Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revenirea in tara, dupa o calatorie mai lunga, dezvolta, in orice roman, chiar si in egoistii cronici, o stare necunoscuta, de neimplinire.
Nu numai in relatie cu tot ceea ce nu ne-a reusit prin strainatati, ci si fata cu ce am lasat acasa. E un efect de distanta, mai bine zis de distante, fiindca nu-i vorba doar de miile de kilometri dintre tine si ai tai. E un complex de indepartare cu dureroase simtaminte de rupere, de tradare. Ai plecat si i-ai lasat pe parinti, pe sotie, pe copii si pe prieteni sa se descurce intr-o seama de treburi si emotii care ar fi si fost partea ta. Dorul e o duioasa vinovatie, dublata de niste griji fara nume si fara un capat.
Cand nu esti aproape de ele mai mult timp, lucrurile isi pierd din importanta si incepi sa te indoiesti de unele adevaruri pe care le credeai definitive in viata ta. In tara, pomenim atat de des de Romania, numele tarii e invocat atat de frecvent, in relatie cu tot felul de situatii si cauze, care importante, care minore, incat devine o parte din fiinta ta. Nu-ti dai seama in ce fel decat atunci cand nu-l mai auzi rostit, cand presa nu-l are pe prima pagina - si, de regula, nici in celelalte pagini - , cand altele sunt tarile care preocupa programele televiziunilor.
Romania era o realitate intensa, imediata, inevitabila, imperioasa si, deodata, a devenit o realitate neinsemnata, pierduta intre niste realitati confuze, mici, excentrice. In schimb, realitati straine Romaniei, care preocupa lumea intr-un chip de care nu aveam cunostinta.
Iata, Romania, alaturi de China si Turcia, nelinisteste Europa prin productia necontrolabila de textile ieftine, realizate cu o forta de munca ieftina si ea. Nici macar tiganii, pe care-i vezi cersind in toate pietele aglomerate si pe toate marile artere urbane, nu mai sunt o problema a Romaniei, deoarece isi zic refugiati bosniaci.
In seara in care, telefonand acasa, mi s-a spus de gafa lui Ion Iliescu la alegerile noilor sefii PSD, am crezut ca subiectul e suficient de comic si de revelator, pentru procesele innoitoare ce se petrec in Romania, ca sa li-l comentez unor frantuji. Oameni de altfel informati si dotati pentru fineturile politicii. Le-am povestit cum, intr-un moment de fin alean bolsevic, fostul presedinte s-a scapat si a zis "tovarasul", nu "domnul Nastase". Mie, ca roman cu un exagerat gust al erorii oficiale, incidentul mi s-a parut demn de o scena finala in teatrul absurd, dar strainii nu pareau in stare sa realizeze nici dedesubturile momentului, nici factorul litigios. Si deloc cel ironic. Cel privitor la ironia istoriei!
Citește pe Antena3.ro
