Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Preşedintele Băsescu s-a întrebat, pesemne, ce echipă are cei mai mulţi
votanţi, mă rog, suporteri. El e mereu în goană după voturi. NATO nu
aduce voturi şi nici venirea lui Bush. Aşa că preocupările din ultimele
zile ale preşedintelui au fost legate nu de Summit-ul Alianţei, ci de
fotbal şi de pilotat autoturismul personal. Ce echipă are cei mai mulţi
suporteri? Rapid? Nu. Ea are o galerie oarecum personalizată şi legată
strict de Giuleşti. Dinamo? Nu. Steaua are de departe cei mai mulţi
suporteri risipiţi pe meleagurile ţărişoarei noastre.
Populaţia fotbalului este mai numeroasă decât populaţia Academiei. Nu neapărat prin cei care joacă efectiv (în orice ţară numărul de alergători după băşică întrece, de la faza maidan până la arenele profesioniste, pe cel al docţilor Academiei), ci prin armata chibiţilor. Fanii Academiei sunt puţini sau deloc. Fanii unei formaţii de unsprezece inşi îmbrăcaţi în tricou, cu jambiere şi izmene cu mânecă scurtă, colorate, sunt în număr uriaş şi pot face revoluţii stradale, incendia maşini şi alici, cu o brichetă din plastic, cum s-a întâmplat recent, scăfârlia unui cavaler al fluierului. În lumea fotbalistică, intens condimentată prin fantezia înjurăturii, jucătorul poate fi controlat la ţurloaie şi dus pe targă la marginea gazonului. Nimeni nu suspină. E o prelungire a arenei romane şi a luptelor de gladiatori. Cel slab de oase merită să moară. Cu arbitrii este însă altceva. Arbitrul este sacru. El e singurul din fotbal care se cheamă cavaler. Mă rog, cavaler al fluierului. Calcă ţanţoş, şi chiar dacă este mai scund, uneori bondoc, mâncat de calviţie, el se prezintă mai înalt prin autoritate.
Recent, într-un meci important pentru vârfurile, de obicei aranjate, ale campionatului, cavalerul fluierului a suspendat partida când conduceau cei care nu trebuiau să conducă. Cavalerul, actor de doi lei, s-a prefăcut că îl doare tărtăcuţa, la multă vreme după ce a încasat, zvârlită din public, lovitura dată de o brichetă. Mimica arbitrului, obligată la o expresie chinuită, nu voia să se supună. Actorul era prost. Scena de teatru de maidan nu reuşea să convingă pe nimeni. Fireşte, e urât să arunci cu bricheta sau cu moneda, sau cu un cui în arbitru şi, în general, în oricine. Regulamentul permite, într-adevăr, întreruperea partidei. Numai că aici ceva scârţâie. Nu se legau nişte noduri, iar altele ş cele ale aranjamentului meschin ş ieşeau la lumină.
Am citit undeva că teatrul pe care îl joacă fotbaliştii se învaţă în şcoala de fotbal. E o lecţie obligatorie, mai ales pentru atacanţi. Sunt antrenori, chiar antrenori serioşi, care preferă un centru înaintaş mediocru, dar care ştie să se împiedice convingător în careu, unui dribleur autentic. Un unsprezece metri e mai mereu un gol. Jucătorii ştiu să se zvârcolească pe gazon de parcă ar fi munciţi de vârcolaci. De multe ori crizele sunt jucate. Dar să joace teatru un cavaler al fluierului, asta nu-mi venea să cred.
Din ciorba aceasta cu ingrediente viclene nu putea lipsi politicul şi s-a băgat ca musca undeva, prin reprezentantul său cel mai de sus. Preşedintele Băsescu s-a întrebat, pesemne, ce echipă are cei mai mulţi votanţi, mă rog, suporteri. El e mereu în goană după voturi. NATO nu aduce voturi şi nici venirea lui Bush. Aşa că preocupările din ultimele zile ale preşedintelui au fost legate nu de Summit-ul Alianţei, ci de fotbal şi de pilotat autoturismul personal. Ce echipă are cei mai mulţi suporteri? Rapid? Nu. Ea are o galerie oarecum personalizată şi legată strict de Giuleşti. Dinamo? Nu. Steaua are de departe cei mai mulţi suporteri risipiţi pe meleagurile ţărişoarei noastre. Şi iată-l pe preşedinte antepronunţându-se în favoarea Stelei, într-o speţă care nu fusese judecată. El l-a medaliat pe arbitrul în chestiune, tranşând disputa. Cine în ţara lui Putin II îndrăzneşte să îl înfrunte pe marele jucător, pe marele automobilist, pe marele actor? Nimeni. Şi Steaua a câştigat trei puncte pe care le pierduse jucând bărbăteşte pe gazon. Preşedintele a mimat o enervare patriotică, de altfel îndreptăţită. Într-adevăr, violenţa de pe stadion trebuie pusă la punct, trebuie stârpită. A adjudecat disputa băgând zece milioane de euro de la UEFA (pentru eventuala participare la Champions League) în buzunarul prietenului-duşman Becali şi ciugulind sute de mii de voturi de la stelişti.
