Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din când în când, de la înălţimea celor şase ani de mandat, Traian Băsescu oferă lumii adâncimi de gândire. Şi tot mai des aceste aforisme sunt dominate de constatarea rece că ţara pe care o conduce, şi în care unii încă mai trăiesc, e săracă. N-are resurse. Atâta poate. Atâta „îşi poate permite”. Asta e realitatea. Dacă alţii cred altcumva, ei bine, se înşală. Sau au fost înşelaţi de oameni puşi pe amăgit şi furat voturi.
După şase ani de studiu intens, preşedintele a ajuns să ştie adevărul (şi dreptatea) despre România. E o ţară care nu poate plăti salarii şi pensii, care nu poate susţine spitale, care trebuie să facă instrucţie cu sinistraţii, cu profesorii, cu magistraţii, care nu mai poate oferi nici tabere gratuite, nici bani pentru mame.
„Statul nu e responsabil pentru fiecare cetăţean în parte. Fiecare cetăţean are resurse să-şi poarte singur de grijă”. Foarte recenta declaraţie de mai sus, rostită cu gravitate de Traian Băsescu, privindu-ne în ochi din televiziunea Rodicăi Culcer, trebuie să-şi găsească locul în manualele de politologie din toată lumea. Preşedintele român tranşează cu sabia o dispută veche între stânga şi dreapta. Stat social sau stat minimal? Intervenţionism sau laissez faire? Nici una, nici alta, răspunde, în sfârşit, Traian Băsescu. Stat zero! Stat în sine. Stat care stă. Rostul banului public e să ajute oamenii de stat să ajungă la Bruxelles şi în alte părţi, să deconteze cheltuielile domnului Tismăneanu, să irige frunza doamnei Udrea şi să ucidă cu apă rece gripa aviară. Cetăţeanul ghiftuit, după ani şi ani de risipă, trebuie să-şi ia acum gândul de la vistierie.
Traian Băsescu face aceste afirmaţii în condiţiile în care România strânge la buget cele mai mici venituri din UE, iar sistemele ei esenţiale, cum sunt sănătatea şi transporturile, se prăbuşesc, oficial. Dar preşedintele-filosof a găsit o soluţie şi la asta. Am putea s-o numim „permutarea iresponsabilă a mizeriei”. Avem spitale fără doctori şi copii fără creşe? Facem din spitale creşe, aşa cum Ceauşescu, odinioară, făcea „din tunuri tractoare”. Mai ales că spitalele vechi sunt infestate de bacili imposibil de distrus altfel decât prin demolare şi reprezintă deci spaţiul ideal în care să se joace şi să înveţe micuţii.
Poate că rămâne o singură întrebare la care Traian Băsescu nu găseşte încă răspuns. Cum a fost posibil ca în alte perioade să fi fost posibil? Cum a fost posibil ca alţii, deşi cu resurse limitate, fără fonduri europene la dispoziţie, să asigure şi scăderea inflaţiei, şi creşterea pensiilor, şi „aneleuri” pentru cei cu venituri mici, şi sute de săli de sport, şi alimente pentru şcolari, şi zeci de kilometri de autostradă? Criza economică nu poate fi un răspuns. De ce în alte ţări – care nu sunt conduse de Traian Băsescu – a fost deja depăşită criza?
În 2009, anul când obiectivul naţional era realegerea aceluiaşi Traian Băsescu, în plină criză, România părea să aibă din plin „mijloacele necesare”. Atunci, România îşi „permitea”. Se plăteau fără grijă pensii şi salarii, iar aparatul de stat devenea tot mai mare şi mai portocaliu. Preşedintele însuşi îşi dubla fondurile pentru deplasări externe, iar STS-ul îşi pregătea rolul şi sediul de autoritate electorală centrală. „Prietenii ştiu de ce...”
Puterea politică de azi e cea care nu-şi poate „permite”, nu România. De fapt, statul mafiot-clientelar al lui Băsescu îşi „permite”. Proiectele minunate se ţin lanţ şi „ţara toată va fi un şantier” unde va lucra cine trebuie. Comisioanele se vor plăti înainte, iar lucrările vor fi decontate de „fraierii” care vor veni la guvernare după 2012. Acelaşi model cu cel aplicat de primarul Băsescu la Bucureşti. România îşi „permite” lucrul ăsta. Sau nu-l va mai „permite”?
Citește pe Antena3.ro
