Romania si agenda Lisabona

Cand este judecata la nivel agregat competitivitatea starneste controverse. Paul Krugman, un economist de frunte, afirma ca intreprinderile si nu spatiile nationale se afla in concurenta.

Daca gandim insa ca Michael Porter (profesor la Harvard Business School), dupa logica manunchiurilor (clusters) de capabilitati, are sens sa vorbim despre competitivitatea unei regiuni, a unei economii nationale. Aceasta discutie subliniaza o intrebare-cheie: care este locul politicii publice (a statului) in promovarea atuurilor spatiului inauntrul caruia este exercitata, in raport cu mediul international. Pentru cei care cred in virtutile totale ale pietei libere acest rol ar fi minuscul, irelevant; pentru cei care privesc o realitate complexa acest rol exista in mod palpabil, desi este variabil, in functie de circumstante.

In 2000, la reuniunea la nivel inalt a UE s-a adoptat asa numita Agenda Lisabona(AL), care urmareste transformarea Uniunii in zona cea mai competitiva din economia mondiala. Aceasta decizie a fost luata pe fondul unei percepute pierderi de viteza a UE fata de SUA si economii din Asia. Desi faze de euroscepticism par sa apara recurent in istorie sentimentul este accentuat acum de implicatiile noilor tehnologii informationale si comunicationale (ICTs). De aici s-a ivit un raspuns institutional.

Liderii UE au predicat nevoia unei politici publice care sa stimuleze schimbarea tehnologica si marirea productivitatii in tarile Uniunii; ar fi vorba de bariere diminuate in functionarea pietelor comunitare, de sprijinirea cercetarii si dezvoltarii tehnologice (R&D), de formarea capitalului uman. Desi nu avem de-a face cu noutati care sa indice gasirea „pietrei filosofale" in acest domeniu exercitiul de politica publica nu este inutil. In primul rand, chiar experienta concurentilor principali este pilduitoare. De exemplu, modul in care universitatile lucreaza cu industria ca si rolul comenzilor guvernamentale, R&D-ul efectuat de sectorul corporatist. Mai mult, exista o varietate izbitoare de rezultate inauntrul Uniunii in privinta atingerii obiectivelor AL; aceste diferente privesc si alcatuirea politicilor publice nationale. Tari nordice (Finlanda, Suedia, Danemarca) formeaza un pluton fruntas, in timp ce Franta, Germania si Italia sunt departe de tintele stabilite. Unul dintre indicatorii AL se refera la ponderea R&D in PIB, care ar trebui sa ajunga la 3% in spatial UE, iar discrepanta intre cele doua grupe de tari este considerabila. Tarile nordice, care raman state asistentiale par excellence, au reusit sa flexibilizeze pietele, sa adopte masuri de politica industriala destepte (care au incurajat poli de excelenta, de competitivitate) in conditiile in care au controlat sever deficitele publice si au reformat structuri ale statului providential. Dupa cum arata tensiunile sociale din Franta, Germania si Italia, reformele in aceste tari intampina greutati mari.

Pentru tarile in tranzitie Agenda Lisabona trebuie sa fie interpretata intr-un mod aparte; am in vedere nivelul de dezvoltare a acestor tari, pentru care reducerea decalajelor economice si tehnologice foarte mari este miza formidabila a alaturarii la Uniune. Istoria contemporana arata ca tarile care au realizat „salturi" economice, miracole, au reusit printr-o foarte intensa absorbtie de tehnologii moderne disponibile; asimilarea si difuzia unor tehnologii moderne in intreg corpul economiei sunt vitale pentru cresterea productivitatii, pentru succes. Fara a subestima rolul inventiei, daca exista, ceea ce a facut diferenta in procesul de modernizare sunt inovatiile, aplicatiile economice (comerciale) ale absorbtiei de noi cunostiinte. Romania de asa ceva are nevoie cel mai mult, in anii care vin - de un influx din ce in ce mai intens de tehnologii avansate, care sa fie absorbite si difuzate in mod eficace si care sa se materializeze in produse si servicii cu valoare adaugata tot mai inalta. Aceasta s-ar concretiza si in cresterea veniturilor cetatenilor. Capacitatea de absorbtie, la randul ei, depinde de un mediu de afaceri cat mai „prietenos", de o fiscalitate care sa stimuleze investitiile interne si formarea capitalului autohton, de sprijinirea capitalului uman (prin educatie), de un cadrul macroeconomic stabil, de disciplina financiara care sa elimine rente necuvenite, de institutii care sa protejeze munca si cinstea. Cu cat aceste trasaturi vor fi mai pregnante cu atat mai relevanta va fi ponderea de resurse alocate pentru R&D in sensul intalnit in Agenda Lisabona (a se vedea si articolul meu Ce facem cu competitivitatea, 7 aprilie a.c.)

PS. Fara politica publica Airbus nu ar fi existat, iar sud-coreenii ar fi continuat sa munceasca pe orezarii.