Saltul lui Iancu de la love la lovele

Etapa cifrei şase din campionatul nostru cel scăpătat şi-a fixat puncte de reper uşor identificabile. Uşor identificabile, dar grele la purtare. Eşecurile colective şi cele individuale se concurează drăceşte între ele. Şi se concurează cu o aşa vigoare, încât nu mai lasă loc şi pentru reuşite în receptarea fenomenului. Nu-i însă mare paguba-n ciuperci. Deoarece reuşitele cu care se mai asociază uneori campionatul primei divizii sunt oricum extrem de subţiri şi neinteresante în raport cu inventarul gafelor.

Dinamoviştii pendulează între râs şi plâns ca limba de clopot. După ce s-au făcut de fundul curţii în meciul cu Universitatea Cluj, controversele şi controversaţii s-au luat la trântă în "Ştefan cel Mare". Umorul îi salvează pe cei care au înţelepciunea de a aşeza joaca dincolo de atingerea frământărilor existenţiale. Încrâncenaţii pricinilor mărunte, în schimb, îşi dau de bună voie cu tesla-n tenoare şi îi înjură de mama focului pe cei care au neruşinarea să nu le plângă de milă. Să fie la ei!

Înfrângerea dinamoviştilor în "Groapa" natală nu mi se pare însă mai tristă decât victoria pe care Unirea Urziceni a realizat-o împotriva vasluienilor. Ironia sorţii dezvoltă în acest caz semnificaţii extrem de interesante. Aparent, în gospodăreala chibzuită a lui Adrian Porumboiu a dat cep o echipă care circulă pe ultimul drum şi pe blat prin marfarele primei divizii. În realitate însă, Unirea, chiar dacă îşi dă duhul, s-a mişcat doar natural. Iar Vaslui nu a plătit tribut decât pentru cosmopolitismul deşucheat de care Adrian Porumboiu a făcut risipă atunci când şi-a adus la echipă antrenor cu ifose de Real Madrid. Poate că Juan Ramon Lopez Caro, dresorul care a câştigat mai puţine puncte (5) decât numărul meciurilor jucate (6), ar fi avut viaţă mai uşoară dacă l-ar fi întâlnit la Urziceni pe alt lustruit al importurilor aiurea, şi anume Ronny Levy. Dar Levy a dar bir cu fugiţii, fiindcă religia nu-i permitea asocierea cu o vistierie goală.

Astfel a lăsat el loc pentru Eugen Nae, băştinaş care a profitat de şansă pentru a da lecţii de bună purtare căpşunarilor fotbalului. Asta e! Şi, apoi, un românaş cu rezultatele fălosului Lopez Caro ar fi zburat de la echipă de i-ar fi mers fulgii. Dar Lopez, pe lângă nereuşirea profesională, mai are pe deasupra şi clauze de Porumboiu ticluite şi acceptate. În cazul demiterii, el ar trebui să primească pentru nemuncă atâţia bani câţi i-ar ajunge lui Porumboiu să plătească vreo patru români numai buni de cârcă. Altfel spus, Porumboiu recunoaşte că a inventat ştreangul pe proprie răspundere, pentru ca tot el să-l probeze.

Un alt caz pe care îl propune ultima etapă este acela al lui Cosmin Contra. Să ne aducem aminte vorbele frumoase care au determinat acceptul lui Contra de a lăsa Spania pentru Timişoara. Marian Iancu şi personalul din dotare au făcut risipă de laude, de declaraţii de iubire nemărginită şi promiteau recunoştinţă eternă celui care ar fi acceptat să se întoarcă, nu-i aşa?, acasă. Şi Contra s-a întors acasă. Şi Contra şi-a făcut datoria la Timişoara. La Politehnica Timişoara. Dar promisiunile de omenie ale ianculiştilor s-au ramolit. Iar Contra, după ce l-a executat în direct pe Ilie Dumitrescu şi după ce a mai salvat o dată Politehnica de la înfrângere, a fost lăsat să-şi strige oferta jucătorului liber de contract ca un telal. Saltul lui Iancu de la love la lovele nu lasă loc omeniei. Este doar o chestiune de instinct.