors hămesiţi acasă, şi cum de la stat se ciordeşte din ce în ce mai anevoios (deh, e nevoie de hotărâri guvernamentale şi nu-i la îndemâna oricui!), nemernicii tâlhăresc la drumul mare. Asemenea haiducilor de odinioară, cultul toxic, nu singurul, desigur, al formării complicatei naţiuni române! În loc să-l azvârle în temniţă pe prădător, românul l-a eroizat, transformându-l în model şi cântându-l cu alean neostoit în doine şi poeme tâmpite. Cu o întârziere de vreo 15 ani, România intră în zodia crimei deschise şi mă tem că turismul ecumenic pritocit de eminenta blondă a guvernării târâşe s-a năruit. Cine să poposească pe meleagurile bântuite nu numai de înfricoşătorul Dracula, ci şi de temuţii gorbunovi şi ciorogârleni?

Democraţia instaurată prin minciuna şi linşajul prezidenţial din blestemata iarnă a anului 1989 e un eşec răsunător al politicienilor măsluitori de legi şi ordonanţe de urgenţă sau transmiţători de mesaje către norod. Sau al celor care împing din judeţe înspre Capitală bani negri şi reţete infracţionale de succes, dimpreună cu aleşii reţelelor falimentului naţional. Cărora nu li se cere mult, numai loialitate neţărmurită faţă de augusta persoană a premierului... Iar în ăst timp dement, stăpânul României hălăduieşte prin Har-Cov cu sperietoarea "epurării etnice" în gură. Insul e în campanie electorală şi de la înălţimea prezidenţială a snow-mobilului a slobozit un mesaj de învrăjbire a supuşilor din ţinutul udemeriştilor şovini. În costum de schior, tatăl Elenei preaîncercată de ameninţarea vampirului Hrebe şi-a rostit grav discursul. La sfârşit, înaltvorbitorul şi-a îndesat fesul-cagulă pe ţeasta pleşuvă şi s-a topit în imensitatea albă a istoriei. Că doar v-am spus, cagula e şi stemă, şi simbol naţional, şi blazon al casei prezidenţial-băsesciene. La aşa blazon, aşa şef de stat!