Sa ne grabim repede

Istoria nu se scrie cu „daca". Niciodata. Cu „daca" se scrie numai viitorul. Intotdeauna. Pentru ca viitorul se agata obsedant de alternative cu nuante conditionale, optative sau cauzale. Toate legate de conjunctia „daca".

Ne intrebam, mereu, cum ne va fi peste un numar de ani daca se va produce un anumit efect. Sau cum ne va fi daca nu se va produce… Multe popoare obisnuiesc sa spuna: „Daca vom rata cutare lucru, istoria noastra se va intoarce in mormant". Daca insa, Doamne fereste, noi vom rata intrarea in Uniunea Europeana, in 2007, istoria romanilor nu se va intoarce in mormant. Va continua sa-si vada linistita de eternitatea ei, de pacea vesnica, gandind ca nu-i mare lucru daca am mai pierdut un tren, caci va veni altul. Cand o fi sa vina.

Numai ca noi, acum, nu mai avem dreptul sa ratam clipa. Invitarea Romaniei mai intai la masa NATO, apoi la masa negocierilor cu Uniunea Europeana, in vederea integrarii in 2007, se sprijina in buna masura pe viziuni politice, chiar daca criteriile economice raman in picioare. Interesele politice ale institutiilor euroatlantice, pe termen lung, ne dau nu doar o sansa, ci situeaza societatea romaneasca in fata unei uriase raspunderi.

Nici un detaliu nu poate fi scapat din vedere fara a risca enorm. Un adevar de care ne-am convins recent, cand pripeala in gestionarea unor tensiuni ivite intre autoritatile romane si Parlamentul European ne-a provocat mari necazuri. Dar dincolo de nenumaratele puncte nevralgice - justitie, politie, agresarea jurnalistilor, adoptiile - care ne-au adus o nedorita monitorizare, problema cardinala este timpul economiei. Nu mai avem timp, in economie, sa ne grabim incet. Suntem fortati de imprejurari sa ne grabim… repede.

Vremea pentru o succesiune fireasca a etapelor reformei economice s-a epuizat. Avem nevoie, imediat, de mecanisme de piata specifice unor actiuni in forta. Numai asa intreprinderile statului vor deveni, repede, unitati producatoare de profit. Si vor alimenta cu fonduri intreaga societate, incepand cu spitalele si scolile. Acum, multe dintre ele sunt unitati de asistenta sociala, in care sunt platite salarii neacoperite cu productivitate si sunt produse pagube tot mai greu de acoperit de la buget sau prin cifre de afaceri rezultate din preturi umflate artificial. Efectele dramatice ale acestei realitati, ce lovesc intreaga economie si intreaga societate, sunt inflatia mare, chiar daca mult mai calma decat altadata, dobanzile inalte, deficitele impovaratoare. O capcana din care vom scapa greu daca vor interveni alte amanari.

Criza de timp e avansata. Asa ca nu va putea fi evitata atacarea de urgenta a restructurarii: etapa cea mai dura si cea mai grea. Pentru ca nu vor putea fi evitate cinci momente fierbinti: 1) trecerea la adevarul schemelor de personal; 2) aducerea la normalitate a costurilor de fabricatie; 3) adoptarea unor masuri care sa determine mai multa munca, mai multa competenta si concurenta la sange sau, in caz contrar, restrangeri de activitate, inchideri de fabrici; 4) adevarul eficientei, prin eliminarea incompetentei, a risipei, a furturilor si prin triumful competitivitatii; 5) adevarul rentabilitatii, prin punerea semnului egal nu pur si simplu intre salarii si munca, raport adeseori nesemnificativ, ci intre salarii si recunoasterea muncii de catre piata.

In Uniunea Europeana nu au ce cauta intreprinderi si companii de stat ce-si permit luxul sa fie nerentabile. Fiindca, nici teoretic si nici practic, nu vor mai putea sa oblige populatia si societatile comerciale competitive, asa cum au facut ani la rand, sa le accepte indolenta, nepriceperea si risipa. Caci nu va mai merge cu… „Las ca merge si asa!" Cum a mers atatia ani. Si in plus cerandu-i Guvernului sa-i alunge de pe piata pe investitorii straini, sa-i blocheze pe importatori, sa impiedice concurenta, sa le accepte schemele incarcate, risipa, delasarea...

Avem de ales. Schimbam repede tabla de valori si punem intr-o ecuatie noua, mai apropiata de cerintele eficientei, proprietatea, munca, productia, venitul si consumul. Toate intr-un cadru de mobilitate a oamenilor, a sistemelor de productie, a actiunilor de producere si comercializare a bunurilor si serviciilor pe care numai o piata functionala il poate oferi. Daca vrem sa prindem trenul din ianuarie 2007… Sau nu schimbam nimic, acceptand in continuare valori cu capul in jos, miscandu-ne incet pe drumul cunoscut, ce nu duce nicaieri: fara concurenta dura, fara revitalizari, fara necesara renuntare la egalitarismul somnolent.

Atentie insa: urmatorul tren nu va veni repede. Istoria romanilor nu se va intoarce in mormant daca nu vom intra in Uniunea Europeana in 2007, dar ratarea sansei ar marca negativ prezentul.