Şi luxul e măsluit

De obicei, in lumea cu adevărat bună a business-ului, discreţia este pe primul loc, iar relaţia client-vănzător nu rezistă in timp, decăt pe baza unui cod de comportament nescris, nesemnat, dar ştiut de cei care fac parte din clubul celor care işi permit o viaţă de lux, dar care nu vor să-i sfideze pe cei care au mai puţine resurse şi, in definitiv, mai puţine şanse.

Zilele acestea a fost dat publicităţii un top al primilor 10 consumatori de lux din Romănia. In el figurează oameni de afaceri cunoscuţi: Gabriel Popoviciu, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Prinţul Sturdza, familia Păunescu etc, artişti de renume internaţional - Angela Gheorghiu şi o vedetă de televiziune - Mihaela Rădulescu.


Modul de realizare a acestui top, potrivit firmei de consultanţă care a avut această iniţiativă, a fost, la prima vedere, căt se poate de simplu: cine a făcut cele mai importante achiziţii de maşini de lux, avioane, yahturi, vile - cu banii jos, servicii de intreţinere şi frumuseţe, vacanţe, bijuterii, ceasuri, imbrăcăminte de lux, chiar unicat, in cele mai multe cazuri.
Sincer, imi exprim indoiala asupra veridicităţii acestui top. Sunt absolut convinsă că a fost realizat in stil romănesc, după ureche, care despre ce a mai auzit, criterii subiective, informaţii pe jumătate. Se spune că agenţia care a realizat topul a ţinut legătura, aproape un an, cu toate companiile care deţin produse de lux, societăţile in cauză raportănd nivelul achiziţiilor.


Sincer, mă indoiesc că aşa stau lucrurile. Imi este foarte greu să cred că, după ce un om de afaceri discret işi cumpără un yaht, firma care l-a văndut raportează unei agenţii de consultanţă, pentru ca aceasta să-şi intocmească un top. In afară de cazurile in care oamenii de afaceri inşişi nu doresc să apară in presă, lăudăndu-se că şi-au mai "tras" un avion la scară ori un Maybach.

De obicei, in lumea cu adevărat bună a business-ului, discreţia este pe primul loc, iar relaţia client-vănzător nu rezistă in timp, decăt pe baza unui cod de comportament nescris, nesemnat, dar ştiut de cei care fac parte din clubul celor care işi permit o viaţă de lux, dar care nu vor să-i sfideze pe cei care au mai puţine resurse şi, in definitiv, mai puţine şanse.


Cazuri de oameni de afaceri care işi expun public averea sunt rare şi ele sunt sancţionate de societate ca atare. Una este să te bucuri de o viaţă de lux, pentru tine şi familia ta, şi alta este să fii ostentativ şi să-ţi dezvolţi un adevărat cult al personalităţii, avănd ca principal ingredient achiziţionarea de lucruri pe care şi le permit doar o sută de oameni din ţara ta.


Regula tăcerii de aur este păstrată cu sfinţenie in străinătate. Ştiţi care este răspunsul la intrebarea: ce inseamnă să fii cu adevărat elegant la Londra? Să poţi străbate oraşul, de la periferie pănă in centru, pe jos, şi să nu atragi atenţia.

Excentricul nu a făcut niciodată casă bună cu adevăratele averi, moştenite ori muncite. De obicei, cei care vor să iasă in evidenţă o fac pentru că nu au, oricum, altceva ce arăta, nu au alte merite personale şi profesionale.


De aici şi imaginea noastră de balcanici şi uşor inapoiaţi, ca romăni. La noi se dau 200 de euro să apară in presă un articol cu noua maşină cumpărată de un om de afaceri pentru amantă. La ei, adică la cei civilizaţi, se dau 2.000 de euro pentru a nu apărea, in veci, o astfel de ştire.


Totul este chestiune de apartenenţă: aparţii sau nu lumii cu-adevărat bogate, dar discrete. Ori aparţii parveniţilor care fac mult tapaj pe marginea situaţiei lor. De aceea revin şi spun că nu cred in acest top, in seriozitatea realizării lui, in profesionalismul său. Din păcate, la noi şi luxul e măsluit.