Singurătatea alergătorului de cursă lungă

Cu cât eşti mai liber, cu atât te îndepărtezi mai mult. Între tine şi ceilalţi se întinde tot mai mult cuprinsul unui ocean de frică, frica lor de necunoscutul pe care-l prespupune eliberarea.
Cu cât devii mai liber, cu atât te însingurezi mai mult. Exact ca la un maraton: pornesc mulţi, cot la cot, dar pe parcus tot mai mulţi rămân în urmă sau abandonează. Te trezeşti alergând singur, exact când eşti aproape epuizat fizic şi spiritul tău se detaşează în mod straniu de trupul care continuă să alerge mecanic.

Solitudinea victoriei. O victorie adevărată nu este niciodată un capăt de drum. Şi nici un succes. Ci doar o convenţie. Este un succes pentru ceilalţi, ca formă de entertainment. Fix în momentul victoriei începe următoarea cursă. Dar de la distanţă nu se vede decât iluzia succesului. Admiraţia celorlalţi este o capcană, o energie impură, toxică: în convenţionalul apaluzelor, în superficialitatea adulării, în făţărnicia laudelor se coagulează un amestec otrăvit de spaimă, invidie, meschinărie, ipocrizie, ură, dispreţ, răutate, uzurpare, boicot, interes, răzbunare, revanşă - demon deghizat în hainele albe ale unui respect formal. Admiraţia pură, sinceră, dezintersată, este mai degrabă ca visul alchimiştilor.

Cu cât devii mai liber, cu atât eşti mai puţin înţeles. Distanţa la care te afli alterează mesajul tău. Nu poţi alerga cu spatele la ţinta ta şi cu faţa la cei rămaşi în urmă. Privirile nu ţi se văd, cuvintele abia ţi se mai aud. Lucrurile care sunt probleme grave pentru ceilalţi, pentru tine nici nu mai există. Funcţionezi într-o altă paradigmă, te mişti într-un alt spaţiu - râvnit de ceilalţi, fals văzut de departe ca un privilegiu. şi nu este. Este altceva, o dimensiune în care nu mai există definiţia privilegiului. Eşti singur. Alergi singur. Nimeni nu este lângă umărul tău să simtă cât de greu şi de diferit este, de fapt, şi cum totul devine altceva decât ai fost obşnuit să ştii.

Cu cât eşti mai liber, cu atât devii o sfidare mai mare. Faptul că tu îţi permiţi eliberarea asta irită grav: fără să vrei, eliberarea ta revelează neputinţa celorlalţi. De aceea, eşti un exemplu periculos pentru cei care vor dar nu-şi dau seama că nu pot. Sau nu-şi permit să poată. Norma nu eşti tu, nici regula. Eşti excepţia care propune existenţa lui altfel şi pune în pericol norma.
Cu cât eşti mai liber, cu atât eşti discriminat mai mult. Nu mai eşti ca ei, restul. Şi "cine nu (mai) este ca ei, este împotriva lor". Pentru că toate certitudinile devin nişte întrebări fluide ale căror răspunsuri nasc alte întrebări, într-un continuum al eliberării.

Da, unii îşi cumpără cu bani o falsă libertate. Dar vor descoperi că nu au resursele spirituale necesare pentru a supravieţui singurătăţii.