Scleroza in placi a capitalismului

De curand, un tanar pe care-l cunosc, Dragos Bucurenci, si-a facut un fel de "outing" politic. A pledat pentru reinvierea stangii in lumea romaneasca, s-a declarat el insusi om de stanga, a vorbit despre teoria lui Marx ca despre instrumentul care-l ajuta sa cunoasca lumea. Scandalul pe care l-a starnit, mobilizarea "greilor" gandirii filozofice romanesti impotriva lui trebuie sa-l fi surprins extraordinar de tare. Daca a vrut sa epateze un pic, efectul a fost, in orice caz, cu mult mai mare decat cel la care ar fi avut dreptul sa se astepte, si a fost mai curand un efect pervers. In cursul polemicii declansate, tanarul autor a fost nevoit sa se radicalizeze ceva mai mult decat intra in vederile lui, sa arunce si el nume sonore, sa faca si el un pic de teorie. In realitate, raportat la mediul care-i serveste cu adevarat drept patrie, opiniile sale erau mai curand conformiste.

Intelectual foarte citit si foarte inteligent, autor, de curand, al unui interesant document de viata interioara, Bucurenci traieste, asemenea multor artisti din generatia sa, intr-o lume paralela cu cea romaneasca. Lumea sa e mediul intelectual si artistic cosmopolit, postmodernizat, idealist, activist pentru diverse cauze, de la ecologie la feminism, antiglobalist, anticapitalist, anticorporatist produs de exasperarea unei vieti occidentale imbelsugate, dar monotone, imbecilizate de reclame, de televiziune, de un stil de viata fara orizont spiritual. In Occident, aceste tendinte reprezinta normalitatea in lumea artistica. Am avut adeseori ocazia sa traiesc in astfel de medii universitare sau artistice, in care America e considerata un adevarat imperiu al raului, un "stat talharesc", cum il numea o poeta, pe cand Cuba si China sunt, cu cea mai mare ingenuitate, date drept exemple de protectie sociala si de armonie comunitara. Am cunoscut un artist vizual roman care si-a luat ca model politic marele salt inainte al "revolutiei culturale" chineze si am citit de curand un interviu al unui guru al lumii culturale romanesti underground in care se facea elogiul Coreei de Nord. Socialismul, comunismul chiar, in aceste medii, nu au deloc conotatia negativa cu care le insotim de obicei. Ele sunt un cuvant de ordine, o uniforma a tinerilor intelectuali. Lumea lor este o lume virtuala, de-istoricizata, lumea ecranelor de televizor si a celor de laptop-uri, din care sangele nu curge niciodata si suferinta reala este exclusa.

N-are nici un sens sa le vorbesti despre tragediile umane inspaimantatoare pe care regimurile de stanga, oriunde s-au instaurat ele pe pamant, le-au produs, despre milioanele de morti ale stalinismului, ale khmerilor rosii, ale revolutiei chineze. Acest limbaj nu este limbajul lor, asa incat el nu poate semnifica pentru ei absolut nimic. Adversarul lor nu il reprezinta aceste regimuri, ci capitalismul globalizant, singura lume care, paradoxal, a facut posibil acest tip de intelectual. Prin activistii, umanitaristii, artistii de stanga pe care-i produce an de an, ca o bola antiimunitara, capitalismul se autodevora printr-un fel de ura de sine. Nepot al beatnicilor de altadata, noul intelectual de azi e scleroza in placi a capitalismului.

Internautii care defileaza cu secera si ciocanul sau cu sigla CCCP pe tricouri, chiar in tari distruse de comunism, chiar dupa ce societatea in care pare ca traiesc a condamnat public comunismul, nu sunt nici idioti, nici cinici, nici naivi. Nici insi dornici de a soca sau de a fi "cool". Sunt mutantii realitatii virtuale, ai blogurilor, ai unei brave lumi noi care se desparte radical de istorie, de sange si de tarana, pentru a savura in liniste jocul cu margele de sticla al ideologiilor pure.