Numărul medicilor care au ales să plece în străinătate s-a dublat în 2010 faţă de 2009. Aşa se explică faptul că ne menţinem cu îndărătnicie pe ultimul loc în UE în privinţa numărului de medici, dar şi la îngrijirile la domiciliu. La noi nu există programe de prevenţie sau de depistare în faze incipiente a bolilor severe. Un exemplu: 80% dintre femeile active sexual nu au făcut niciodată un test Papanicolau, care contribuie la depistarea precoce a cancerului de col uterin. Ultimul loc îl ocupăm şi la banii alocaţi pentru sănătatea fiecărui român. Adică, anual mai puţin de 700 de euro pe cap de român. Ultimii suntem la mortalitatea prin cancer. Avem cele mai ridicate valori din UE la mortalitatea infantilă (11 la 1.000 de născuţi vii). La noi, TBC şi bolile cu transmitere sexuală depăşesc media din UE. În fiecare zi, trei copii sunt depistaţi cu tuberculoză şi patru mor răpuşi de aceeaşi boală. Ne păstrăm pe poziţie codaşă la dotarea cu echipamente medicale de ultimă generaţie. Iar situaţia de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara e unică. Culmea, Secţia de anestezie terapie intensivă a spitalului are aparatură performantă, dar este închisă pentru că nu mai sunt medici, deoarece ministerul a blocat angajările, iar parte dintre medici şi-au lumea în cap. Acestea sunt date înspăimântătoare colectate într-un raport al Colegiului Naţional al Medicilor. La care mai adăugăm ceva "la zi": de la 1 aprilie, peste 80% dintre medicii de familie nu vor semna contracte cu casele de asigurări. Asta înseamnă că mii şi mii de bolnavi vor alerga aiurea după medicamente compensate, bilete de internare sau de analize.