Şi dacă e aşa?

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

PNL-ul nu mai e Opoziţie de Parlament, ci Opoziţie la televizor. Puterea, adică formula de guvernare PSD-PD-L e, totodată, şi Opoziţie. Să mă explic.

Fiind de acum părţi perfect egale, în Parlament, în Guvern şi în ambiţii subterane, colaborarea dintre cele două formaţii devine un prilej de control reciproc. E ca într-o cursă pentru întâietate, în care n-are cum să se decidă un câştigător, întrucât competitorii îşi pun piedică, de îndată ce unul dintre ei ia avans. PSD-ul şi PNL-ul îşi sunt, în chip reciproc şi avantajos şi dezavantajos – cum ar putea fi definită ciudata coabitare în termeni diplomatici - şi colegi, şi cenzori.

Din cauza tensiunilor din interiorul PSD, dar şi a unor frustrări din cuprinsul PD-L, miniştrii şi funcţionarii de mare decizie din cele două partide sunt supuşi şi unui al doilea control. Cel public. E greu ca să rămână ceva de tot secret. Se va găsi întotdeauna cineva din rândul unu sau din rândul doi, al celor două partide, interesat ca presa şi televiziunea să afle secretele şi să reacţioneze. Nu cred să mai existe în lume o democraţie mai neobişnuită. Fără o Opoziţie reală, dar cu o Opoziţie născând continuu în interiorul Guvernării. Şi aici, în practica democraţiei, România are o mare contribuţie contra naturii. De ce-om fi oare atât de creativi, acolo unde nu-i cazul?

Se mai petrece un lucru, cu efecte greu de măsurat. Criza economică produce şi în conştiinţe, în obiceiuri şi în tendinţa balcanică de asociere penală o mulţime de mutaţii. Ca să poată rezista la guvernare, incestuoasa coaliţie, în care foarte mulţi fruntaşi aparţin trupeşte unui partid, dar sufleteşte celuilalt va fi oarecum obligată să-şi sacrifice câţiva penali de largă notorietate. Ca să vadă poporul şi Europa că Justiţia se mişcă. Va mai fi, de asemenea, obligată să-şi controleze atent extremiştii. Nu brutal, ca să nu facă din simpatizanţii acestora alţi extremişti, ci în timp şi unul câte unul.

Toate discuţiile despre orientarea de stânga, de centru sau de dreapta sunt o aiureală. Baza istorică a liberalismului e una, dar realitatea claselor sociale din anul 2009 e alta. Ce era valabil la 1900, e fără obiect azi.

Suntem ţara europeană, unde toate doctrinele politice se amestecă între ele şi iese un ghiveci. Într-un fel, era de aşteptat: suntem singura ţară din lume care are o mâncare naţională cu acest nume. Ghiveciul nu e doar un fel de mâncare, e o concepţie de viaţă, o cultură şi o realitate comportamentală. Cu câte puţin din ce n-ai, cu un pic de nimic din vecini, cu o linguriţă, două de amăgeli proaspete, pentru gust şi miros, şi ai mutat prânzul. Nu te saturi, dar nici nu mori de foame.

Oricât de sceptici am fi, ghiveciul doctrinar PSD-PNL o să treacă şi de criza asta, fiindcă şi să vrea, mai rău ca înainte de 1989 n-are cum să ne fie.