x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Scena ar fi tristă fără ochelarişti

Scena ar fi tristă fără ochelarişti

de Florin Condurateanu    |    20 Noi 2020   •   08:19
Scena ar fi tristă fără ochelarişti

Marea actriţă Emilia Popescu avea o fobie: nu concepea acum o vreme să apară pe scenă cu ochelarii ei de mioapă. Deşi, acum, lumea o admiră câtă feminitate deşteaptă, cuceritoare etalează cu ochelarii la ochi chiar în spectacole. Mai în începuturile ei de carieră a avut chiar un necaz din pricina nepurtării ochelarilor pe scenă. Într-o piesă era un decor cu o fereastră şi Emilia Popescu fără dioptrii n-a văzut-o, s-a lovit chiar în frunte de fereastra de lemn şi-a spart capul şi s-a trezit cu sângele şiroindu-i pe faţă. Ochelarii aduc o distincţie, un aer intelectual, o notă aparte şi actori celebri nu puteau fi despărţiţi de ochelarii lor de totdeauna.

Cum ar fi arătat vestitul comic al Franţei, Fernandel, fără ochelarii lui cu lentile groase pe nas? Sau cum ar fi tresărit spectatorii români să-l vadă fără ochelari pe uriaşul scenei româneşti, Meşterul Radu Beligan!? Replicile inteligente ale lui Beligan, glasul doldora de umor şi ironie nu s-ar fi asortat mai bine cu nimic decât cu ochelarii lui cu ramă neagră. Rică Venturiano din primele filme româneşti nu putea să fie întruchipat decât de junele subţire cu ochelari de ABBA purtaţi de Radu Beligan.

Colosală este expresia inconfundabilă a lui Horaţiu Mălăele cu ochelarii lui rotunzi de tocilar, de veşnic nedumerit, de bântuit de întrebări fără răspuns!  Un alt ochelarist de renume a fost fermecătorul actor Mişu Fotino. Cupletele lui cu altă splendidă purtătoare de ochelari, Stela Popescu, fac parte din istoria scenei româneşti. Ochii cu strabism, măriţi de lentilele groase ca sticla borcanelor vechi de iaurt ai lui Nicu  Constantin nu au avut egal. Se povesteşte că, ieşind de la un spectacol, cei doi ochelarişti, Mişu Fotino şi Nicu Constantin, şi-au ciocnit maşinile. Enervat, Fotino i-a strigat: „De ce nu te uiţi pe unde mergi?”, la care Nicu Constantin a replicat: „Dar tu de ce nu mergi pe unde te uiţi?”. 

 

 

 

×