”Săptămâna luminată”

Am intrat in 'saptamana luminata', dupa ce am trecut de 'saptamana patimilor'. De la suferinta extrema a lui Hristos ajungem acum la starea de lumina, de dumnezeire, de transcendere a suferintei. Saptamana patimilor si saptamana luminata sunt, in fapt, metafore pentru existenta, pentru conditia umana, pentru viata insasi, indiferent a cui ar fi viata. Semnificatia este cheia spre care ne putem indrepta atentia si noi pentru a intelege conditia umana, facuta din suferinta si fericire, din intuneric si din lumina, din uman si din divin. Dar, oare, ne simtim noi 'luminati', inviati prin Hristos, traim aceasta lumina in interior, ne simtim cu adevarat iesiti din istoria propriilor suferinti, de sub puterea patimilor omenesti si gustam azi, aici si acum reintalnirea cu lumina din noi? O simpla privire asupra lumii noastre interioare, ca si o simpla privire asupra realitatii care ne inconjoara ne arata ca in saptamana luminata multimi de oameni continua sa sufere. Unii ucid, altii sunt bolnavi, altii violeaza, unii patimesc in fel si fel de relatii si suporta violenta, altii plang, cum unii iubesc, altii canta, se simt pe valul luminii, iar pentru ei pare ca Hristos chiar a inviat! Am auzit adesea intrebarea; 'De ce sunt crime si violuri si tot soiul de necazuri in zilele de Pasti, unde-i Dumnezeu, de ce nu intervine atunci'? si iata un raspuns in care ne-am putea regasi, in cartea lui David Richo, ' Puterea coincidentei'(Ed. Trei): 'Orice figura salvatoare care a aparut s-a supus conditiilor vietii, nu le-a inlaturat. Nu ne putem astepta la un Dumnezeu interventionist, desi putem avea incredere ca vor exista momente speciale, atunci cand necazurile se vor abate asupra noastra, in care ne vom simti sustinuti sau protejati de forte benefice'. Asadar, fiintele umane pot trai saptamana patimilor si saptamana luminata in mod individual, dar nu neaparat acum sau maine. Uneori putem interveni pentru a ne ameliora situatia, starea, experienta, uneori suntem lasati sa ne cunoastem puterea vointei, alteori ajungem sa ne vedem lipsiti de orice putere. Uneori putem corecta mersul evenimenetelor, alteori ele ni se prezinta ca un dat, ne surprind si ne inlantuie in obligatia de a le trai. Suferinta extrema, simbolul patimilor lui Hristos, este momentul specific conditiei umane in care traim sentimentul constrangerii si al limitarii, momentul in care si Hristos s-a abandonat Vointei Divine! Saptamana luminata este posibila in trairea umana numai dupa acest abandon, dupa ce ne recunoastem limitele si dupa ce spunem raspicat ca nu avem solutii la suferinta pe care o traim. Lumina vindecatoare a lui Hristos devine o realitate, invierea devine experienta abia dupa acest act terapeutic, de abandon al Euluiu nostru omenesc. In clipa in care vom simti ca nu putem face nimic singuri, desi viata ne arata si ca putem in alte etape, dupa ce ne acceptam limitele putem trai sentimentul absentei lor. Dumnezeu devine vizibil cand Egoul se topeste; lumina imprastie intunericul, iar pentru asta trebuie ca, in momentele de suferinta majora sa ne acceptam slabiciunea. Lumina-i in smerenie, iar asta se poate intampla in orice zi sau saptamana in care omul din noi se va face mai mic decat Dumnezeu.