Am văzut un documentar american despre prefăcătorie în diverse profesii. Mi-a atras atenţia o practicantă pe bani a amorului, care declara la bătrâneţe că singurul lucru pe care l-a învăţat ca prostituată a fost să mimeze perfect orgasmul şi să ţipe la comandă. Ea se prefăcea fără cusur spre desfătarea clienţilor, lăudaţi pentru performanţe de virilitate. Mie mi s-a părut însă că arbitrul lovit cu bricheta a mimat prost, fără talent, orgasmul. Tam-nisam, în graba Summit-ului NATO, s-a dat lovit cu bricheta şi distinsul nostru preşedinte. Să mai crezi în fotbal, să mai crezi în politică, să mai crezi în ceva...
Recent, într-un meci important pentru vârfurile, de obicei aranjate, ale campionatului, cavalerul fluierului a suspendat partida când conduceau cei care nu trebuiau să conducă. Cavalerul, actor de doi lei, s-a prefăcut că îl doare tărtăcuţa, la multă vreme după ce a încasat, zvârlită din public, lovitura dată de o brichetă. Mimica arbitrului, obligată la o expresie chinuită, nu voia să se supună. Actorul era prost. Scena de teatru de maidan nu reuşea să convingă pe nimeni. Fireşte, e urât să arunci cu bricheta sau cu moneda, sau cu un cui în arbitru şi, în general, în oricine. Regulamentul permite, într-adevăr, întreruperea partidei. Numai că aici ceva scârţâie. Nu se legau nişte noduri, iar altele ş cele ale aranjamentului meschin ş ieşeau la lumină.
Am citit undeva că teatrul pe care îl joacă fotbaliştii se învaţă în şcoala de fotbal. E o lecţie obligatorie, mai ales pentru atacanţi. Sunt antrenori, chiar antrenori serioşi, care preferă un centru înaintaş mediocru, dar care ştie să se împiedice convingător în careu, unui dribleur autentic. Un unsprezece metri e mai mereu un gol. Jucătorii ştiu să se zvârcolească pe gazon de parcă ar fi munciţi de vârcolaci. De multe ori crizele sunt jucate. Dar să joace teatru un cavaler al fluierului, asta nu-mi venea să cred.
Din ciorba aceasta cu ingrediente viclene nu putea lipsi politicul şi s-a băgat ca musca undeva, prin reprezentantul său cel mai de sus. Preşedintele Băsescu s-a întrebat, pesemne, ce echipă are cei mai mulţi votanţi, mă rog, suporteri. El e mereu în goană după voturi. NATO nu aduce voturi şi nici venirea lui Bush. Aşa că preocupările din ultimele zile ale preşedintelui au fost legate nu de Summit-ul Alianţei, ci de fotbal şi de pilotat autoturismul personal. Ce echipă are cei mai mulţi suporteri? Rapid? Nu. Ea are o galerie oarecum personalizată şi legată strict de Giuleşti. Dinamo? Nu. Steaua are de departe cei mai mulţi suporteri risipiţi pe meleagurile ţărişoarei noastre. Şi iată-l pe preşedinte antepronunţându-se în favoarea Stelei, într-o speţă care nu fusese judecată. El l-a medaliat pe arbitrul în chestiune, tranşând disputa. Cine în ţara lui Putin II îndrăzneşte să îl înfrunte pe marele jucător, pe marele automobilist, pe marele actor? Nimeni. Şi Steaua a câştigat trei puncte pe care le pierduse jucând bărbăteşte pe gazon. Preşedintele a mimat o enervare patriotică, de altfel îndreptăţită. Într-adevăr, violenţa de pe stadion trebuie pusă la punct, trebuie stârpită. A adjudecat disputa băgând zece milioane de euro de la UEFA (pentru eventuala participare la Champions League) în buzunarul prietenului-duşman Becali şi ciugulind sute de mii de voturi de la stelişti.
Am văzut un documentar american despre prefăcătorie în diverse profesii. Mi-a atras atenţia o practicantă pe bani a amorului, care declara la bătrâneţe că singurul lucru pe care l-a învăţat ca prostituată a fost să mimeze perfect orgasmul şi să ţipe la comandă. Ea se prefăcea fără cusur spre desfătarea clienţilor, lăudaţi pentru performanţe de virilitate. Mie mi s-a părut însă că arbitrul lovit cu bricheta a mimat prost, fără talent, orgasmul. Tam-nisam, în graba Summit-ului NATO, s-a dat lovit cu bricheta şi distinsul nostru preşedinte. Să mai crezi în fotbal, să mai crezi în politică, să mai crezi în ceva...
Citește pe Antena3.ro
