Presedintele Basescu proorocea in urma cu o luna – imediat dupa retrogradarea ratingului SUA – ca 'in zilele urmatoare se va confirma aprecierea pe care o fac printr-o revenire a burselor'. Din pacate, la scurt timp dupa ce a deschis gura, actiunile au suferit caderi fara precedent pe toate pietele de capital.
Explicam la momentul la care a facut Traian Basescu profetia ca deprecierea ratingului SUA a provocat o reactie nervoasa in randul investitorilor americani care si-au repatriat banii de pe bursele europene si asiatice. Iar in conditiile in care respectivele piete si-au 'construit' cursul actiunilor pe bani americani, vreme de 30-40 de ani, caderile s-au dovedit a fi deosebit de brutale. Si, aflandu-se in imposibilitatea de a gasi finantare in cantitatea in care aveau nevoie, europenii riscau, pe fondul restrangerii activitatii, sa se confrunte cu falimente, somaj si instaurarea neincrederii.
Dar iata ca razboiul economic dintre Statele Unite si restul lumii da semne ca se apropie de sfarsit. Banca Centrala Europeana, Banca Nationala a Elvetiei, Banca Japoniei, Rezerva Federala a SUA (Fed) si Banca Angliei vor colabora pentru a oferi lichiditati suplimentare in dolari. Asta inseamna ca investitorii americani vor renunta sa-si mai scoata banii din bursele europene si asiatice, cu conditia ca bancile centrale sa recurga la masuri de relaxare cantitativa (suplimentare de masa baneasca). Cu alte cuvinte, restul lumii va face quantitative easing (QE3) in locul Statelor Unite, in felul acesta caderile de pe burse se atenueaza, insa cu pretul restabilirii hegemoniei dolarului. 'Biletul verde' se va intari puternic, cu sau fara o corectie prealabila pana la 1,379 dolari/euro, in masura in care cele mai importante autoritati monetare, cu exceptia Fed, isi vor multiplica masele banesti. Evident ca din acest 'deal' cel mai prost va iesi francul elvetian, in circumstantele in care banca centrala a Tarii Cantoanelor a avut proasta inspiratie sa-si stabileasca o tinta de curs fata de euro, nu fata de moneda americana.
OK, nu vor mai iesi prea multi bani din burse, dar probabil se vor majora dobanzile, iar dolarul se va intari fata de toate monedele. Extensia maselor monetare se poate realiza fie facand 'leasing' cu aur, fie crescand dobanzile sau depreciind monedele. Din nefericire, actiunea conjugata a principalelor banci centrale ale lumii va fi insotita de instaurarea de restrictii pe pietele de capital si bursele de marfuri. Asta pentru ca bancile centrale considera ca lichiditatea se iroseste cand se finanteaza active care-si majoreaza 'nejustificat' pretul dupa care banii raman inactivi. Da, numai ca oamenii procedeaza astfel pentru ca inflatia ii loveste in 'raritatea' bunurilor pe care le detin – respectiv banii –, si atunci isi indrepta natural atentia catre active mai rare, altele decat cele 'fabricate' de bancile centrale...
Asadar, libertatea de a alege – piatra de temelie pe care e cladita economia de piata – urmeaza sa se manifeste intr-un cadru restrictiv, dominat de principiul 'Alege ce-ti dam noi!'. Teoria economica mai spune ca banii sunt ai menajelor, insa familiile stau cu ei in banci. Si problema este ca spre deosebire de acum o suta de ani, cand cine mergea cu o bancnota la banca primea in schimbul ei o valoare indubitabila – cateva grame de aur – banii atesta, in prezent, un drept de proprietate fluctuant asupra unei cantitati de bunuri si servicii. Incertitudinea si volatilitatea sunt date de faptul ca aceasta cantitate de bunuri oscileaza dupa cum inflationeaza bancile centrale masele banesti. Deci banii or fi ai menajelor, dar dupa ce au pus mana pe ei bancile, deponentilor li se va mai inapoia ce mai ramane dupa ce dobanzile real negative (mai mici decat inflatia) 'socializeaza' pierderile.
In orice caz, calitatile de prezicator ale presedintelui Basescu nu pot fi puse la indoiala. Desi bursele nu si-au revenit in zilele imediat urmatoare deciziei de a retrograda ratingul SUA, ele totusi se vor reaseza ca urmare a faptului ca europenii si asiaticii vor face QE3 in locul americanilor, ceea ce va permite Statelor Unite sa reintre in epoca dolarului tare.