Printre multele afaceri misterioase din ultimii 16 ani, care duhnesc de la distanta a penitenciar de maxima siguranta, se regaseste si dosarul privatizarii Rodipet. Considerata drept o societate strategica, cel mai mare distribuitor de presa si carte din Romania a fost dat pe mana unor particulari ce nu aveau nici o legatura cu obiectul de activitate al firmei. Afacerile clanului Awdi s-au aflat in atentia Serviciului Roman de Informatii inca de pe vremea cand protejatii premierului de atunci, Adrian Nastase, le-au dat libanezilor o retea strategica pe un pret de nimic. Mii de chioscuri amplasate in cele mai bune zone urbane, plus un contract preferential cu CFR pentru transport de marfa. La vremea respectiva, se stia ca membrii clanului Awdi doreau sa puna mana pe reteaua RODIPET nu pentru difuzarea presei. Ziarele, revistele si alt gen de publicatii erau un pretext perfect pentru ca libanezii sa vanda tigari, cafea si alte produse cu un grad ridicat de evaziune, potrivit specialistilor Ministerului Finantelor.
Ca multe alte afaceri din care tara noastra putea scoate profituri bune, RODIPET a fost data pe mana unor dubiosi. Acesta este motivul principal pentru care nu avem bani la sanatate, invatamant, infrastructura. Putine companii romanesti create inainte de 1989 puteau fi vandute pe un pret bun. Nici pe acelea nu am reusit sa le valorificam asa cum se cuvenea, pentru a deveni si mai performante in scopul incasarii unor taxe si impozite consistente la bugetul de stat. Poate unii isi vor da frau liber amarului si vor spune ca in tara asta, arabii au facut tot ce au vrut. Si au devenit din parliti vanzatori de sapunuri si pachete de tigari, milionari in dolari. Zaher, Taher, Omar, Murad, Awdi si altii au fost in permanenta vehicule pentru acuzatii de coruptie, suspiciuni, privatizari controversate, evaziune, contrabanda si alte minunatii ale tranzitiei. Mii de articole de presa, emisiuni televizate si radio stau marturie. Nu stiu daca e neaparat important faptul ca e vorba despre arabi. Puteau fi peruani sau neozeelandezi. Am avut si noi romanii nostri, care au facut o serie de ilegalitati din cele enumerate mai sus. Nu cetatenia, nationalitatea sau religia conteaza. Ceea ce transpare dincolo de toate nuantele este infractiunea propriu-zisa. Penalul nu are nici un Dumnezeu. El fura si golaneste de cand se stie. Iar cei pagubiti suntem in cele din urma noi, oamenii de rand. Pentru ca de la stat nu mai putem avea pretentii. Se stie, statul e cel mai prost administrator. Si cel mai predispus la tranzactionarea rezultatului unui control al politiei sau a unei lucrari penale a procurorilor. Evident, se negociaza cu infractorul. Asta in cazul in care acesta nu are deja relatii atat de sus puse, incat sa-i dea ordine directe investigatorului si sa-i rada in nas. Clasa politica este cea care da tonul respectarii legii. Daca ea joaca poker pe bani cu marii infractori si castiga mereu, evident coruptia va fi inca mult timp emblema noastra.