Rusia de aur - Gogol, precursorul lui Lenin

Ajuns la finele primului volum al "Sufletelor moarte", ezit sa trec la al doilea. Amanuntele de istorie literara imi dau impresia unei nedesavarsiri. Terminat in 1845, dupa cinci ani de efort, volumul al doilea e aruncat in foc de autor. O alta varianta, inceputa in 1846 si incheiata in 1851, gata de tipar, e arsa si ea in februarie 1852, cu cateva zile inainte ca Gogol sa moara. Ceea ce editorii desemneaza drept volumul al doilea e ciorna lasata de scriitor, tiparita in 1855 sub titlul "Scrierile lui Gogol gasite dupa moartea autorului". Moda arderii manuscrisului si-a insusit-o si Mihail Bulgakov, cel mai fidel discipol al lui Gogol. Numai ca Jurnalul sau, varat in foc dupa ce l-a primit inapoi de la KGB, a fost salvat chiar de KGB. Serioasa, institutia l-a dactilografiat (pe banii ei) si l-a pus la pastrare. Sovaisem, pentru ca - din cate-mi aminteam - volumul doi e subminat in valoarea sa estetica de stradania lui Gogol de a introduce un personaj pozitiv, concretizare a conceptiei sale despre cum ar putea fi indreptata Rusia. Cand am scris "Istoria literaturii proletcultiste", m-am ocupat pe larg de ceea ce teoreticienii realismului socialist numeau perspectiva necesara, pozitivul plantat in realismul critic. Am descifrat la vremea respectiva cauzele politice ale sistemului teoretic, zis si realist socialist: spaima regimului fata de naravul literaturii de a critica si, mai ales, credinta ca arta poate fi asimilata propagandei si agitatiei. Inainte de a trece la volumul doi al "Sufletelor moarte", ma gandesc ca studiului meu i-a lipsit iscodirea radacinilor rusesti ale realismului socialist.

VIITORUL RUSIEI. Nu numai Gogol, dar si Tolstoi, Dostoievski vadesc preocupari de sociologie si politologie, sunt framantati de solutiile pentru viitorul de aur al Rusiei. In consecinta, Gogol mai ales nu se multumeste cu satirizarea crunta a realitatilor rusesti din anii modernizarii. El vrea neaparat prin volumul al II-lea sa vare in peisaj si un personaj pozitiv, intruchipare a viziunii sale despre drumul pe care Rusia trebuie sa-l urmeze. Un model de urmat, in persoana tanarului mosier Konstantin Kostanjoglo. Ma apuc totusi de acest volum neterminat si nefinisat. Si nu regret. Desigur, trebuie sa suport artificialitatea lui Konstantin Kostanjoglo, atat de pozitiv ca ma scoate din sarite. Gogol e insa Gogol chiar si cand o ia prin porumbi si, in plus, Cicikov exista si, alaturi de el, exista si alte personaje satirizate, cum ar fi iubitorul de birocratie, Koskariov, cel care transforma izbele rusesti in institutii publice.

PLEDOARIE. Dincolo de activitarea pasivului (Gogol scrie "Un sat isi imprastia izbele de barne" si "izbele de barne erau imprastiate prin sat"), imi sare in ochi pledoaria lui Gogol pentru Omul providential, pentru Autocratul care sa ia Rusia de plete si s-o tarasca cu popor cu tot in modernitate. Plecand de la invatatorul lui Tentetnikov - cel care, murind prea devreme, il lasase fara Indrumator, fara omul "in stare sa-i poata cristaliza fortele mereu sovaitoare, sa dea vointei sale subrede o siguranta si o mladiere", "sa-i trezeasca sufletul si sa i-l imbarbateze cu strigatul: inainte!"; Gogol invoca nevoia de Indrumator la nivelul intregii Rusii, salvarea venind tocmai de la un Barbat care sa-i biciuiasca pe pravoslavnicii cazuti intr-un somn de moarte: "Dar unde-i omul care sa ne spuna acest atotputernic cuvant «inainte!», in graiul scump sufletului nostru de rusi? Cunoscand taria, insusirile si adancimea firii noastre, cine va putea, printr-o singura vraja, sa ne indrepte catre o viata inalta? Cu cate lacrimi si cu cata dragoste si recunostinta nu l-ar rasplati poporul rus! Dar trec veacuri dupa veacuri - si o jumatate de milion de trantori, de pierde-vara si de taraie-brau zac intr-un somn de moarte, si rar se intampla sa se nasca in Rusia un barbat care stie sa rosteasca acest cuvant atotputernic". Exemplarul din biblioteca mea are marcat acest pasaj pe margine. Nu mai tin minte daca am scris ceva pornind de la el. In orice caz, l-am insemnat pentru a observa ca Gogol vrea un nou Petru Intai in fruntea Rusiei. Si Istoria l-a ascultat! In fruntea Rusiei au venit pe rand Vladimir Ilici Lenin, Iosif Vissarionovici Stalin si, mai nou, Vladimir Putin.

