Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ONU estimează un declin de -43%, potrivit datelor publicate de Visual Capitalist pe baza World Population Prospects (2024). Din păcate, cifrele nu sunt doar statistici reci. Sunt viitorul nostru. Orașe pe jumătate goale, sate depopulate sau chiar șterse de pe hartă, spitale și școli fără beneficiari. Întrebarea e simplă: facem ceva sau privim pasivi cum țara se golește de viață?
Problema nu e de ieri-de azi: România își pierde oamenii de decenii, iar problema e ignorată de tot atâta vreme. Niciun guvern nu a pus problema demografică pe masa deciziilor. Politicienii vorbesc neobosiți despre pensii, salarii și taxe, dar nu despre cine va mai contribui la toate acestea peste două generații.
Tăcerea pe subiect e periculoasă. Pentru că atunci când scad nașterile și milioane de tineri pleacă, nu mai e vorba de politică, ci de supraviețuirea unei națiuni.
România moare pe două fronturi. Primul este cel al natalității scăzute. Din 1990 încoace, se nasc mai puțini copii decât mor oameni. Nesiguranța economică, lipsa locuințelor accesibile, absența creșelor și grădinițelor îi fac pe tineri să amâne sau să renunțe la copii. Al doilea front este cel al migrației masive. Peste 4 milioane de români au plecat în Occident. Cei mai mulți nu s-au mai întors. Comunități întregi s-au golit, în special în Moldova și Oltenia. În multe sate, bătrânii sunt singurii rămași, și ei din ce în ce mai puțini.
Rezultatul? O hemoragie continuă de oameni activi, exact cei care ar putea construi viitorul. Declinul demografic nu e doar un grafic frumos colorat în statisticile ONU, ci e realitatea de lângă noi: școli care se închid pentru că nu mai sunt copii; spitale care pierd medici, plecați să lucreze în afară; case părăsite, cu obloanele trase sau cu geamurile sparte; orașe de provincie care îmbătrânesc și nu mai atrag tineri. Demografia e fibra vie a unei națiuni. Când oamenii dispar, dispar și economia, și cultura, și relevanța unui stat.
Lucrurile se pot schimba, dar nu cu improvizații și măsuri cosmetice cu iz electoral. România trebuie să trateze problema demografică ca o problemă de securitate națională. În pofida faptului că are probleme bugetare, statul trebuie să gândească un sprijin real pentru crearea de familii. Totul stă în infrastructură și în tratamentul fiscal al muncii: statul trebuie să ridice creșe și grădinițe accesibile în fiecare oraș și comună, trebuie să comande locuințe mai ieftine pentru tineri, trebuie să gândească deduceri fiscale pentru familiile cu copii, poate să decidă concedii parentale flexibile și să impună un sprijin real la revenirea pe piața muncii. Tot statul are datoria să genereze o economie care să rețină forța de muncă în loc să o alunge/exporte. Asta se poate face prin investiții serioase în infrastructură, prin facilitarea creării de locuri de muncă bine plătite, de exemplu în domenii unde avem potențial real: în IT, energie verde, industrie și agricultură modernă. Tot statul are obligația (pe care acum nu o respectă) de a crea pentru cetățenii săi condiții de viață decente: drumuri, spitale, servicii publice.
Și să nu uităm diaspora: ea nu este doar o confortabilă masă de manevră electorală în anumite momente politice. Repatrierea diasporei nu se va face în masă, așa cum s-a produs migrația. Dar prin programe corect orientate pot fi încurajați românii care vor să revină și care pot să valorifice în țară experiența profesională dobândită în Occident: sprijin pentru antreprenori, integrarea copiilor în școli, acces la servicii sociale.
România nu se pierde din lipsă de resurse. Se pierde atunci când oamenii nu mai cred că merită să trăiască aici. Întrebarea care ar trebui să ne bântuie pe toți și mai ales pe guvernanți este: Mai vrem să avem un viitor în această țară? Mai vrem orașe pline de viață, sate vii, o cultură care să se transmită mai departe?
Să ne înțelegem bine: acest text nu e un apel la patriotism de paradă. E o invitație la responsabilitate. Iar proiecțiile demografice nu sunt o sentință definitivă, ci un avertisment. Traiectoria poate fi schimbată, dar numai dacă statul tratează această criză cu gravitatea unei probleme de securitate națională.
Altfel, în 2100 vom fi doar o țară mică și obosită, lipsită de forță economică și de relevanță geopolitică, uitată la marginea Europei.
Citește pe Antena3.ro
