Să nu mai scrii despre Traian Băsescu!

S-a petrecut o avarie în depozitul de miresme al cerului. Capitala a fost inundată de tei, buruieni arboricole care au scăpat, pe ici-pe colo, de drujba, dată din mână în mână, a primarilor generali. Teii transpiră ca îngerii şi respiră ca Dumnezeu. Secera lunii înfiptă, pentru hodină, în balconul etajului zece. Crapă şi sângerează petalele florilor de tei. Într-un oraş locuit de un milion de ţevi de eşapament, printre care se mişcă, grotesc, lighioane poreclite oameni, teii cu florile lor de iunie povestesc lumii din ce în ce mai sărace despre nemurirea prin mireasmă. De ce scriu eu, aproape îndârjit, despre Băsescu, despre efemerul mizeriei, când teii au biruit diversiunile climaterice, criza încălzirii globale? De ce te risipeşti şi-ţi treci în regim de război talentul, scriind despre cel mai perfid tiran al istoriei noastre?, m-a întrebat o prietenă dragă. E efemer. Se va duce.

La Sângeru, lângă muzeul pietrelor cioplite de ţărani, pe care îl clădesc în fosta proprietate ruinată a străbunilor mei, reclădită de mine, dăruindu-mi unei asociaţii culturale averea toată, a venit deunăzi doamna Filitti. Cine e doamna? O boieroaică splendidă a memoriei, rasată şi tânără la 70 de ani. A venit să vorbească, acompaniată de nişte porţelanuri, despre nobleţea familiilor de altădată, Cuza şi Ghica. Dumneavoastră, spunea această româncă de viţă veche care are veri între Cantacuzini, dar şi strămoşi greci şi croaţi, pentru că în neamul nostru, spre binele lui, s-au amestecat mereu alte seminţii, dându-i, genetic, vigoare, dumneavoastră, ni se adresa ea într-un muzeu care adună în el icoane, obiecte de cult, multe dăruite de părinţii mei Maximilian şi Virginia, credeţi că acei boieri mâncau altcum, că ei se hrăneau din porţelanuri făcute la Londra? Mâncau ca noi toţi, din farfurii obişnuite, dar nobleţea lor ţinea de altceva.

Şi a vorbit despre frumoasa meteahnă a donaţiei, despre averile făcute muzee, despre comunismul care a furat donaţiile boiereşti. A vorbit despre străbunii lui Cuza, luptători împotriva fanarioţilor, iar un fanariot i-a închis într-un, zicea ea, "harbuz", un fel de sac, şi i-a lăsat să moară de foame. M-am gândit atunci dacă fanariotul Băsescu nu închide un popor întreg într-un "harbuz" şi-l lasă să moară mişeleşte de foame pentru a-şi răsplăti clica şi setea de putere. Precedentul fanariot al celor care i-au omorât lui Cuza bunicii recidivează sinistru azi, la scară naţională. Dar de ce să scriu eu despre Băsescu şi să nu scriu, cu aritmice bătăi de suflet, despre teii care la Sângeru n-au înflorit (în satul meu, teii sunt mai tineri cu două săptămâni), dar la Bucureşti aduc deja, într-o democratică risipă, dumnezeirea miresmei în Ferentari?

De ce să scriu despre tot ce este moralmente jegos în ziua de azi, confiscată iremediabil de minciună şi să nu scriu despre porţelanurile familiilor Cuza sau Ghica, aduse în satul meu de doamna Filitti, profesor universitar de arheologia dragostei? Eram, pe pajiştea din incinta muzeului, trei profesori din sat, directorul şcolii, Petrică Buzea, muzeografii stimabili ai judeţului, între care doamnele Voicu şi Gabi Nicolau, 30 de elevi, jumătate ţigani, fiindcă satul meu dezvoltă prosper această etnie, şi eu. Bunicul, fost primar liberal, a creştinat, cum am mai scris, toată ţigănia şi mulţi mă salută şi azi ca naş de cristelniţă. Copiii ascultau cuminţi vorbirea universitarei de la Bucureşti care li se adresa ca-n Aula Academiei şi eu mă gândeam că e o minune la Sângeru. Când? Într-o vreme în care Bulevardul Magheru din Bucureşti vorbeşte băseasca, gigibecaleasca, ebeasca, limbi ale inculturii şi mojiciei agresive.

De ce scrii tu despre Băsescu, de ce-ţi risipeşti bucuria de a visa când ai putea redeveni ceea ce Dumnezeu a pus în tine? - m-a certat interogativ o femeie pe care am iubit-o cândva şi care scrie azi splendide cărţi. Lasă-l dracului, mi-a zis, făcându-mă să tresar, fiindcă n-o ştiam în stare să înjure. Lasă-l, va rămâne în istorie ca împăratul roman Vespasian, ăla care azi e nume de closet, fiindcă a impozitat până şi căcătorile. Scrie despre tei! M-am uitat pe fereastră şi fereastra mea dădea într-un salon de spital. Aliniaţi ca rândunelele pe sârmă, mai mulţi bătrâni primeau în vene, din nişte sticle cu fundul în sus, o zeamă iluzoriu vindecătoare. Nu, nu voi scrie - am decis - despre tei. Nu voi scrie despre zborul liliecilor noaptea, tremurat ca un arcuş de vioară din "Anotimpurile" lui Vivaldi. Voi scrie despre Băsescu, cel care, conform noii Constituţii clocite în puierniţa banilor cu nemiluita de la Cotroceni, va putea candida din nou. Pe reţetele exersate va câştiga iar şi iar, de astă dată ca preşedinte-premier. Ce e azi prin abuz mâine va fi cu acte. Cer iertare teilor şi vrăbiilor din inima mea.

PS. Se consumă în aceste zile o nouă şmecherie, cea a pedeliştilor "atenţi la voia poporului". Sunt "disidenţi" cu învoire de sus. Am văzut pensionari păruindu-se cu alţi pensionari! Unii ţin morţiş să li se taie pensiile! Băsescu a învins iar şi râde.Va da jos Parlamentul acest Guvern de rozătoare care put a bogăţie? Şi ce dacă? L-a mai dat o dată, dar Udrea, Boc şi Videanu au rămas cu fundurile lor late lipite de scaune. S-a format o nouă majoritate parlamentară. Şi? Băsescu s-a şters cu ea în zona care-i dă numele. De atunci România a devenit, pe faţă, dictatură, iar aşa-zisul Parlament de azi e o gloată căreia i se îngăduie să vorbească la televizor. Românii vor ca Băsescu să fie tot. Şi este. Să ne fie de bine!