Dragă John,
La început am crezut că este o glumă proastă. Francezii au obiceiul ca uneori să facă aşa ceva. Ulterior, am văzut cu stupoare că şi-au luat gluma atât de în serios, încât au făcut din ea un caz public şi politic. De „politically corectness”, mai precis. Şi azi, presa din toată lumea face din tine un ţap ispăşitor „haute-couture” ca să stoarcă audienţă. „Casa Dior l-a concediat după 15 ani pe John Galliano din funcţia de director artistic.” Motivul? Atitudine antisemită!
Cred că, dacă în loc să fi spus la beţie că-l adori pe Hitler, ţi-ai fi manifestat admiraţia pentru Stalin, totul ar fi fost considerat o poveste „tres chic”, nu-i aşa?
Te-ai întrebat vreodată, John, de ce este foarte „cool” să porţi însemne comuniste – tricouri cu Che Guevara, Stalin, Lenin, stema Uniunii Sovietice sau aceea a partidului comunist cu secera şi ciocanul ori steaua roşie cu cinci colţuri –, în schimb, pentru orice aluzie de acelaşi gen la regimul nazist eşti taxat imediat ca antisemit? De ce se operează cu această dublă măsură? Regimul criminal nazist s-a încheiat definitiv acum peste 60 de ani. Cancerul comunist mai face încă victime şi azi în toată lumea.
John, n-am să te disculp pentru ceea ce ai spus, invocând în apărarea ta o temporară pierdere de luciditate datorată consumului de alcool şi unui acces de furie. Pentru că eu cred că n-am de ce să te disculp. Singura „crimă” pentru care te consider vinovat este aceea că ai transformat creaţia ta într-o armă de exterminare sistematică a prostului gust şi a nonvalorii din arta designului vestimentar. Şi eu mai cred că, aşa cum spunea şi Adlai Stevenson, „o societate cu adevărat bună este aceea în care
te simţi în siguranţă chiar dacă eşti impopular”.
Tu erai un artist recunoscut înainte ca Dior să te angajeze. Mai precis, tocmai de aia au făcut-o. Numele tău era deja intrat în istoria creaţiei vestimentare, alături de numele Dior. Şi timp de 15 ani le-ai fost foarte util, prin valoarea creaţiei tale.
John, politicienii, parlamentarii, oamenii de afaceri, funcţionarii, directorii, preşedinţii de companii, acţionarii şi magnaţii se duc şi vin în anonimat. Nimeni nu va mai ţine minte vreodată numele acelora care acum te-au concediat, în schimb creaţiile semnate Galliano vor rămâne definitiv în istoria designului. Ca şi cărţile laureatului Nobel, norvegianul Knut Hamsun, sau creaţia cineastei germane Leni Riefenstahl. Tu ai fost pedepsit pentru mult mai puţin în comparaţie cu motivele pentru care aceste mari personalităţi au fost reabilitate în ţările lor şi lumea întreagă după cel de-al doilea război mondial.
Cred că s-a ajuns la momentul în care am avea nevoie de un Edward Behr care să scrie un volum doi intitulat „O Europă Înfricoşătoare”.
John, ai fost un mare artist înainte să ajungi la Dior, vei continua să fii ceea ce eşti şi după ce te-au dat afară. Dior este şi va rămâne un nume celebru pentru ceea ce a creat Christian Dior şi alţi designeri - inclusiv tu -, şi nu prin faptul că face parte dintr-un concern industrial care pune azi „politically corectness”-ul mai presus de valorile de creaţie care au consacrat-o.
Personal, cred că concedierea ta este unul dintre cele mai ruşinoase şi dezgustătoare momente din istoria creaţiei vestimentare. Dar este foarte posibil să fi fost şi un semn că venise vremea să ieşi din acest „mariage” şi să o iei pe drumul tău.
John, tu ai fost beat, dar ei sunt proşti. Diferenţa este că, spre deosebire de ei, tu te trezeşti din beţie.