"Ati venit de mult?", l-a intrebat avocatul Rudeanu pe batranul care, desi inca nu se luminase de ziua, avea galetusa plina cu pesti. "De trei ani" a raspuns acesta.
"Nu, bre - i-a zis avocatul - nu te intreb de cand te-ai mutat in sat, ci de cand ai iesit la undita?!" Cand nu pictez - a raspuns batranul, stau cu batu-n mana. Uite, mi-am facut coliba aia. Ma duc in sat, doar cand da frigul."
In coliba, batranul avea niste vin. "Bun vin - a zis avocatul - de unde-l iei?" Batranul a intors cu fata un carton pictat de el infatisand crapi. "Pictez crapi - a zis el mai in gluma, mai cu tristete - pestele il frig, iar tabloul il schimb pe ce-mi trebuie. Am clienti. Primarul, carciumarul, sfantul parinte. Vinul e de la popa. Ciorba nu mi-o fac singur. E onoarea preotesei in joc."
Avocatul Rudeanu asculta cu gura cascata. "Bre - a zis el oarecum dezamagit de ce-i fusese dat sa descopere - dar matale nu esti mort. Matale esti pictorul Petrescu. Toti te stiu mort." Batranul a scos din apa un oblete argintiu si, dupa ce i-a dat drumul cu grija in caldarusa, s-a mirat: "Cine are interesul sa fiu mort?" "Nu-i vorba de vreun interes... sau, ma rog, ar fi unul la mijloc, ca mortii se vand mai bine decat cei in viata... Ma refer la lucrari. Te-a dat mort o
casa de licitatii. Am citit in catalog: M. Petrescu. Peisajist, autor de naturi moarte, foarte apreciate compozitii cu balerine. Nascut - 1922, decedat - 2001. Acum, suntem in 2004 si uite ca esti bine mersi." "Serios - s-a interesat batranul, dar fara sa para realmente preocupat de ceea ce auzea - si se vand bine operele mortului M. Petrescu?" "Ei, sa stii ca se vand vine. Oricum, mult mai bine ca pe vremea cand..." "Hai, nu te opri - l-a imboldit batranul - spune tot ce ai de spus. Asadar, se vand mai scump decat atunci cand se stia ca traiesc".
Dupa ce au terminat o sticla de un kil si li s-au inrosit nasurile, avocatul i-a propus sa-i duca tablourile pictate acolo, in sat la licitatie. Sa le dateze insa inainte de 2001. "Mortii cu mortii - a zis el - viii cu viii. Mai scoate o sticla". Cei doi au baut pana seara si avocatul a plecat cu portbagajul plin de tablouri. Era norocos: carciumarului, popii si primarului nu le placeau "foarte apreciatele compozitii cu balerine". Iar pictorul, la fiecare "Crap la tava", picta si o "Balerina odihnindu-se". "Prea li se vad chilotii", spunea preoteasa cand ii aducea ciorba. "Altfel, nimic de zis, dragute". "Cum pofteste clientul" zicea M. Petrescu. "Daca vrei le fac fara chilotei".
Vreo trei ani, batranul a vandut bine tot ce-a pictat. Il mai pacalea uneori avocatul, ca de aia era avocat, dar in general afacerea mergea. Cel mai mult ii placea sa picteze ca inainte de razboi. Cand isi data panzele 1942 sau chiar 1938, simtea ca intinereste.
Nu trebuie sa exagerezi nici cu intinerirea. Dupa ce a terminat un peisaj, cam cum picta el pe cand avea treizeci de ani, s-a grabit sa i-l dea cadou preotesei. Si a facut infarct in patul ei. Al treilea infarct si ultimul, fiindca primul il facuse cand hotarase sa fuga de la oras, sa-l uite lumea si nici el sa nu mai aiba nevoie de lume, iar pe al doilea cand au inceput sa curga banii si si-a dat seama ca nu mai avea ce face cu ei.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
