Rugăciune pentru ceilalţi

Ni s-a spus inca de acum 2.000 de ani: "Rugati-va pentru dus­manii vostri", dar noi n-am inteles de ce, si asta pentru ca purtam in noi convingerea ca dusmanii se vor scalda in fericire daca-i vom bi­ne­cuvanta cu rugaciune. Pur­tam in noi convingerea stranie si perdanta, in acelasi timp, ca dorinta noastra de bine pentru cei care ne asu­presc, ne ataca, ne iau ce-i al nos­tru sau ne batjocoresc ne face sa pierdem ceva pretios si le da­ru­ieste ticalosilor fericire. Lu­cru­rile nu stau deloc asa si, poate, faptul ca nu reusim sa vedem bijuteria de aur pur as­cunsa in ru­ga­ciu­nea noastra pentru cei rai perpe­tu­ea­za suferinta, raul si dezastrul in lume, dar – mai ales, suferinta, raul si dezastrul in noi insine.

Daca vom privi cu sufletul si mintea deschise spre ceea ce nu­mim rau, infractiune, injustitie, ne­caz, suferinta, razboi etc., vom in­telege cel mai simplu dintre toate lu­crurile: raul nu este niciodata in­faptuit de oameni buni. Bu­na­ta­tea e o stare a fiintei, dar nu una care ni se pune pe tava. Bunatatea nu cade din cer si nici nu creste in pomi, ca merele sau ca perele. Bu­na­ta­tea este o descoperire, pe care n-o pot face decat aceia care pornesc constient in cautarea ei si aceia ceare pun la indoiala faptul ca emotia negativa, distructiva si du­reroasa este singura alegere po­si­bila in situatii de viata ostile sau pro­vo­catoare.

Ura vine de la sine: e indejauns uneori sa-ti strige cineva in fata un cuvant grotesc, e in­de­a­juns sa-ti scada salariul, sa te irite un coleg ori sa-ti spuna par­te­­ne­rul de viata ceva care te isulta, pentru ca ura, furia, deznadejdea sau alte emotii negative sa te scur­me si sa te determine sa re­ac­ti­o­ne­zi violent. Avem nevoie de putin sa uram si tot atat de putin sa iubim, dar avem si puterea sa alegem intre ele. Puterea aceasta incepe in noi; in gand, in sentiment, iar gandul si sen­timentul ne determina reactia si comportamentul. Daca in locul urii am alege rugaciunea pentru celalalt, oare ce s-ar intampla? Daca – in loc sa-i aruncam palma peste obraz, l-am intoarce si pe ce­la­lalt, ce s-ar intampla? Daca am transforma legenda, cuvintele, ceea ce stim in realitate, care ar fi efectele, consecintele, ce schim­ba­ri ar aduce asta lumii, existentei, dar – mai ales – ce s-ar schimba in noi insine? Daca am trece de la teorie la fapte si de la cu­noas­te­rea mentala la cea experimentala, oare ce s-ar schimba in noi si in jurul nostru?

S-ar schimba totul, incetul cu in­cetul, dar asta-i o problema de exercitiu. Asta-i o problema de de­ci­zie personala. A decide sa nu mai stai la mana impulsurilor pri­mi­tive, care spun "uraste, distruge-l pe cel de langa tine, da-l afara, fa-l sa dispara, sa plece, desfiinteaza-l" inseamna a creste in launtrul tau. A putea sa te rogi pentru altul, pentru cel care-ti face rau, ca si pentru cel care-ti face bine inseamna a fi destul de con­s­tient, de curat, de frumos in mintea si-n sentimentele tale. Numai frumusetea din interiorul nostru are puterea sa se roage pentru dusman si pentru prieten, deopotriva, iar frumusetea aceasta nu poate patrunde in trairea nimanui fara un strop de osteneala. In clipa in care vom izbuti sa ramanem in rugaciune pentru un dusman ne vom invinge impulsurile primitive din noi insine. Vom invinge raul din noi, iar asta-i realizarea fantastica intr-o viata de om, e drumul nostru catre bunatatea pe care o cautam in lume si drumul lumii catre schimbare!