NIMIC NU SE PIERDE
	Regele Carol I si Regina Elisabeta, pe treptele Pavilionului Regal de la Expozitia Jubiliara din 1906. Fotografie reprodusa pe coperta volumului trei al lucrarii "Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I". Autor: Nicolae Noica, unul dintre cei mai seriosi cercetatori ai trecutului monumental romanesc

LUMEA PRIN CARE TREC

Afacerea Colierul Intamplator, dar absolut intamplator, vad la televizor un film dedicat Afacerii Colierul. Filmul face din contesa De la Motte, sau, ma rog, din Madame de la Motte, cum ii zic unii, personaj pozitiv! Toata escrocheria, unanim definita ca una dintre cele mai mari si mai ingenioase din Istorie, e justificata in maniera de telenovela. Nobila prin nastere, De la Motte si-ar fi pierdut casa. Avea nevoie de bani, asadar, pentru o cauza nobila. Excelent prilej de clisee cu fericirea coplesitoare si rememorarea copilariei! Cardinalul de Rohan, in schimb, e zdravan tabacit. Cine nu stie cum a fost Afacerea se duce la culcare ferm convins ca Louis de Rohan era un popa care se tinea de muieri. Dupa film, intr-un avant pe care mi-l stiu deja, merg la surse. Aparand in cadrul unei serii la Larousse, cartoiul "Mari evenimente din Istoria Frantei" nu-mi spune mare lucru. Incadrare in context istoric, subliniere a momentului ca ultima si cumplita lovitura data Monarhiei. Mult mai multe amanunte aflu insa din volumul doi al seriei "Marile procese ale istoriei" de Henri Robert, tiparit in 1925. Deosebirea fata de film e spectaculoasa. Jeanne de Valois apare ca personaj negativ. Cardinalul de Rohan e scris cu cerneala trandafirie. Maria Antoaneta (foto) e vazuta ca o ingenua. Ludovic al XVI-lea, ca un om de treaba. Sunt tare curios sa vad interpretarea data de alte studii si eseuri.

BARFE

Viata paralela Christian Silva/JURNALUL NATIONAL Abordez cu Cristian Tudor Popescu, la un taifas tv, viata sub Ceausescu. Eroul principal al romanului sau, "Vara Minzului Sec", e cercetator la un institut din anii ceausismului. Duce o viata in genul Omului fara insusiri, al lui Robert Musil, sau in cel al generatiei pierdute. N-are initiativa, se face ca munceste, isi pierde timpul si energiile in petreceri ostenitoare. Cadem amandoi de acord ca era o viata paralela celei oficiale, vazute de propaganda regimului drept adevarata viata. Plecand de la cele spuse de interlocutor, descopar si avansez o idee. Sub Ceausescu, mai ales sub Ceausescu ultimilor ani, omul simplu duce o viata paralela la viata oficiala. Specificul regimului sta in faptul ca Nicolae Ceausescu n-avea ambitia de a patrunde si in aceasta viata, de a o constrange sa fie precum cea din brosuri. Asta a fost poate nenorocirea regimului Ceausescu. Dictatura reactiona doar cand cineva din viata paralela cuteza sa patrunda in viata oficiala. Compunand scrisori la Europa libera, protestand in gura mare, raspandind manifeste. Numarul acestor curajosi era destul de mic si de o calitate profesionala indoielnica. Astfel incat Ceausescu lasa sa se dezvolte viata paralela. Ceea ce micsora drastic suportul vietii oficiale si pregatea o societate pentru rasturnarea din decembrie 1989. Mai ales ca, pe masura trecerii timpului, in viata paralela intrau si tot mai multi nomenclaturisti, securisti.

UN SECOL IN IMAGINI
	1945. Un soldat al Armatei Rosii intrate in Berlin vrea sa ia bicicleta unei nemtoaice, considerand ca i se cuvine. O scena ce poate fi intalnita in toate orasele Germaniei, dar si ale Romaniei